Text

Sfânta Scriptură – Pr. Iosif Trifa

Numai cel care se hrăneşte neîncetat cu Cuvântul lui Dumnezeu poate fi un ostaş biruitor

Sfânta Scriptură nu este o carte ca şi oricare alta. Ea este Cartea lui Dumnezeu, Cartea prin care Dumnezeu vorbeşte despre El şi planurile Lui. Biblia este o Carte prin care Dumnezeu Şi-a descoperit planurile Lui şi Planul cel Mare al mântuirii noastre. De aceea zicea Mântuitorul: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi Viaţa veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine“ (Ioan 5, 39).

Dar Biblia nu este numai o carte de cunoaştere a planurilor şi învăţăturilor lui Dumnezeu, ci, mai presus de aceasta, Biblia este o carte plină de putere, de dar şi har. Cercetaţi Scriptura, căci în cuvintele ei este ceva ce nu se poate spune, ci numai se simte. În cuvintele Scripturii este o putere, este un dar, este ceva din Duhul lui Dumnezeu, este Dumnezeu Însuşi. Cuvintele Scripturilor sunt ca un foc ce „aprinde rărunchii şi inima“ (Psalmul 25, 2). Cuvântul Scripturilor e „ploaia ce se pogoară din cer şi nu se întoarce până nu adapă pământul şi-l face de rodeşte“ (Isaia 55, 10). Când citeşti Scripturile cu credinţă şi cu dor de mântuire sufletească, stai sub ploaia darului de Sus, stai sub o revărsare de dar, stai sub o putere ce lucrează în tine. „Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri“ (Evrei 4, 12). Acest cuvânt „viu şi lucrător“ se află în Scriptură şi cine se hrăneşte cu el capătă dar şi putere.

Nu este pe suprafaţa pământului o carte mai cu putere decât Sfânta Scriptură şi, în special, Scriptura Noului Testament, adică Evangheliile şi Epistolele Apostolilor.

Despre creştinii cei dintâi, spune Biblia că „ei au primit Cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele cercetând Scripturile“ (Fapte 17, 11), de aceea era atâta putere în viaţa lor. Biblia e o hrană zilnică a sufletului. Eu citesc în fiecare zi în Biblie, pentru că ea este o lipsă a vieţii mele, întocmai ca apa ce o beau, ca aerul ce-l respir şi ca pâinea ce o mănânc.

Un creştin cititor fără Biblie este ca un meseriaş fără unelte de lucru. Ceea ce este plugul pentru plugar, acul pentru croitor, ciocanul pentru fierar, pana pentru scriitor, aceea trebuie să fie şi Biblia pentru un creştin.

Un ostaş al Domnului (care ştie citi), fără Biblie, este ca un soldat fără puşcă.

O, ce lucru dureros este un creştin ce ştie carte şi nu cunoaşte Biblia, Sfânta Scriptură! Dacă Biblia ar avea grai, ea ar striga: „Oameni buni, eu sunt Cartea lui Dumnezeu: – citiţi-mă! Eu sunt descoperirea lui Dumnezeu: – căutaţi-mă! Eu sunt Cartea Vieţii: – iubiţi-mă! Dumnezeu este autorul (scriitorul) meu: – cercetaţi-mă şi veţi afla în mine pe Dumnezeu! Veţi afla toate încercările şi lucrările ce le-a făcut dragostea lui Dumnezeu în decursul veacurilor pentru mântuirea voastră, a păcătoşilor!… Veţi afla în mine drumul cel lung ce l-a făcut Dumnezeirea de-a lungul veacurilor pentru mântuirea neamului omenesc“…

Când ne vom înfăţişa la Judecata de Apoi, una dintre întrebările ce ni se vor pune va fi şi aceasta: „Fiule, ai citit tu Cartea Mea, Biblia?“  „Nici  n-am auzit de Cartea asta!“ – va răspunde cel păcătos. „Ţi-am trimis anume o Carte – va zice Domnul – în care te înştiinţam despre iertarea ce ţi se dă prin Jertfa Fiului Meu“.

„N-am apucat să desfac această carte!“ – va răspunde cel necredincios. Vai va fi de el şi de toţi care nu vor putea da un alt răspuns la aceste întrebări!

Frica de diavolul – Pr. Iosif Trifa

Şi acum să spunem ceva şi despre frica de dia­vol. Frica de diavol trebuie să o aibă fiecare om, pentru că diavolul de la început este un ucigător de oameni. Într-un anumit înţeles, oamenii se şi tem de diavolul. Dar o frică tare ciudată este aceasta; o frică falsă.

Călătoria la Ierusalim – Traian Dorz

Anul 1925 era al treilea an de la înfiinţarea Oastei.

Lucrarea Domnului mergea crescând mai repede în număr, decât în înălţime. Pe măsură ce Lucrarea creştea, însuşi lucrătorul avea nevoie de noi salturi în creşterea lui, spre a putea trage după sine lucrarea iarăşi, un timp.

Domnul şi Învăţătorul său Ceresc îl lua, din când în când, în câte o „şcoală” nouă pentru a-i descoperi noi lucruri. Apoi îl trimitea din nou la „şcolarii” săi, spre a-i îndruma şi pe ei în ceea ce a cunoscut el lângă Domnul lui. (…)

Frica în armată – Pr. Iosif Trifa

Frica în armata Domnului – scutirile de la Deuteronom cap. 20: „Fricoşii să plece acasă!“

Precum am arătat la începutul acestor învăţături, fricosul este o pacoste. O mare pacoste şi pentru el şi pentru alţii. La orice treabă, fricosul nu face nici o ispravă. Ci numai încurcă lumea şi lucrurile.

O mărturie curajoasă – Traian Dorz

Dar în ziua de 14 septembrie 1951, de Ziua Crucii, miliţianul a venit din nou în adunarea din Volovăţ. Era hramul bisericii şi adunarea era la fratele Robu Constantin. Erau foarte mulţi fraţi veniţi din multe părţi. Fraţii veniţi au fost despărţiţi de cei din localitate şi, după ce miliţianul le-a ţinut o cuvântare plină de ocări şi de ameninţări, le-a spus să plece.

Ia-ți crucea ta! – Pr. Iosif Trifa

Fiul Meu, vrei să apuci calea mântuirii? Trebuie să intri mai întâi prin „poarta cea strâmtă“ şi apoi trebuie să apuci „drumul cel îngust“, drumul cel greu, drumul cel plin de cruci, de necazuri de încercări şi lupte! Fiul Meu! Pe drumul cel îngust ce duce la cer, trebuie neapărat să-ţi duci şi tu crucea ta. Acesta este drumul despre care am zis Eu: „Cel ce vrea să vie după Mine să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine“ (Luca 9, 23). Eu am deschis drumul acesta. Şi Eu îi chem pe drumul acesta pe toţi cei ce vor să călătorească spre cer. Nimeni nu poate ajunge în cer decât păşind, după Mine, pe drumul acesta, pe drumul crucii.

Moţiunea din septembrie 1937 – Traian Dorz

O altă zi istorică, din istoria Oastei, a fost duminică, 12 septembrie 1937. La adunarea din Scorţeni, Bacău se pusese la cale o mare consfătuire pe ţară, la Sibiu, pentru o ultimă încercare de înţelegere şi de pace cu mitropolitul. De data asta, din partea întregii Frăţietăţi, prin delegaţi ai Oastei din întreaga ţară. Această consfătuire era pusă la cale mai ales de preoţii şi cărturarii Oastei, dintre care preotul Muntmarg şi fratele Oprişan erau cei mai dintâi. (Ei aveau un plan, dar Dumnezeu a lucrat altfel).

Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea! – Pr. Iosif Trifa

Sus pe dealul Golgotei, Iisus Mântuitorul câş­tigase o biruinţă definitivă asupra diavolului, asupra lumii, asupra păcatului. Crucea Golgotei dăduse lumii pe Marele Biruitor… Pe cel mai mare Biruitor din câţi a cunoscut vreodată acest pământ trecător.

Evacuarea Ardealului – Traian Dorz

Eram atunci concentrat undeva, într-o zonă de lângă Turda, când „cornul” din stânga străpunse şi sfâşie atât de dureros ţara noastră, smulgându-ne Basarabia şi Bucovina.

În curând, „cornul” cel din dreapta, şi el, ne străpunse şi mai dureros, smulgându-ne Ardealul de Nord.

Marea adunare de la Cluj din 1939 – Traian Dorz

După adunările din vara anului 1939, ţinute în diferite părţi ale ţării, fraţii şi-au arătat dorinţa unei mari adunări, a unui fel de congres al Oastei, la Cluj. Acest gând ne-a însufleţit şi pe noi, întrucât în oraşul acesta nu fusese niciodată o manifestare mai puternică a Oastei. Avuseseră loc multe adunări mari în regiunea Clujului, dar chiar în oraş, încă nu.

Am hotărât deci cu fraţii o mare adunare în oraşul Cluj, pentru data de duminică, 3 septembrie 1939.

Top