Dar în ziua de 14 septembrie 1951, de Ziua Crucii, miliţianul a venit din nou în adunarea din Volovăţ. Era hramul bisericii şi adunarea era la fratele Robu Constantin. Erau foarte mulţi fraţi veniţi din multe părţi. Fraţii veniţi au fost despărţiţi de cei din localitate şi, după ce miliţianul le-a ţinut o cuvântare plină de ocări şi de ameninţări, le-a spus să plece.
Un frate din Volovăţ i-a cerut miliţianului voie să spună şi el ceva. A oprit pe fraţii care începuseră să iasă şi a vorbit tuturor foarte duios şi mişcător despre Hristos şi despre mântuire în faţa miliţianului. Toţi ascultătorii erau numai în lacrimi.
Apoi fraţii şi surorile care trebuia să plece au început să iasă pe poartă plângând, pe când ceilalţi îi petreceau din curte, cântând:
Unde să mă duc, unde să mă duc?
Eu nu mă duc, Iisuse Drag,
ci Te-aştept plângând în prag…
Miliţianul n-a mai spus nici un cuvânt, a plecat capul şi s-a dus şi el.
La vreo doi ani după asta, acest miliţian era la Straja şi a venit din nou la casa unde erau iarăşi adunaţi fraţii… A venit până în faţa casei, i-a văzut pe fraţi în casă, dar a plecat fără să intre şi să le facă vreun rău şi fără să spună nici un cuvânt.
Dar vântul sectar aducea mereu tulburări şi dezbinare, mai ales din partea penticostalilor. Fraţii Gh. Boraciuc, I. Moroz, V. Axinuţă, V. Cerlinca, D. Zaiţ şi alţii de la Bosanci, Volovăţ, Dersca, Sf. Ilie, Dumbrăveni erau mereu supravegheaţi, cercetaţi, ameninţaţi…
Însă Lucrarea Domnului mergea hotărât înainte.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 151
