Psalmul 23, versetul 1
În acest strigăt fericit există multă bucurie, mult ajutor, mult belşug, multă pace, şi nădejde, şi dragoste, pentru orice suflet credincios care poate spune aceste cuvinte fericite cu sinceritate şi recunoştinţă. Dar cel mai puternic simţământ care izbucneşte din cuvintele acestea este siguranţa…
În cartea Deuteronom, la capitolul 20, se află un fel de scutiri de armată. „Când vei merge la război contra vrăjmaşilor tăi, grăia Domnul către Moise la apropierea luptei, preotul să vorbească poporului: Ascultă Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de luptă contra vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fiți fără teamă, nu vă îngroziți dinaintea lor.
În vremea aceea, fost-a, când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un om care şedea lângă cale, cerşind; şi, auzind norodul trecând, a întrebat ce este aceasta. Şi au zis lui că Iisus Nazarineanul trece. Şi a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” Iar cei care mergeau înainte îl certau pe el să tacă, iar el cu mult mai vârtos striga: „Fiul lui David, miluieşte-mă!” Şi, stând Iisus, a poruncit să-l aducă pe el la Sine şi, apropiindu-se el de Dânsul, l-a întrebat, zicând: „Ce voieşti să-ţi fac?” Iar el a zis: „Doamne, să văd” Şi Iisus i-a zis lui: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi îndată a văzut şi a mers după EI, slăvind pe Dumnezeu. (Luca 18, 35-43)
„Şi au zis: Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt“ (Numeri 14, 4).
Ceea ce trece ca un fir roşu prin călătoria israelitenilor spre Canaan e ispita întoarcerii înapoi, în Egipt. În frământările israelitenilor de a se întoarce în Egipt, Biblia a pus marile frământări ale mântuirii sufleteşti. A pus marea luptă ce se dă între firea cea nouă şi cea veche, între omul cel lumesc şi cel duhovnicesc.
Sub Muntele Sinai, am vorbit pe larg despre lege și har şi despre „litera legii“. Spuneam acolo că omul nu se poate mântui numai prin Lege. Legea arată numai păcatul dar, harul ne dă putere să scăpăm de păcat. Legământul cu cele zece porunci nu era încă stropit cu sângele Crucii, cu puterea harului. De aceea el a ajuns acolo unde era de prevăzut că va ajunge: la viţelul de aur.
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat pe El zece bărbaţi leproşi care au stătut departe. Şi aceia au ridicat glas, zicând: „Iisuse Învăţătorule, miluieşte-ne pe noi!” Şi, văzându-i, le-a zis lor: „Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor!” Şi când mergeau ei s-au curăţit. Iar unul dintre dânşii, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare, slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la picioarele Lui, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?
Citind cu atenţie epistolele Apostolului Pavel, prin toate vezi trecând o aprigă pornire contra Legii, contra tăierii împrejur şi contra altor rânduieli intrate din Vechiul Testament. Rămâi oarecum nedumerit şi îţi vine să te întrebi: de ce oare această pornire, căci doar Legea nu era ceva rău în sine şi nici celelalte rânduieli din Vechiul Testament?
Suntem sub Muntele Sinai, unde li s-au dat israelitenilor tablele legii cu cele zece porunci. Suntem la locul unde Domnul Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul lui Israel. „Dacă veţi asculta glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei“, le-a zis Domnul (Ieşirea 19, 6).
„Și propovăduia Iisus, zicând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu»” (Matei 4, 17). Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul şi Înaintevestitorul Mântuitorului şi al mântuirii neamului omenesc. El şi-a început predica cu vestirea Împărăției lui Dumnezeu. Şi-a început predica cu vestirea că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi a început Ioan a propovădui, zicând: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape»” (Matei 3, 1-2).
În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.