În cartea Deuteronom, la capitolul 20, se află un fel de scutiri de armată. „Când vei merge la război contra vrăjmaşilor tăi, grăia Domnul către Moise la apropierea luptei, preotul să vorbească poporului: Ascultă Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de luptă contra vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fiți fără teamă, nu vă îngroziți dinaintea lor.
Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi ca să vă mântuiască. Iar mai marii oștirii să vorbească apoi poporului şi să zică: Cine şi-a sădit o vie şi încă n-a mâncat din ea să plece acasă. Cine de curând s-a logodit cu o femeie să plece şi el acasă. Şi mai ales: Cine este fricos şi slab la inimă să plece și să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fraților lui“ (Deuteronom 20, 1-8).
Ce înţeles adânc este în acest loc din Biblie! Întâi şi întâi spune şi aici că războiul israelitenilor era războiul lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru aceasta luptătorilor li se cereau anumite condiţii. Cei ce nu întruneau aceste condiții erau scutiţi de armată sau, mai bine zis, erau scoşi din armată şi trimişi acasă ca unii ce încurcau numai războiul şi biruinţa.
Aşa e şi în războiul nostru cel sfânt de la Oaste. Războiul nostru este războiul lui Dumnezeu. Dumnezeu poartă, prin noi, acest război. Şi ostaşii Lui trebuie să întrunească condiţiile pe care Domnul le cerea prin Moise.
Cei cu casă nouă, cu vii noi, cei curând logodiţi erau trimişi acasă. Aceştia îi închipuie pe cei din Evanghelie care fuseseră chemaţi la ospăț; dar unul n-a venit fiindcă ţarină și-a cumpărat, altul perechi de boi şi-a cumpărat, altul muiere şi-a luat (Luca 14, 16-20).
Icoana aceasta ne spune lămurit: cei legați mai mult de lume decât de Dumnezeu n-au ce căuta în armata Domnului. Cei ce iubesc mai mult lumea şi cele lumeşti decât sufletul şi cele sufleteşti n-au ce căuta în războiul cel sfânt. Cei ce ascultă mai mult de oameni decât de Dumnezeu (Fapte 5, 29) n-au ce căuta în oștirea Domnului. Să plece acasă! Cei ce cred că pot iubi şi pe Dumnezeu, că pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, n-au ce căuta în războiul cel sfânt. Să plece acasă!
Între cei poftiţi să plece acasă din armată, Biblia îi pune şi pe cei fricoşi. Cu ei nu se poate face nici un fel de război. Cum spune Biblia, fricoşii numai „moaie inima fraților lor“. Fricoşii n-au ce căuta nici în luptele cele duhovniceşti! Ei sunt o slăbire şi o primejdie pentru luptele Domnului. Din cei fricoşi ies şi dezertorii şi trădătorii (cum și avem un număr de aceia).
Un ostaş fricos e numai o pacoste pentru armata Domnului. La cea dintâi împotrivire, fricosul dezertează. O pildă: Un brav luptător, Ion Cirtăş, din Ibăneşti-Pădure, jud. Mureş, îmi spunea: Eram la începutul Oastei. Pe lângă mine abia mai putusem recruta încă un frate mai bătrân. Dar un preot ne-a reclamat la jandarmerie că suntem sectari şi au venit jandarmii să ne cerceteze. Eu, întâmplător, eram la pădure. Jandarmii l-au căutat pe fratele mai bătrân, spunându-i cu ce scop au venit în casa lui. Atunci ştiţi ce s-a întâmplat? Fratele s-a repezit la o ladă ce o avea în casă, a scos din ea o pipă mare şi a început a se lepăda de Oaste cu tărie, zicând: „Io, domnilor, nu sunt cu rătăciții aceia… Uite, eu am pipă și fumez ca şi ceilalți oameni care merg la biserică… Eu n-am nimica cu rătăciţi aceia, trăsni-i-ar… ” (şi aici omul a mai tras şi o înjurătură, pentru ca dovada să fie mai tare). Iată până unde merge lupta fricosului!
Cu fricoşii nu poţi face nimic. Ce mult spune în privinţa aceasta şi fricosul din Pildele lui Solomon! Înțeleptul Solomon a dat o minunată imagine a fricosului la Proverbe 22, 13. De câte ori e vorba de făcut ceva, fricosul sare speriat: Stai pe loc! „Afară este un leu care m-ar putea ucide“… Să stăm pe loc. Aşa e fricosul din lupta cea duhovnicească. El nu face altceva decât să te tragă de mânecă de la lucrul Domnului. El nu face altceva decât sminteală luptătorilor.
Iubiţii mei fraţi ostaşi! La Apocalipsa capitolul 21 este un loc peste care poate mulți aţi trecut nebăgându-l în seamă. Se spune acolo: „Cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigași, curvari, vrăjitori şi toți mincinoşii partea lor este iazul care arde cu foc şi pucioasă“ (Apocalipsa 21, 8).
Cuvântul lui Dumnezeu spune aici apriat că nici fricoşii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Eu am rămas cu un fel de uimire și mirare când m-am oprit mai întâi asupra acestui loc. Cei fricoşi sunt puşi alături de ucigaşi, curvari, vrăjitori. Ba încă sunt puşi în fruntea lor.
Scumpul meu frate luptător! Nu uita acest loc. Sapă-l în inima ta și în gândul tău. Fricoșii nu vor moşteni împărăția lui Dumnezeu. Un ostaş al Domnului nu cunoaşte frica!
Noi trebuie să avem clipă de clipă cunoştinţa că nu suntem singuri în războiul cel sfânt. Domnul e cu noi. Domnul ne-a dat atâtea dovezi că este cu noi, încât, să ne mai temem, ar însemna că suntem nişte laşi și fricoşi vrednici de a fi trimişi acasă din armata Domnului.
Eu nu mă tem decât de un singur lucru: de păcat. Să ne temem numai de păcat, căci prin păcat Îl pierdem pe Domnul, El ne părăseşte. Până când Domnul este cu noi și noi cu El, n-avem de ce să ne temem. Chiar de s-ar zgudui pământul şi s-ar cutremura toți munţii răutății omeneşti, n-avem de ce să ne temem. Domnul e cu noi!
Preot Iosif Trifa, Spre Canaan
