Text

Anumite chipuri omeneşti sunt de fapt măşti.

Sunt măşti care, deşi afişează bune intenţii, ascund interese proprii, meschine şi răutăţi.

Sunt măşti care deşi afişează persoane bune şi frumoase, ascund monştri.

Sunt măşti care arată oameni puternici şi siguri pe ei, care ascund fiinţe fragile, vulnerabile, pline de complexe.

Sunt măşti ademenitoare, spre a atrage prieteni si oameni care să se îndrăgostească…

Scopul măştilor este divers… de la nevoia de a crea o imagine proprie imaculată, până la a caştiga diferite avantaje…

În istoria acestei țări și acestui neam se scrie un capitol nou: lucrarea pe care a făcut-o și o face mișcarea religioasă, Oastea Domnului.

Istoria de mâine va cerceta și va arăta – în chip nepărtinitor – tot ceea ce a făcut Mișcarea aceasta pentru țara și poporul român.

Roadele acestei binecuvântate mișcări sunt multe și de multe feluri. Înainte de toate și mai presus de toate, roadele Oastei sunt cele duhovnicești: ea pescuiește suflete din adâncul pierzării și le aduce la picioarele Crucii lui Isus cel Răstingnit.

• Ce păcat de moarte facem atunci când înjugăm mândria lui „eu” odată cu slujirea la care am fost chemați.
• Scriptura este singura carte de medicină care tratează sufletul fără eșec.
• Creștinismul nu trebuie să aibă o altă față, fizionomie religioasă, decât viața pe care a trăit-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ.
• Simplitatea are o frumusețe aparte; ea nu poate fi percepută decât de oamenii smeriți!
• Lacrimile mamelor în rugăciune sunt izvoare ce țâșnesc la picioarele Creatorului.
• Unii așa ziși creștini îți dau impresia că au fost botezați în oțet: sunt acri!

Osteneala și zbuciumul căutarii leacului sunt prețul prin care fiecare om se face vrednic de vindecarea sa. Cine caută leacul acolo unde se găsește și când se gaseste – și cine îl cauta până îl găsește, acela se vindeca sigur. Cine lenevește în păcat și nu-L caută pe Domnul Iisus piere în osânda veșnică. Cine renunță sau cine caută leacul unde nu se găsește și când nu se poate găsi sau nici nu se obosește să înceapă a-l căuta, acela piere în orbia lui, piere pe vecii vecilor.

Cu boala orbiei din naștere, trebuie să vină fiecare om neaparat pâna la Hristos.

Leacul contra fricii: Credinţa. Cu grijile şi temerile noastre necinstim pe Dumnezeu. Rugăciunea puternică şi lucrarea cu râvnă sunt lucrări înţelepte. Frica nu foloseşte la nimic.

Frica este o robie amară care ţine în lanţurile ei chinuitoare mii şi milioane de suflete. Ea aduce mult rău oamenilor stăpâniţi de umbrele ei. Frica este o mare putere vrăjmaşă care te slăbeşte şi te împinge în greşeală şi nenorocire, din care ai putea scăpa foarte uşor, dacă nu ar fi frica, ci ai avea curaj şi îndrăzneală.

Frica este o mare nenorocire, căci îi răpeşte omului fericirea, puterea, bucuria şi credinţa. Cele mai mari dureri ale noastre vin din teama şi necredinţa noastră, nu din necazurile şi încercările noastre; căci dacă am avea mai multă credinţă şi mai puţină frică, încercările n-ar putea să ne înfricoşeze.

Câtă vreme un stăpânitor împlineşte scopul pentru care l-a ridicat Dumnezeu, îi este păstrată şi strălucirea lui. Îndată însă ce acesta se abate de la voia lui Dumnezeu, depăşindu-şi şi chemarea şi măsura, Dumnezeu îl leapădă, îl înlătură şi îl înlocuieşte cu altul, ca pe Saul, la timpul său şi pe atâţia alţii. De aceea trebuie să se teamă de Dumnezeu toţi împăraţii pământului. Şi să I se supună Lui. Să facă legi drepte şi să stăpânească cu dreptate peste supuşii lor, purtându-se cu blândeţe şi înţelepciune faţă de toţi, pentru a nu-L mânia pe Dumnezeu prin nedreptăţile lor faţă de cei neajutoraţi, prin asuprirea celor slabi, prin jefuirea celor neştiutori ori prigonirea celor credincioşi, Acestea sunt necinstire a Numelui lui Dumnezeu Cel Sfânt, nesocotire a Cuvântului Său, şi batjocorire a toiagului de cârmuire.