Câtă vreme un stăpânitor împlineşte scopul pentru care l-a ridicat Dumnezeu, îi este păstrată şi strălucirea lui. Îndată însă ce acesta se abate de la voia lui Dumnezeu, depăşindu-şi şi chemarea şi măsura, Dumnezeu îl leapădă, îl înlătură şi îl înlocuieşte cu altul, ca pe Saul, la timpul său şi pe atâţia alţii. De aceea trebuie să se teamă de Dumnezeu toţi împăraţii pământului. Şi să I se supună Lui. Să facă legi drepte şi să stăpânească cu dreptate peste supuşii lor, purtându-se cu blândeţe şi înţelepciune faţă de toţi, pentru a nu-L mânia pe Dumnezeu prin nedreptăţile lor faţă de cei neajutoraţi, prin asuprirea celor slabi, prin jefuirea celor neştiutori ori prigonirea celor credincioşi, Acestea sunt necinstire a Numelui lui Dumnezeu Cel Sfânt, nesocotire a Cuvântului Său, şi batjocorire a toiagului de cârmuire.
Mânia lui Dumnezeu se poate stârni pe neaşteptate împotriva tuturor celor nelegiuiţi. Iar când se retrage ocrotirea Lui de peste cineva, prăbuşirea acestuia se apropie cumplită, necruţătoare şi grabnică. Fiecare dintre noi, dacă vrem să ducem o viaţă paşnică şi cinstită, trebuie să ne supunem stăpânirii rânduite de Dumnezeu. Împlinindu-ne cu respect şi cu ascultare toate datoriile pe care le avem faţă de ea (Romani 13, 1-4; Tit 3, 1; 1 Petru 2, 13-17). Tot aşa trebuie să ne supunem stăpânirii duhovniceşti şi rânduielilor sub care trebuie să vieţuim (1 Cor. 9, 10-14; Gal. 6, 6; 1 Tes. 5 12-13; Evrei 13, 17).
“Pentru ce M-ai părăsit?…“ Acest sfâşietor strigăt profetic a fost unul din cele şapte cuvinte rostite de Mântuitorul nostru Isus Hristos pe Cruce, Când, dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii, era aşa de înjosit, că îţi întorceai faţa de la El (Isaia 53), Când purta suferinţele noastre… Când era străpuns pentru fărădelegile noastre şi zdrobit pentru păcatele noastre. Şi când pedeapsa care ne aduce nouă pacea căzuse peste El… Căci Dumnezeu făcuse să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor… O, ce ispăşire deplină şi grea a fost aceasta!
Ce povară dezgustător de ruşinoasă şi de apăsătoare a fost povara păcatelor noastre ale tuturor, pe care El le-a luat asupra Sa în acest ceas amar! Deşi pentru aceasta venise de la Dumnezeu (Luca 9, 22; Ioan 12, 27), totuşi Se cutremura până în adâncul Fiinţei Sale pe măsură ce se apropia de clipa şi de locul în care trebuia să-Şi ia asupra Lui povara şi ispăşirea noastră a tuturor, ca şi cum ar fi fost a Lui… Să sufere pentru făptuirea tuturor păcatelor noastre, ca şi cum El le-ar fi săvârşit!
O, ce cutremurător adevăr este acesta!
Luând Trup omenesc, Marele nostru Dumnezeu Isus Hristos, S-a făcut Marele nostru Mântuitor. Îmbrăcându-Se cu datoriile şi slăbiciunile firii noastre omeneşti peste Slava Firii Sale Dumnezeieşti, El a fost Singurul care a realizat pe pământ o viaţă desăvârşită în ascultarea de Dumnezeu. Slavă veşnică Numelui Său Mântuitor! Amin.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
