Articole

„Că strâmtă este poarta ce duce la viață”. (Matei 7, 14)

De ce? Pentru ca tu să te faci mic şi smerit, altcum nu încapi prin ea.

Evanghelia ne vesteşte că poarta care duce la viaţa cea veşnică este foarte îngustă. Ni s-ar părea de mirare acest lucru.

„Cercetați Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39)

Noi, cei de la Oastea Domnului, recomandăm mult şi de mult Biblia. De ani de zile îndemnăm poporul să citească Biblia. De ani de zile spunem ce carte scumpă şi sfântă este Biblia.

Pe omul care aude şi trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul l-a asemănat cu casa clădită pe stâncă. „Şi au venit ploile, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, căci era zidită pe stâncă”. S-a prăbuşit însă casa care era clădită pe nisip, adică cel care aude, dar nu trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 7, 24-27).

În înțeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă și sfântă în care locuiește și stăpânește cu mare bucurie și binecuvântare totdeauna Dumnezeu. Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care, stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune și de înfrânare, de osteneli și de jertfe, ajung în o așa părtășie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă și plăcută locuință pentru El, un Sion ceresc. O, ce înaltă și dumnezeiască stare este aceasta!

Tot așa se învață și căile păcatului, ca și căile Domnului. Sunt atâția învățători pentru oricare din aceste căi! Mai ales pentru căile rele, sunt prea destui învățători răi: duhurile, oamenii, cărțile rele. Până când omul nu știe să-i caute, avem datoria să-l ajutăm. După ce știe să-i caute, are datoria să se ajute singur.

Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat, răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui.

Cea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat, adică în neascultare de Dumnezeu, în vrăjmășie cu Cuvântul Său Sfânt și cu Duhul Său. Dar cea mai fericită eliberare este când un întreg popor se ridică din păcat.

Cea mai mare lipsă a oricărui suflet este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului și a harului Său și lipsa Duhului Său (Romani 8, 9), adică lipsa vieții și a luminii, care este El (Ioan 8, 12).

Dacă nu te întorci la Dumnezeu și nu părăsești păcatul, ce vei face în clipa descoperirii și a judecății lui Hristos? Ce vei face în clipa întâlnirii cu Dumnezeu, și cu rușinea păcatelor făcute, și cu disprețuirea Cuvântului Său, ori cu batjocorirea Duhului Sfânt, și cu călcarea în picioare a Sfântului Său Sânge, și cu legământul tău? Ce vei face, ce vei face atunci cu toate câte sunt asupra conștiinței tale, împovarând-o (Evrei 10, 29)? Ce vei face cu ele?