Poarta ce duce la viață – Pr. Iosif Trifa

“Că strâmtă este poarta ce duce la viață”. (Matei 7, 14)

De ce? Pentru ca tu să te faci mic şi smerit, altcum nu încapi prin ea.

Evanghelia ne vesteşte că poarta care duce la viaţa cea veşnică este foarte îngustă. Ni s-ar părea de mirare acest lucru.

O cetate atât de mare şi strălucitoare cum este cetatea vieţii să aibă o poartă atât de strâmtă! Şi aşa este. Ne-a spus însuşi Mântuitorul acest lucru (Matei 7, 14).

Şi de ce este aşa?

Pentru ca, întâi şi întâi, să nu încapi pe ea cu sarcina păcatelor tale. Este imposibil a trece prin poarta vieţii cu un bagaj atât de mare cum e păcatul cu toată marfa lui cea felurită.

Trebuie mai întâi să arunci sarcina aceasta la picioarele Crucii şi apoi să încerci intrarea.

Să băgăm apoi de seamă. Dacă poarta vieţii este strâmtă, e firesc să fie şi joasă, scundă. Prin ea poţi trece numai aplecându-te.

Apleacă-te în faţa ei. Fă-te mic şi smerit, căci altcum nu încapi prin ea. Fii cu viaţa ta asemenea unui copil (Matei 18, 4) căci numai cu „statura” aceasta poţi intra prin poarta vieţii.

Leapădă-ţi haina mândriei, căci singură numai mândria îţi poate închide pentru totdeauna poarta vieţii.

Aruncă-te cu faţa la pământ şi te căieşte cu lacrimi fierbinţi pentru păcatele tale. În felul acesta vei deveni „mic” şi vei încăpea pe poartă.

Să nu uităm niciodată că poarta cea strâmtă este Cel ce a zis: „Eu sunt uşa, prin Mine de va intra cineva, se va mântui” (Ioan 10, 9). Iar „uşa” aceasta este Crucea şi Jertfa Lui cea sfântă şi prima cerinţă să intrăm pe această uşă este să ne smerim, după pilda Celui „care S-a smerit până la moartea Crucii”.

Fratele meu! Ai trecut peste pragul acestei porți? De cumva ai trecut, tu ai putea spune multe, multe. Ai putea spune că la intrare, Domnul te-a umilit, dar după intrare El te-a ridicat. Te-ai sărăcit la intrare şi „te-ai îmbogățit” după intrare.

O, poartă strâmtă! Fii binecuvântată tocmai pentru îngustimea şi micimea ta, pentru că tocmai prin acestea ne arăţi legile vieţii celei veşnice.

Preot Iosif Trifa, Oastea Domnului, anul 1932, nr. 23, pag. 1