Articole

Rămâi cu noi, căci către seară este – Pr. Iosif Trifa

După mărita Învierea Domnului, doi învățăcei, Luca și Cleopa, mergeau în drum spre Emaus. Pe drum li s-a alăturat și un călător străin care era Însuși Iisus cel înviat. Cei doi învățăcei vorbeau despre patimile și Învierea Domnului. În vorba lor s-a amestecat și străinul (adică Iisus), care “a început a le tâlcui lor din toate Scripturile, începând de la Moise și de la toți prorocii, cele ce erau pentru El.” Apropiindu-se învățăceii de satul și de casa lor, l-au oprit pe străin, zicând: “Rămâi cu noi, căci către seară este”. Și a intrat Iisus în casa lor și când a binecuvântat pâinea, “li s-au deschis ochii celor doi învățăcei și L-au cunoscut pe Domnul”, dar în acea clipă Iisus S-a făcut nevăzut… (citiți pe larg la Luca 24).

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (VIII) – Arhim. Iuliu Scriban

Noi am isprăvit cu ce aveam de spus privitor la judecățile rostite de Vlădica Grigorie asupra părintelui Trifa. Îmi pare bine totuși că P.S. sa încheie cu laude asupra lucrării acestui preot. Pentru cât face sfinția sa, i se cuvenea această recunoaștere. Prea sfinția sa i-a mărturisit-o și mai înainte. Cum ne dumirim atunci că-l ia la forfecat acum? Eu cred că prea sfinția sa s-a lăsat târât de vorbele care se aud ici și colo despre părintele Trifa.

Astfel de vorbe le aud și eu. Dar de ce să mă potrivesc eu la ce spune altul și să nu privesc cu ochii mei? Cine este căpetenie, nu se mulțumește să-i spună altul, ci trebuie să lucreze cu judecata sa proprie.

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (VII) – Arhim. Iuliu Scriban

Ca încheiere la toate acestea, Vlădica Grigorie mai are o singură imputare, care nu privește vreun text anume din cartea părintelui Trifa, ci are o răsfrângere asupra Oștii Domnului ca întreg. Prea Sf. Sa zice că impută ostașilor pronirea pietistă, adică se țin mai mult de rugăciuni, de închinare, iar apoi de îndreptarea personală a vieții lor, precum: a nu mai bea, a nu mai înjura, a nu mai fuma. Prea Sf. Sa le cere fapte de milă creștinească, lucrări în slujba aproapelui, cu o vorbă nouă: activism religios. Căci dacă e vorba numai să nu bei, să nu înjuri, să nu fumezi, ce-am făcut cu acestea? Nu le fac și pocăiții? – zice Prea Sf. sa.

Foarte bine, nu ajunge numai a zice “Doamne, Doamne”, ci a și face voia Tatălui.

Moștenire și moștenitori (II) – Traian Dorz

Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui și ca să se ridice la starea de vrednicie în fața Lui, și ca să asculte de poruncile Lui și ca să se încadreze în orânduielile Lui, această îndreptare totdeuna l-a înălțat pe om, l-a înnobilat și l-a strălucit.

Lupta omului de a se înălța spre Dumnezeu l-a ridicat pe om întotdeauna pe o treaptă mai înaltă, l-a făcut mai bun, mai nobil, mai inteligent, mai blând, mai om.

Către Dumnezeu, omul se înalță, nu se coboară.

Moștenire și moștenitori (I) – Traian Dorz

Chiar dacă moștenirea drepților n-a intrat încă în stăpânirea lor, Dumnezeu va aduce și acest veac slăvit… Chiar dacă încă pe pământ stăpânesc astăzi cei cruzi și nu cei blânzi, cei răi, și nu cei buni, cei nedrepți, și nu cei drepți, cei vinovați, și nu cei nevinovați, aceasta nu înseamnă că va fi pe totdeauna așa.

Va veni Ziua cea sfântă și veșnică, cea strălucită și mare, în care Dumnezeu Însuși, făcându-Și dreptate Numelui Său și Stăpânirii Sale, le va face dreptate și alor Lui, care au fost mereu îndepărtați cu silnicie de la dreptul lor.

Școala Biblică Națională – Modul IV, Sâmbăteni 18-19 mai 2018

Dragii noștri frați și surori,

Vineri 18 mai și sâmbătă 19 mai a.c., în adunarea din Sâmbăteni (AR) se va desfășura modulul IV al Școlii Biblice Naționale a Oastei Domnului.

Cursurile pentru acest modul vor fi următoarele:

1. Prezentarea cărții ,,BIBLIA CARTEA VIEȚII” (Pr. Iosif Trifa) – fr. Adi Anăstăsoaie

2. LIMBAJELE IUBIRII – Principii de înțelegere și consolidare a dragostei dintre noi – sora Neli Foster

3. Aplicație practică: TINERI, FIȚI GATA! – mărturii despre tineri ostași plecați la Domnul. – fr. Ionatan Ille

Cei care doresc să participe sunt rugați să anunțe (pentru cazare și masă) frații organizatori la numărul de telefon +40745523247 (sora Violeta Ille).

Vă așteptăm cu drag!

Duhul Sfânt – Învățătorul nostru – Adunare anuală Roma (IT), 19-20 mai 2018

„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26)

Frații din adunarea Oastei Domnului din Roma vă invită cu drag la adunarea anuală ce va avea loc pe 19-20 mai pe Largo Augusto Corelli 9, Roma.

Pentru mai multe informații apelați +39 3201193316 sau +39 3319647765.

Slăvit să fie Domnul!

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (VI) – Arhim. Iuliu Scriban

Trebuie să spunem și de imputarea făcută Părintelui Trifa că în cartea de cântări la pagina 41 vorbește despre Iisus ca mijlocitor între noi și Dumnezeu, astfel că oarecum face iluzorie chemarea sfinților. “Tot Părintele Trifa zice că Iisus Hristos «este legătura ce ne-o facem cu El și prin El, cu Dumnezeu». În mod tacit se omite chemarea sfinților, deși un ortodox are tot interesul să grăiască și de preoție, și de sfinți, când e vorba de mijlocire între noi și Dumnezeu. Părintele Trifa vorbește de rămânerea întru noi a Domnului și a noastră întru El, fără a preciza, fără a arăta pe ce cale, adică pe aceea a Tainelor.” Frăția sa zice: «Dealul Golgotei este azi o înălțime ce ajunge până la cer, leagă cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură și să rămânem în ea. Să-L primim pe Mântuitorul și să rămânem în El.» Aici nu spune pe ce cale să primim această legătură și cum să rămânem în ea. Se vede că sf. Sa crede în primirea prin credință a acestei legături: Sola fides, deci gust protestant?”

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (V) – Arhim. Iuliu Scriban

I se impută părintelui Trifa că, la pagina 41 a cărții sale de cântări pentru ostașii Domnului, spune că trebuie să-ți altoiești ramura vieții în buciumul, adică în tulpina lui Hristos, să te predai Lui și să începi o viață nouă cu El.

De ce e vinovat că zice așa?

Din pricină că vorbește despre legătura cu Hristos fără a pomeni că această legătură se face prin Sfintele Taine. De aceea este protestantism. Tăcerea este o faptă protestantă.

Laudă și mustrare (II) – Traian Dorz

Să nu-i închini Domnului numai plecăciunile tale, numai crucile și mătăniile tale, iar inima și picioarele inimii tale și ale faptelor celorlalte să le păstrezi pentru păcat și pentru lume. Să nu-i închini Domnului numai pomenile tale, rugăciunile și cântările tale, iar mintea ta și inima ta să fie păstrate pentru gândurile lumești și rele! Să nu-i închini lui Dumnezeu numai duminicile tale, numai sărbătorile tale, iar celelalte zile ale tale să-ți fie păstrate numai pentru lucruri străine de Dumnezeu și plăcute diavolului. Să nu-i închini lui Dumnezeu numai doi bănuți sau numai două ceasuri, adică numai rămășița bunurilor tale sau a vieții tale, iar multul acestora să fie păstrat și risipit în deșertăciune. Căci aceasta este nimicirea ta veșnică.

Top