Nu lăsa la nimeni, pildă rea, în lume
căci, după aceasta, mulți au să se-ndrume,
când va fi căutată calea de-unde vine
se va ști odată c-a-nceput cu tine.
Nu da nimănuia un prilej de-ocară,
cineva ți-l vede și-l va duce-n țară
iar când mulți pieri-vor în a lui rușine
are să se afle c-a-nceput cu tine.
Hristos a trăit în adevăr unica viață omenească fără de păcat, pentru că, din starea de om, să poată aduce pentru omenire unica Jertfă desăvârșit sfântă; și pentru a-l putea răscumpăra pe omul care era căzut în robie, S-a facut rob El, în locul nostru, care eram vânduți, prin păcatul nostru, în osânda și în stăpânirea diavolului (Col 2, 13-15).
Numai singură-mplinirea are o răsplată
vorba este numai frunză, oricât e de lată,
gândurile bune, numai, fără de-mplinire
n-au, ca florile uscate, nici o răsplătire.
Doamne, dă-mi, Doamne, dă-mi mereu
sufletului meu, sufletului meu
roadele cerești, roadele cerești
ce Tu le dorești.
Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori? (Matei 18, 21)
Dintre atributele dumnezeirii două îmi par a fi cele mai mărețe și de care noi oamenii beneficiem cel mai mult. Acestea ar fi: iubirea și iertarea. Despre iubirea lui Dumnezeu s-a scris mult și se vorbește mult, vorbește și Mântuitorul mai ales în cunoscutul verset din Ioan 3, 16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”… Iar despre iertare, parcă nu chiar așa mult.
În rugăciunea Tatăl nostru iertarea lui Dumnezeu ne apare, cumva, condiționată, sau într-un raport de dependență: “Și ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri”. De asemenea, la finalul rugăciunii împărătești, Mântuitorul insistă pe tema aceasta a iertării: “Dacă iertați oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru Cel Ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).
“Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu“(Mt 24, 35).
“Duh sunt și viață sunt cuvintele pe care vi le-am spus Eu vouă”(In 6, 63).
Începând cu numărul acesta, deschidem aici la gazetă un mic răvaș care va încerca să-I strângă pe cititorii “lângă Cuvântul lui Dumnezeu”. Vom deschide o mică școală a Bibliei, în care vom citi, ne vom lămuri și ne vom adânci în cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi.
De data asta, iacă, am scris pe tabla din școala noastră ceea ce a zis însuși Domnul Hristos despre Cuvântul lui Dumnezeu.
Surori iubite și scumpi frați,
“Eu v-am născut, în Isus Hristos, prin Evanghelie”, zicea cu durere sfântul Pavel cândva către frații din Corint. Și tot cam la fel ne-ar putea spune și nouă azi, la toți, de pretutindeni, părintele nostru Iosif Trifa.
Sunt 80 de ani de la plecarea lui în veșnicie. S-ar cuveni din partea noastră un mic efort spre prețuire și spre neuitare. Desigur, ne putem ruga și acasă, putem vărsa o lacrimă oriunde, însă o dată la 80 de ani s-ar merita să ne cuprindem roată, cât mai mulți, în jurul crucii lui, și să cântăm sfielnic și cald “De n-ar fi fost de partea noastra”, conștienți și mulțumitori că, până aici, Dumnezeu a fost cu noi…
În vorbirile fratelui Marini toată marea putere venea din viața lui puternică de rugăciune.
Și venea din părtășia pe care el o avea neîncetat cu Domnul. Atât prin citirea Cuvântului Sfânt, cât și prin rugăciunea lui aproape necurmată.
Iată de pildă o întâmplare descrisă tot de surioara din Sâmbăteni, întâmplare petrecută chiar în casa lor:
…după terminarea adunării de seara, mama mea a chemat pe fratele Marini pentru odihnă la noi. Parcă îl văd și acum… mama îi pusese să mănânce, dar dânsul a zis: soră, dacă ai puțin lapte, eu sunt suferind, stau rău cu dantura… doar puțin lapte și gata. Mama i-a adus laptele și i l-a lăsat pe masă, apoi i-a desfăcut patul ca să se culce și după aceea a ieșit lăsându-l singur.
Nașterea Domnului Iisus a fost o minune și o taină însoțită de semne, mărturisiri, împliniri profetice și noi profeții menite să confirme lumii că Iisus este Mesia și, de asemenea, să întărească pe dreptul Iosif și pe Sfânta Mamă pentru toată pătimirea care avea să urmeze și pentru ei.
De fapt, deja înainte de a Se naște Iisus, părinții Lui au început drumul pătimirilor. Iar evenimentele din preajma Nașterii, relatate de păstori: vestirea îngerului și corul care i-a urmat, au fost mari mângâieri și întăriri pentru ei.
Atât Iosif, cât și Maria au dovedit ascultare de Dumnezeu și când I-au pus pruncului numele Iisus, după cum le spusese îngerul Domnului (cf. Matei 1, 21 și 25, Luca 1, 31). Chiar această aducere aminte a fost pentru ei un fericit prilej de mângâiere.
Doamne Dumnezeul și Mântuitorul nostru cel plin de bunătate și milă, Tu ești Înțelepciunea (Proverbe 8, 22-31) și Tu ești Lumina lumii (Ioan 8, 12)
Tu ai spus că ochiul este luminătorul trupului și că, dacă acest mădular este bun, tot trupul este plin de lumină, iar dacă este rău, tot trupul zace în întuneric.
O, te rugăm, ascultă-ne când ne rugăm pentru lumina ochilor noștri, pentru cei aleși ai Tăi pe care i-ai pus în fruntea noastră, ca să ne lumineze și să ne îndrume.
Dă lumina Ta, Doamne, acelora pe care i-ai pus Tu să stea în fruntea popoarelor; ochilor lor, pentru ca ei, văzând limpede voia Ta, să conducă la pace și la mântuire pe acei în fruntea cărora i-ai așezat.
Depărtează de peste vederile lor fumurile mândriei, ceața amăgirilor și întunericul păcatului.
”Tu mă înconjori pe dinainte și dinapoi și-Ți pui Mâna peste mine…”
Frații mei dragi, acei care ați simțit că dragostea lui Dumnezeu v-a înconjurat din zilele tinereții voastre, să aveți o încredere veșnică în El, – Acela care v-a călăuzit până aici și v-a luminat și v-a mângâiat și v-a întărit – că vă ”înconjoară și pe dinapoi și pe dinainte și că vă duce până la capăt.”.
Dar atunci de ce oare mai este nevoie să-Ți pui Mâna peste mine?
Spune sfântul David: ”Mâna Ta apasă asupra mea!”…
Sfântul apostol Pavel spunea altădată: ”Mi-ai pus un țepuș în carne din pricina strălucirii, a descoperirilor câte mi-ai arătat mie, Dumnezeule, ca nu cumva, prin toate aceste descoperiri, să mă îngâmf.”
