Nașterea Domnului Iisus a fost o minune și o taină însoțită de semne, mărturisiri, împliniri profetice și noi profeții menite să confirme lumii că Iisus este Mesia și, de asemenea, să întărească pe dreptul Iosif și pe Sfânta Mamă pentru toată pătimirea care avea să urmeze și pentru ei.
De fapt, deja înainte de a Se naște Iisus, părinții Lui au început drumul pătimirilor. Iar evenimentele din preajma Nașterii, relatate de păstori: vestirea îngerului și corul care i-a urmat, au fost mari mângâieri și întăriri pentru ei.
Atât Iosif, cât și Maria au dovedit ascultare de Dumnezeu și când I-au pus pruncului numele Iisus, după cum le spusese îngerul Domnului (cf. Matei 1, 21 și 25, Luca 1, 31). Chiar această aducere aminte a fost pentru ei un fericit prilej de mângâiere.
După patruzeci de zile, au intrat pentru prima dată cu Iisus în Templul din Ierusalim, ca să-L înfățișeze înaintea Domnului (cf. Exod 13, 2; 12, 15), adică să plătească prețul răscumpărării pentru El și să ducă jertfa de curățire pentru Maria (Levetic 12, 6-8).
Ce frumoasă dovadă de evlavie și ascultare au arătat părinții lui Iisus, care deși știau că El este Fiul Celui Preaînalt, s-au supus Legii, El, Cel care a răscumpărat omenirea, a trebuit să fie răscumpărat cu 5 sicli. Și Fecioara căreia i s-a arătat mare har, a avut nevoie de o jertfă de curățire.
Cine privește cu luare-aminte la pilda dreptului Iosif și a Maicii Sfinte nu mai poate gândi disprețuitor despre ”legalism”.
Ceea ce a urmat după ce au ajuns cu Iisus în Templu, a fost o succesiune de îmbărbătări mângâietoare prin profeți, înștiințări și reconfirmări că Iisus este Mesia. Iată grija iubitoare a Tatălui Ceresc cum i-a însoțit.
Pe când Sfânta Familie a ajuns la Templu, bătrânul Simeon, un evreu mesianic care aștepta mângâierea lui Israel prin venirea lui Mesia, tocmai sosise și el la Templu, mânat de Duhul Sfânt care era peste el.
A fost o întâlnire emoționantă. Bătrânul Simeon a luat Pruncul în brațe și, cu duh profetic, binecuvântând pe Dumnezeu, a zis: „Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze Neamurile și slava poporului Tău, Israel”. Tatăl și mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. Simeon i-a binecuvântat și a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi” (Luca 2: 29-35).
Ce mărețe profeții rostește Simeon, călăuzit de același Duh Sfânt care îl înștiințase mai dinainte că nu va muri până nu va vedea pe Hristosul Domnului. Adică Hristosul (Mesia) în persoană va veni în timpul vieții lui. Iar acum, ce fericită ușurare, ce oftat după o lungă așteptare!…Ce împlinire!…
Tânăra și săraca familie care venea la Templu nu avea nimic deosebit pentru ochii mulțimii. Însă Simeon a văzut, prin Duhul Sfânt, dincolo de aparențe, dincolo de ceea ce izbește ochiul. În această familie obișnuită, care a venit ca mulți alții să împlinească ce poruncea Legea, Simeon vedea, cu ochii săi fizici, mântuirea care purta acum un nume – Iisus. Și cu ochii Duhului vedea mântuirea pe care a pregătit-o Dumnezeu să fie înaintea tuturor popoarelor, după cum profețise și Isaia. „Domnul Își descoperă brațul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor, și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru” (Isaia 52, 10).
Prin Duhul Sfânt, bătrânul Simeon vede că neamurile și evreii își vor afla mântuirea în același Iisus, pe care el tocmai acum Îl ține în brațe, conform profeției de la Isaia (49, 6). De aceea, este greșit să se spună că neamurile și Israelul ar avea moduri diferite de mântuire, sau că abia sfântul apostol Pavel a aflat despre taina mântuirii neamurilor. Iată că bătrânul Simeon o vedea atât de bine, El a recunoscut în Pruncul Mariei pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, lumina neamurilor și slava lui Israel. Iată prima mărturisire a Noului Legământ.
După toate acestea, putem înțelege mirarea părinților lui Iisus care aud acum, din gura lui Simeon, confirmarea a ceea ce auziseră de la îngerul Gavril, de la Betleem. Iată o nouă dovadă a purtării de grijă a lui Dumnezeu, care pregătea pe Iosif și pe Maria pentru suferințele care vor veni.
Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru care de atâtea ori și-a arătat și față de noi grija Sa iubitoare, tocmai când urma să trecem prin suferințe.
Cât de atenți și sensibili sunt oamenii lui Dumnezeu care se lasă călăuziți de Duhul Sfânt! O, de-am învăța și noi de la ei cum să ne purtăm cu frații noștri!
Iată cât de atent este Simeon când trebuie să comunice un adevăr dureros acestor suflete prețioase înaintea Domnului. Întâi le binecuvintează, adică îi încredințează de ajutorul și călăuzirea lui Dumnezeu, apoi se adresează special Mariei, pentru că avea să treacă prin tot ce va urma și avea mare nevoie de o pregătire deosebită. Simeon continuă: „Iată Copilul acesta este rânduit”, adică peste El domnește o hotărâre a lui Dumnezeu pe care nimeni nu o va putea schimba. Fiul este cuprins în planul de Mântuire al Tatălui.
Apoi Simeon vorbește despre faptul că mulți se vor prăbuși în Israel. Adică se vor poticni în El, Îl vor respinge ca Mesia, așa după era profețit deja în Isaia 8, 14. Dar acest Copil este rânduit și spre ridicarea multora în Israel, adică spre ridicarea din păcat, spre învierea la o viață nouă în El, în Hristos, spre eliberarea din robia morții. În continuare, Simeon mai spune că Iisus va fi un semn dumnezeiesc care va stârni împotrivire.
Împotrivirea, încăpățânarea și murmurul împotriva lui Dumnezeu din timpul călătoriei prin pustie se repetă și față de Iisus. Aceste atitudini se vor repeta până la sfârșitul veacurilor.
Să ne uităm la împotrivirea și respingerea propriului nostru popor. Să ne uităm la istoria recentă, la respingerea mesajului clar evanghelic al părintelui Iosif care L-a propovăduit pe Iisus. Să ne uităm la consecințele acestei respingeri – cumplita noapte a comunismului – cu persecuții, orori, înapoiere și decadență. O, de-ar lua aminte poporul meu și s-ar deschide cu adevărat spre Dumnezeu!…
Sfânta Mamă își urma Fiul pe drumul pătimirilor. „Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie”, zice Simeon călăuzit de Duhul Sfânt. Ce bine a putut Maria să înțeleagă această profeție! O va aștepta o suferință care-i va străpunge inima. Suferința aceasta va culmina la crucea pătimirii lui Iisus, unde fiecare lovitură de ciocan va deveni o sabie străpungând sufletul Maicii Sfinte. Zdrobită de suferință se prăbușește și Mama sub crucea Fiului.
„O, Maica Jertfei Salvatoare,
ca-n preacuratele-ţi priviri,
nici Fericirea, nici Durerea
atât de-adânci nu-s nicăiri! (…)
…În preţul Jertfei Salvatoare
şi tu ce mare parte-ai pus!
Te vom cinsti în veci, că tu eşti
şi Maica noastră – prin Iisus!…(Traian Dorz)
Dar toată această suferință nu este fără rost. Prin pătimirile lui Iisus și ale mamei Lui vor fi descoperite gândurile multor inimi, chiar ale celor care, printr-o evlavie aparentă, încearcă să le ascundă.
Orice om va fi confruntat cu Fiul lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi neutru față de Iisus. Ori merge cu El pe calea îngustă, ori fără El pe calea lată. Astfel se descoperă gândurile oamenilor. Prin întâlnirea cu Iisus ni se smulge masca de pe față.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este un bun prilej de meditație și autoevaluare.
Cum ne raportăm noi la Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, „care pentru noi oamenii și pentru-a noastră mântuire S-a coborât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om, și S-a răstignit pentru noi…și a pătimit, și S-a-ngropat, și a înviat”!?
Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2010, nr. 12, pag.8
