Tu mă-nconjori (III) – Petru Popa (Săucani)

”Tu mă înconjori pe dinainte și dinapoi și-Ți pui Mâna peste mine…”

Frații mei dragi, acei care ați simțit că dragostea lui Dumnezeu v-a înconjurat din zilele tinereții voastre, să aveți o încredere veșnică în El, – Acela care v-a călăuzit până aici și v-a luminat și v-a mângâiat și v-a întărit – că vă  ”înconjoară și pe dinapoi și pe dinainte și că vă duce până la capăt.”.

Dar atunci de ce oare mai este nevoie să-Ți pui Mâna peste mine?

Spune sfântul David: ”Mâna Ta apasă  asupra mea!”…

Sfântul apostol Pavel spunea altădată: ”Mi-ai pus un țepuș în carne din pricina strălucirii, a descoperirilor câte mi-ai arătat mie, Dumnezeule, ca nu cumva, prin toate aceste descoperiri, să mă îngâmf.”

Mâna lui Dumnezeu a stat asupra mea și m-a ținut mic și m-a făcut smerit. Căci altfel, Pavele, oare puteai și tu să ajungi să te înalț? El a spus: ”Eu nu sunt vrednic să fiu apostol” – ”Petru, Iacov și Ioan sunt stâlpi ai Bisericii, dar eu sunt o stârpitură, cel dintâi dintre păcătoși…”

Așa s-au smerit acești oameni ai lui Dumnezeu!

Sunt unii arbori care cresc mai altfel decât ceilalți, mai înalți, și atunci vin vânturi mai puternice care îi rup pe la jumătate, ori ii smulg cu rădăcini cu tot.

Am vrea doar un singur exemplu să luăm din viața lui Israel, a poporului lui Dumnezeu, din viața Mariei – sora lui Moise, lucrătoare împreună cu Dumnezeu.

Maria, aceea care a cântat atât de frumos când Dumnezeu i-a trecut prin Marea Roșie, care a făcut o cântare și o cânta și învățase pe toate surorile ei să cânte cum i-a izbăvit Dumnezeul lor din mâna lui Faraon…cum puterea lui Faraon a fost înecată în Marea Roșie… Maria proorocița, Maria care era atât de prețuită, Maria care era tot împreună cu Aron și cu Moise, la un moment dat ajunge la o creștere înaltă. Maria, aceea care ajunge și ea să fie înconjurată de dragostea lui Dumnezeu și pe dinainte și pe dinapoi, la un moment dat, când Mâna lui Dumnezeu nu era asupra ei, ea s-a ridicat la un nivel foarte înalt și ce a făcut? A zis: ”Moise, omul acesta ar trebui  să fie mai curat, mai desăvârșit, mai bun…Moise nu prea se poartă bine. Moise a cam rămas în urmă. Moise a luat o femeie etiopiancă de nevastă și nu trebuia…”.

Maria se socotea  mai presus, se credea mai sfântă ca Moise. Și mai ațâța și pe alții să vorbească împotriva alesului lui Dumnezeu… Și atunci ce face Dumnezeu? Imediat o lovește cu lepră pe Maria.

-Maria, de ce te-ai ridicat? Unde ți s-a  înălțat capul? Cum ai putut   tu să vorbești de rău pe copilul meu, Moise? Pe omul de care Eu M-am folosit? Dumnezeu nu vede în Moise nici un rău, nici o pată. Și atunci, tu Marie, tu vezi?…

Starea aceasta este atât de dureroasă, frații mei dragi! De aceea David dorea așa de mult ca, după ce dragostea lui Dumnezeu l-a înconjurat și pe dinapoi și pe dinainte, Domnul să-Și țină Mâna  deasupra capului său. Și să nu se ridice niciodată la o înălțime mai mare decât ceilalți.

David, unsul lui Dumnezeu, proorocul, psalmistul, cântărețul cel iubit…Ce zice el despre sine însuși? ”Eu sunt un purice, un câine mort, iar Saul este unsul lui Dumnezeu, să nu puneți mâna pe el, căci este unsul lui Dumnezeu.”

O, Doamne, cum știi Tu să-i ții pe ai Tăi în starea cea umilă, ca doar Numele Tău să se înalțe prin ei!

Stări ca aceasta, în care a căzut Maria, sunt dureroase, frații mei dragi. În astfel de stări este cu putință să cadă numai cei aleși, numai cei care au fost mereu lângă Moise. Numai aceia care au cântat. Numai aceia care au mărturisit. Numai aceia de care S-a folosit Dumnezeu. Ei pot, la un moment dat, să se creadă că sunt mai presus decât frații lor. Și aceasta este starea cea mai primejdioasă, cea mai dureroasă.

Sfântul apostol Pavel spunea că între armele cu care ar vrea să fie îmbrăcat   fiecare credincios e și coiful mântuirii care să stea deasupra. Când vin săgețile arzătoare ale celui rău, să nu rănească sufletul care a fost purtat multă vreme de dragostea lui Dumnezeu și înconjurat de ea mereu. Aceasta poate să fie starea cea mai dureroasă a unui suflet care a umblat cu Dumnezeu, care a fost răcorit de Dumnezeu, care a fost luminat și păzit de Domnul Iisus.

Poate vreodată în viața lui îți va permite să zică: Moise a rămas mai jos…Moise nu mai trăiește cum ar trebui să trăiască…Moise nu mai este desăvârșit…

Poate ați auzit printre frățiile voastre, sau poate am auzit astfel de cuvinte. Domnul să ne învrednicească să nu ne permitem a ne ridica niciunul din noi mai presus de aleșii Săi.

Ci totdeauna să-i socotim, să-i prețuim, să-i ascultăm, să le urmăm credința, căci ei au fost aleșii lui Dumnezeu, nu este nimeni ca și ei!

Dumnezeu știe de ce i-a ales, dar și diavolul știe. Și de aceea a ispitit mereu  și pe Maria și pe Aron… ca înainte pe Core, Datan și Abiram, care erau niște căpetenii ce s-au răsculat și ei împotriva lui Moise și au spus: ”Moise, de ce vorbești tu? De ce te ridici tu mai sus? Cine ești tu? Toată adunarea-i sfântă, toată adunarea este a lui Dumnezeu…”

Și atunci Moise a spus: ”Veți vedea voi mâine cine-i  sfânt și care-i adunarea lui Dumnezeu”… Și Moise a căzut cu fața la pământ. De câte ori?

De câte ori frații noștri au căzut cu fața la pământ? De câte ori s-au prăbușit înaintea Domnului din pricina necredinței noastre? De câte ori părinții noștri au plâns pentru noi? De câte ori? O…de câte ori !

O, frați tineri, o , soră tânără, n-ai mâhnit tu oare inima tatălui tău și a mamei tale? Nu i-ai întristat? Nu i-ai făcut să șadă cu fața în palme pentru tine?

N-am mâhnit noi inima  Domnului Iisus, Inima Aceluia care ne-a călăuzit în nopțile noastre când nu știam unde ne ducem? Când gemeam în suferință, în lacrimi? Când toți cei dragi nu ne puteau face nimic… Nu ne-a mângâiat El și pe noi în necazurile noastre? Nu ne-a purtat El ani și ani de-a rândul peste atâtea vremi și atâtea greutăți? Noi nu L-am mâhnit pe El niciodată? Să știți, când ai mâhnit pe ”Moise”, pe  Dumnezeu L-ai mâhnit. Atunci când ai vorbit împotriva fratelui tău pe care l-a trimis Dumnezeu la tine, împotriva Domnului ai vorbit.

O, Marie, lepra asta oare când va dispărea?

Doar când Mâna Domnului va fi asupra tuturor copiilor Săi. Să nu mai îndrăznească nici unul să se ridice la un nivel mai presus, să se socotească mai înalt, la o stare mai desăvârșită decât acela pe care Dumnezeu l-a trimis și de care s-a folosit Domnul ca prin el sa lucreze și să mântuiască un popor întreg.

Petru Popa (Săucani), Oastea Domnului, anul 2009, nr. 8-9, pag. 27