Prima Pagină - Oastea Domnului

Singura avuție (I) – Traian Dorz

Singura avuție desăvârșită dintre toate avuțiile lumii acesteia este numai Iisus Hristos. Nici una dintre toate celelalte avuții nu se poate nici măcar asemăna cu aceasta. Singura învățătura Lui a putut scoate omenirea din barbarie și animalitate, din sclavagism și din întuneric. Singură ea a adus bucuria seninătății și inteligența iubirii în ochii care erau mai înainte întunecați de prostie

și înroșiți de ură. Singură învățătura lui Hristos poate să facă dintr-un canibal un frate și un binefăcător. Ea a scos la civilizație și la rugăciune pe fiară.

Taina mântuirii mele – Pr. Iosif Trifa

Taina vieții și mântuirii mele sufletești eu am aflat-o la picioarele Crucii. La picioarele Crucii am aflat că și eu sunt un Adam pe care păcatul m-a izgonit în noaptea pieirii și pierzării mele sufletești. La picioarele Crucii am înțeles ce mare este dragoste lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care a pătimit și s-a răstignit pentru mine și păcatele mele. La picioarele Crucii am început a urî din tot sufletul meu păcatul dându-mi seama că păcatele și fărădelegile mele bat cuie în mâinile și picioarele Domnului și răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu.

Fiindcă am trăit – Traian Dorz

Fiindcă am trăit frumsețea,
disprețuiesc ce-i grosolan.
Fiindcă știu ce-i josnicia,
mi-e milă de-orișice dușman.

Fiindcă-am cunoscut adâncul,
doresc nălțimile mereu.
Fiindcă-am cunoscut povara,
caut sărăcia ca Zacheu.

Prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa

“Fărădelegile tale se vor şterge şi păcatele tale se vor curăţi…” (Isaia 6, 1-8)

“În anul morţii împăratului Ozia – scrie proorocul Isaia – am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărimea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum.

O, cum știi Tu – Traian Dorz

O, cum știi Tu să-Ți coperi Fața
și strălucirea să-Ți ascunzi
când vrei să Te cuprinzi în gândul
de care vrei să Te pătrunzi!

Cum poți să-Ți strângi Nemărginirea
să-ncapă-n duhul mărginit
în care vrei să Te dezvălui
prin saltul spre desăvârșit.

Veniți după Mine – Pr. Vasile Ouatu

Iată glasul lui Iisus, iată dorința și chemarea ce ne-o îndreaptă și astăzi: “Veniți după Mine” (Matei 4, 19), ne zice El astăzi nouă, celor ce-I purtăm Numele. Da, chemarea lui Iisus astăzi este nespus de duioasă. El caută și-i cheamă pe cei ce pe nedrept își zic ai Lui.

Cu adevărat, iubitul meu cititor, cei mai mulți dintre noi nu mai suntem ai Domnului! E multă vreme de când Iisus ne cheamă cu glasul Lui duios și blând! Dar cine-L mai aude? Și cine-L mai urmează? Vrei o dovadă? O, sunt multe! Iată câteva!

Despre creșterea copiilor (V) – Sf. Ioan Gură de Aur

“Erau iarăși doi frați, și tot așa, unul mai în vârstă și altul mai tânăr. Cel mai în vârstă se ducea la vânătoare, iar cel mai tânăr stătea pe lângă casă.”

Această povestire este cu mult mai plăcută decât cea dintâi pentru că are mai multe peripeții, și frații erau mai în vârstă.

“Acești doi frați erau și gemeni. De când s-au născut, mama iubea pe cel mai mic, iar tatăl, pe cel mai mare. Acesta își petrecea vremea mai mult pe ogoare, pe când cel mai tânăr stătea acasă. O dată tatăl, când a îmbătrânit, a spus copilului pe care-l iubea: Pentru că am îmbătrânit, fiule, du-te și pregătește-mi un vânat, adică, prinde-mi o căprioară sau un iepure, adu-mi-l și frige-l, ca să mănânc și să te binecuvintez. Celui mai mic nu i-a spus așa ceva.

O, Doamne fie-ți milă – Traian Dorz

O, Doamne, fie-Ți milă de cei ce prea ușor
îl cred pe-nșelătorul ce vine-n casa lor.
O, fă-i să cerceteze ce duh și crez au cei
ce se prefac că-s îngeri dar au pe Iuda-n ei.

O, Doamne, câți merg astăzi la flăcări și la vai
spunând trufași la alții cum pot s-ajungă-n rai,
vorbind de unitate, ei fac doar dezbinări
cu raiul în cuvinte, cu iadul în purtări.

Conștiința și mustrarea (II) – Traian Dorz

Câtă vreme iudeii erau frământați de întrebarea: „Cine este Omul acesta, Iisus?“, câtă vreme alergau mereu ca să-L asculte, pentru a se putea lămuri cine este IISUS HRISTOS, truda lor era totuși frumoasă. Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă și un grăunte de credință, ușor ar fi putut ajunge și la încredințarea la care ajunseseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).

Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.

O, dragi cântări a mele – Traian Dorz

O, dragi cântări a mele, cât am ținut la voi,
cât v-am jertfit din viața și gândurile mele,
cât v-am căutat podoabe mereu mai dragi și noi,
și cât am stat din viață să vă gătesc cu ele!

Ca mama-mpodobindu-și copiii ei iubiți
să nu mai fie alții frumoși ca ei pe lume,
așa am vrut să creșteți, așa am vrut să fiți
în orice loc pe unde Hristos o să vă-ndrume.