Când te vor prigoni-n cetatea în care te-a trimis Iisus,
tu tot să nu taci adevărul pe care-l vei avea de spus;
şi, dacă nu poţi merge-n alta, nici Adevărul Sfânt să-l taci,
atunci cu spinii şi cu crucea, şi cu Golgota să te-mpaci.
Când ştii c-a mai rămas o casă şi-un sat în care nu te-ai dus,
să nu spui c-ai sfârşit lucrarea spre care te-a trimis Iisus,
c-atâta vreme cât mai este un om şi-un loc ne-nştiinţat,
chiar dacă-ar fi-n marginea lumii, spre el vei fi îndatorat.
„Vă scriu, copilaşilor, ca să nu păcătuiţi”, se zice în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Datoria fiecăruia dintre cei doi este să se păzească mereu să nu greşească. Să nu-şi greşească unul celuilalt. Dar ori de câte ori se va întâmpla necazul unei greşeli, cererea de iertare trebuie să vină neapărat după aceea, adâncă, caldă, fierbinte, potrivit mărimii greşelii.
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
Preaiubiţii noştri miri şi nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori!
Slăvit să fie Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, Căruia trebuie să-I mulţumim cu toţii şi din toată inima pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru astfel de prilejuri sfinte şi scumpe, când avem harul să ne petrecem împreună în sărbătoriri ca cea de astăzi, la nunţi creştineşti, cu miri creştini, cu nuntaşi creştini.
Tot cu mai puține lacrimi mă îndepărtez de-un veac
ce mă prea făcea să tremur și mă prea silea să tac,
când prea jinduiam la soarta celor legănați aici
și n-aveam decât dorințe după cele mult prea mici.
Înțeleg azi, tot mai tainic, că pășim tărâm sfințit
unde trebuie-orice zâmbet cu sudoare ispășit,
unde orice râs se cere cu un plâns răscumpărat,
unde, ca un fiu să-nvie, este-un tată îngropat.
Psalmul 2, versetul 4
Însă ce zadarnică şi vrednică de râs este toată lupta organizată de vrăjmaşii lui Dumnezeu împotriva Lui! Oricât de bine ar fi pusă la punct organizarea ei şi oricât de susţinut ar fi dusă, nimic nu este un mai zadarnic şi un mai nebunesc lucru decât lupta împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său Sfânt, Iisus Hristos.
Psalmul 2, versetul 1
În Psalmul acesta profetic se vorbeşte despre lupta organizată pe care vrăjmaşul satan a stârnit-o împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Iisus Hristos.
Oricât de păcătos şi ticăloşit ar fi cineva, mântuirea sufletului său nu e pierdută, Dumnezeu nu voieşte moarta păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Darul, mila şi dragostea lui Dumnezeu umblă neîncetat să izbăvească şi să-l aducă iarăşi la viaţă.
În zadar străluce luna pentru cine doarme dus,
în zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus,
și-n zadar se află omul când e timpul prea târziu,
și-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt de sicriu.
În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit,
în zadar araţi lumina către orbul cel voit,
în zadar spui de iertare celor care n-o doresc
și-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.
Iată inima omului care l-a primit înlăuntru pe satan. Iată inima omului biruită de ispitele lui satan.
O, dragă suflete, poate tu zâmbeşti privind imaginea de mai jos! Dar aceasta nu e de râs, ea nu e o închipuire, ci, vai, e un lucru ce aievea se şi întâmplă.
Frumoasă e lumina când noaptea-i fără lună,
când bezna e adâncă şi marea-i în furtună;
– cinstiţi pe cei ce-o ’nalţă, că grea-i lucrarea asta,
nu orişicine-o face când bântuie năpasta.
Frumoasă e credinţa acelui ce rămâne
neclătinat prin toate furtunile păgâne;
– urmaţi-l pe acela, căci grea-i statornicia
şi rar cine-o mai are când s-a aprins urgia.
