Inima omului care începe a se trezi din somnul păcatelor – Pr. Iosif Trifa

Oricât de păcătos şi ticăloşit ar fi cineva, mântuirea sufletului său nu e pierdută, Dumnezeu nu voieşte moarta păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Darul, mila şi dragostea lui Dumnezeu umblă neîncetat să izbăvească şi să-l aducă iarăşi la viaţă.

În multe chipuri şi feluri lucrează darul lui Dumnezeu ca să-i trezească pe cei păcătoşi din somnul păcatelor. Trebuie înainte de toate să ştim că trezirea păcătoşilor, trezirea la o viaţă nouă o face totdeauna Duhul Domnului. Şi trebuie să ştim că Duhul Sfânt lucrează cu putere în anumite clipe din viaţa omului. În viaţa fiecărui om sunt anumite clipe în care bate cu putere Vântul Duhului Sfânt, în viaţa fiecărui om sunt anumite clipe în care se simte o revărsare, un dar, o voinţă după o viaţă nouă, Ferice de cel care simte aceste clipe şi-L lasă pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe în inima lui.

Mulţi dintre cei întorși la Domnul mărturisesc că, simţind aceste clipe şi lăsând pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe, au apucat pe calea mântuirii sufleteşti.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scria că el a găsit foaia «Isus Biruitorul» pierdută în tren de cineva; a luat-o şi azi e plin de râvnă pentru Domnul şi pentru sufletul său. Iată cum, printr-o mică întâmplare, Duhul Sfânt a trezit un suflet la o viaţă nouă!

Un altul îmi spunea că pe el l-au străpuns ca un „fulger“ cele scrise despre Sf. Ioan Botezătorul în «Însemnările călătoriei la Ierusalim». Din acea clipă, s-a hotărât să nu mai pună alcool în gura niciodată. Şi aceasta e o dovadă cum Duhul Sfânt a lucrat cu putere într-o anumită clipă! Şi omul, primind această lucrare, a apucat la o viaţă nouă.

Trebuie apoi să ştim că, pentru trezirea păcătoşilor, Domnul foloseşte chemări dulci şi chemări mai aspre. O predică duioasă, o Biblie, o foaie religioasă, o carte bună etc. sunt tot atâtea chemări duioase prin care Duhul Domnului încearcă să-i trezească la viaţă pe cei păcătoşi. Mulţi se trezesc şi prin astfel de chemări. Însă cei mai mulţi nu le bagă în seamă, nu le ascultă. Râde păcătosul când îi vorbeşti de mântuirea sufletului… Rupe Biblia (spunând că-i o carte „pocăită“). Face foiţe de ţigări din cartea de rugăciuni (cum de fapt am şi văzut pe un om fumându-şi cartea de rugăciuni). Rupe cărţile religioase şi te înjură când te apropii de el cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Când omul se învârtoşează în fărădelegi şi nu mai prinde chemarea cea blândă şi dulce pentru trezirea şi izbăvirea lui din pieirea sufletească, Domnul foloseşte şi chemări mai aspre. Când vreo boală te doboară la pat, să ştii, dragă cititorule, că poate vine din cauza depărtării tale de Dumnezeu, ca să te trezească din somnul păcatelor. Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele etc. sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor. Un ostaş îmi spunea că el cunoaşte cu adevărat pe Domnul de când a fost odată greu bolnav.

Mulţi, foarte mulţi se trezesc din pieire prin astfel de chemări. Scripturile sunt pline de fii rătăciţi şi de suflete pierdute pe care i-a scăpat certarea şi mustrarea Domnului Dumnezeu. Cei pe care nici mustrarea şi certarea Domnului nu-i trezesc din somnul fărădelegilor sunt cu adevărat nişte pierduţi. Domnul îi lasă în voia lor. Nici încercările nu-i pasc, căci Domnul îi ceartă numai pe cei credincioşi, din care poate face „vase alese“.

Trezirea păcătoşilor s-ar putea asemăna cu trezirea oamenilor din somn. Este om care se deşteaptă la o uşoară chemare sau ciocănire în uşă. Altul abia se trezeşte la zuruitul ceasului deşteptător, iar pe altul trebuie să-l scuturi zdravăn, strigându-i: Scoală, omule!

Este om care se trezeşte din somnul păcatului îndată ce aude chemarea cea dulce a mântuirii. Este om care aude îndată glasul Celui Care bate la uşa inimii sale, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat (Apocalipsa 3, 20). Sunt însă alţii pe care numai chemări mai stăruitoare îi pot deştepta; şi, iarăşi, sunt alţii care se deşteaptă numai când Mâna cea nevăzută a lui Dumnezeu îi scutură prin fel de fel de încercări. Acei pe care nici Mâna aceasta nu-i poate trezi sunt pe veci pierduţi.

În imaginea dinainte se vede chipul păcătosului care tresare şi se trezeşte din somnul şi moartea păcatelor. Este păcătosul de mai înainte despre care am scris că l-a slobozit pe satan să intre în inima lui. Hai să-i zicem acestui păcătos Ion, un om oarecare din mulţimea oamenilor. Domnul a folosit multe chemări dulci ca să-l trezească la viaţă. Însă Ion acesta pe toate le-a respins. Acum Domnul îi trimite o chemare mai aspră. O boală grea l-a doborât la pat. Îngerul Domnului adică darul şi dragostea lui Dumnezeu se apropie de el. De data aceasta se apropie de el cu aducerea aminte de moarte. Cu o mână îi arată starea grozavă în care se află sufletul său încărcat de păcate, iar cu alta îi arată cuvintele Scripturii: „…plata păcatului este moartea“ (Romani 6, 23 ).

“Omule îi zice îngerul iată, vin să-ţi aduc plata păcatelor tale: moartea trupească şi sufletească. Vai ţie, omule! Ca mâine vei muri. Ce va fi cu sufletul tău? Ce va fi cu viaţa ta cea veşnică. Vai ţie, că ţi-ai cheltuit viața în zadar… Te lăfăieşti în păcate şi nepăsare, dar ca mâine vei intra în mormânt, iar dincolo de mormânt te aşteaptă osânda de veci.  O veşnicie întreagă vei plânge pentru clipele pe care le-ai petrecut în desfătări lumeşti şi nepăsare de suflet. Trezeşte-te, omule, trezeşte-te până nu soseşte încă sabia morții…“

Ion se înfioară la auzul acestor cuvinte. Până acum n-a ascultat chemarea Domnului. Şi-a bătut joc de cele sufleteşti. Acum însă se vede deodată pus în faţă morţii, în faţa veşniciei şi se cutremură. Tresare îngrozit şi se trezeşte speriat, ca dintr-un vis urât. Abia acum i s-au deschis ochii să vadă starea grozavă în care se află. Se uită în inima sa şi o vede plină de dobitoceştile patimi. Se înfioară, suspină, şi, prin suspinul său, îi deschide Duhului Sfânt intrarea în inima sa. În întunericul inimii sale pătrund razele Duhului Sfânt. Pătrunde lumină şi fuge întunericul, pentru că lumina cu întunericul nu pot avea nici un fel de legătură. Diavolul cu răutăţile lui fuge speriat când într-o inimă de om păcătos pătrunde Duhul lui Dumnezeu.

Dar trebuie să ştim şi să băgăm de seamă că trezirea din somnul păcatelor să fie o trezire statornică. Trezirea la o viaţă nouă trebuie să înainteze mai departe, precum vom arăta în paginile celelalte.

Dragă cititorule! Poate că şi tu ai adormit în somnul păcatelor. Ia seama că darul şi dragostea lui Dumnezeu umblă în multe feluri să te poată trezi! Nu respinge mila şi dragostea lui Dumnezeu! Lasă-L pe Duhul Domnului să lucreze în tine! Nu nesocoti clipele în care Duhul Sfânt lucrează cu putere în viaţa ta!

Un vestitor al Evangheliei spunea că Domnul Dumnezeu foloseşte trei chei pentru deschiderea inimii oamenilor şi trezirea lor din somnul păcatelor.

Cheia cea dintâi este o cheie de argint: predicile pe care le aude păcătosul în biserică şi afară de biserică, rugăciunile ce se fac pentru el, chemările pe care le aude etc. Când cheia aceasta nu poate descuia inima, intră în slujbă cheia a doua, o cheie de fier: suferinţele şi încercările. Când nici aceasta nu poate isprăvi, a treia şi ultima cheie se apropie de inima omului. Aceasta e o cheie de aur, e cheia darului şi harului Duhului Sfânt. Cel care nici în faţa acestei chei nu cedează e pierdut pentru totdeauna.

Rugăciune

Iisuse, Mântuitorul meu cel bun, mă înfior şi mă ruşinez gândindu-mă cât de mult ai umblat ca să mă trezeşti din somnul păcatelor. Mi-ai trimis chemări dulci, dar nu le-am ascultat. Mi-ai trimis chemări mai aspre, dar nu le-am priceput. Împresuratu-m-ai cu dragoste, dar eu am răspuns cu ticăloşia. Cu toate „cheile“ Te-ai apropiat de uşa inimii mele, şi eu pe toate le-am respins. Puteai să mă părăseşti, zicându-mi: Ticălosule, aşa răsplăteşti tu dragostea Mea. Dar Tu nu m-ai părăsit, ci m-ai împresurat mereu cu dragostea Ta. Fiind împietrit în ticăloşie, ai deschis în faţa mea printr-o boala grea mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti. Abia atunci m-am îngrozit, abia atunci mi-am dat seama că trăisem o viaţă pierdută, după care mă aştepta osânda veşnică. Abia atunci am alergat sub braţele Crucii Tale unde am aflat iertare şi viaţă.

Duhule Sfinte, trezitorule de viaţă! Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să adorm în somnul pieirii celei veşnice, ci mai scuturat mereu până m-ai trezit. Îţi mulţumesc că ai stăruit mereu cu darul şi harul Tău cel sfânt până m-ai scăpat, aplecându-mă la picioarele Crucii. Amin.

Preot Iosif Trifa, Oglinda inimii omului