În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
Preaiubiţii noştri miri şi nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori!
Slăvit să fie Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, Căruia trebuie să-I mulţumim cu toţii şi din toată inima pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru astfel de prilejuri sfinte şi scumpe, când avem harul să ne petrecem împreună în sărbătoriri ca cea de astăzi, la nunţi creştineşti, cu miri creştini, cu nuntaşi creştini.
Slăvit să fie Domnul pentru astfel de familii, când părinţii credincioşi cresc fii credincioşi care, ascultând de Dumnezeu şi de învăţătura sfinţilor noştri înaintaşi, la toate marile răspântii ale vieţii lor, îşi încep sau îşi sfârşesc toate drumurile vieţii lor cu Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul şi pentru că El a dat în ţara noastră şi în Biserica noastră această Lucrare duhovnicească a Oastei Domnului, această familie sfântă care a adus şi aici, în ţara şi în Biserica noastră, acest fel nou şi creştinesc de a sărbători nunta, această Taină sfântă şi acest praznic ales. Căci Taina nunţii este una dintre cele şapte sfinte Taine ale Bisericii şi ale credinţei noastre. Sfânta Scriptură vorbeşte despre ea ca despre Hristos şi despre Biserica Lui. Unirea celor două suflete este ceva atât de sfânt şi atât de minunat, încât nici o altă împrejurare din viaţa omului nu poate fi asemănată cu aceasta. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat atât în Cuvântul Său, cât şi în pilda Sa, îndrumarea sfântă şi porunca veşnică să privim şi să împlinim această taină cu toată curăţia şi sfinţenia, aşa cum a rânduit-o Dumnezeu de la început.
De aceea e de mare şi tristă mirare cum poporul nostru, care este un popor creştin de la naşterea sa, a decăzut atât de mult în privinţa felului necreştinesc de a sărbători nunta: cu băuturi îmbătătoare, cu jocuri şi cu cântece păgâneşti, cu tot felul de apucături urâte şi potrivnice voii lui Dumnezeu. Cum să meargă fericită şi cum să se sfâşească bine o astfel de însoţire fără Dumnezeu? De aceea urmările sunt atât de nefericite în familiile de astăzi.
Dar încă o dată: slăvit să fie Domnul că, în Biserica noastră şi în ţara noastră, Lucrarea Oastei Domnului a readus şi în privinţa asta felul frumos de a petrece nunţile, ca şi celelalte prilejuri din viaţa omului, într-un fel sfânt şi nou, cum era pe vremea părinţilor noştri din vremea creştinismului dintâi. În felul acesta, nu numai botezul şi nunta, dar şi înmormântarea sunt făcute în chip creştinesc, aşa cum este poruncit de credinţa noastră şi de Sfinţii Părinţi, în Biserica bună şi străbună.
Nunta este ca rugul sfânt pe care l-a văzut Moise în Exod 3, 2, care ardea mereu cu o flacără mare, dar nu se mistuia deloc, pentru că acolo era taina eternă, taina divină, prezenţa lui Dumnezeu. Căsnicia este tot aşa, un loc sfânt. Când Dumnezeu împreună două vieţi, făcându-le una, aceasta este un act ceresc. Când cele două cununi se apropie şi se unesc, ele devin una pe totdeauna şi nimeni nu le mai poate despărţi niciodată, fiindcă ele nu se mai despart. Aşa cum sunt şi rămân pe veci, din clipa când Dumnezeu le-a împreunat. De aceea nimic străin nu trebuie să se mai strecoare acolo. Nimeni străin, nici chiar cei mai apropiaţi ai lor, nu trebuie să se amestece în căsnicia celor doi. Cei doi trebuie să fie paznicii neadormiţi ai uşilor şi ai ferestrelor căminului lor sfânt, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă acolo spre a le întina şi a despărţi unitatea lor. Şi atâta vreme cât rămâne primejdia, trebuie să rămână şi vegherea.
Căsnicia este o fericire sfântă, dar o fericire mereu ameninţată. Bucuriile căsniciei nu au seamăn în nici o altă parte, [nu seamănă] cu nici unele dintre celelalte bucurii ale vieţii omului. Dar nici durerile căsniciei nu au seamăn. Dragostea nu-i nicăieri mai dulce ca în căsnicie, când ea este vie şi curată. Dar nici mai amară nu-i nicăieri când ea moare. Orice răni pe care omul le primeşte din afară se uită şi se vindecă mai uşor sau mai greu. Dar durerile şi rănile primite în căsnicie nu se mai vindecă şi nu se mai uită niciodată.
De aceea iubiţi inima care vă iubeşte; sărutaţi buzele care vă sărută; fericiţi viaţa care vă fericeşte şi sfinţiţi legământul pe care l-aţi făcut, fiindcă numai aşa veţi fi binecuvântaţi. Rugul căsniciei trebuie să ardă frumos şi să nu se mistuie niciodată. Pentru aceasta, amândoi trebuie să pună pe el: lacrimile curate, dragostea fierbinte, rugăciunea împlinită, legământul ascultat. Totul păstrat în curăţie şi-n lumină, după voia cea sfântă a lui Dumnezeu.
După cele patru porunci privitoare la Dumnezeu, dintre cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, a cincea vorbeşte despre cinstirea părinţilor noştri. E porunca cea mai mare dintre cele şase privitoare la semenii noştri. De împlinirea acestei porunci este legată făgăduinţa fericirii şi lungimea vieţii. Binecuvântaţi vor fi fiii – numai fiii aceia – care vor împlini frumos şi iubitor această poruncă. Fiindcă dacă n-ar fi fost nişte părinţi, n-ar fi nici aceşti miri şi nici această bucurie. Dacă n-am fi avut nişte părinţi duhovniceşti, n-ar fi nici această familie duhovnicească. Dumnezeu ne-a dat atât o bucurie, cât şi cealaltă prin părinţii noştri. De aceea să-i cinstim şi să le urmăm credinţa cu vrednicie, fiindcă aceasta este garanţia, şi că vom fi fericiţi, şi că vom avea şi noi urmaşi care ne vor cinsti.
Cine nu-şi cinsteşte trecutul său, acela nu va fi cinstit nici de viitor. Şi cine nu-şi preţuieşte părinţii săi, acela nu va fi nici el preţuit de copii, dacă-i va mai şi avea.
De n-ar fi fost înaintaşii noştri, n-ar fi nici nunţile noastre; n-ar fi nici bucuriile noastre; n-ar fi nici cântările noastre şi nici îmbrăţişările noastre. De aceea, porunca „adu-ţi aminte de părinţii tăi” este o poruncă ce trebuie să ne însoţească în toată viaţa noastră şi în toate bucuriile noastre. Să n-o uităm niciodată.
Printre celelalte îndatoriri ale omului care însoţesc un cămin nou, cea mai aleasă este ospitalitatea. „Fiţi primitori de oaspeţi cu bucurie” este o poruncă fericită şi cu o mare binecuvântare. Avraam, fiindcă a fost ospitalier, a primit şi a găzduit pe Domnul şi pe îngerii Săi. Pentru asta, el a a şi fost răsplătit cu un fiu, cu un urmaş sfânt, cu o mulţime de urmaşi ca stelele cerului. Fiţi primitori de oaspeţi şi veţi fi şi voi răsplătiţi cu fii sfinţi şi binecuvântaţi. Fiii binecuvântaţi sunt o răsplătire pentru ospitalitatea şi dărnicia noastră.
Fraţii de credinţă sunt fii ai lui Dumnezeu. Oricine îi primeşte pe ei Îl primeşte pe Domnul, fiindcă este scris: „Oricine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte”, zice Domnul. Şi cine Îl primeşte pe El aici va fi primit şi acela de Hristos Acolo, în Împărăţia Sa.
O altă mare îndatorire a celor doi care s-au unit şi cărora Dumnezeu le dă un cămin nou este binefacerea. Nu numai să vorbim despre binefacere, ci şi s-o împlinim cu fapta. Cei mai mulţi oameni, chiar dintre cei ce se numesc credincioşi, doar vorbesc şi predică despre binefacere, însă n-au putere s-o şi împlinească. Ei seamănă doar cu o sonerie, care n-are decât putere să facă puţin zgomot, şi nu să lumineze.
Noi să cerem mereu Domnului puterea să aducem şi roade, să aducem şi lumină, să aducem şi folos. Să cerem putere să ne ajungă nu numai pentru frunză, ci şi pentru rod. Nu numai să ştim vorbi despre binefacere, ci şi s-o împlinim cu fapta. Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi voia Tatălui Meu”.
Mai departe, cei uniţi de Dumnezeu într-un singur cămin trebuie să se pregătească şi pentru încercări. Încercările şi necazurile sunt legate de orice viaţă de om de pe pământ. Dintre toate însă, singurătatea este cea mai grea. Alipiţi-vă tare de Dumnezeu, ca să nu rămâneţi niciodată fără El. Dacă-L veţi avea pe Dumnezeu, veţi fi siguri, în orice loc şi-n orice vreme, de ajutor, de iubire, de toate. Nu vă lăsaţi niciunul singur pe celălalt. Fericirea unuia este legată totdeauna de a celuilalt. Aşa a vrut Dumnezeu şi de aceea trebuie mereu, în toate, să vă simţiţi unul alături de celălalt şi niciodată singurătatea să nu rămână, nicio clipă, statornică între voi. Dumnezeu vă va binecuvânta atunci când veţi fi unul lângă celălalt şi amândoi lângă El.
Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. 1
