Alcătuisem, la îndemnul personal al cunoscutului poet Nichita Stănescu, un volum selectiv din poeziile mele pentru a apărea în una din editurile de stat ori bisericești. Am solicitat câte un cuvânt de prezentare pentru acest volum atât Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, cât și poetului Ioan Alexandru care, împreună cu Nichita Stănescu, mi-au și dat acest cuvânt.
Biblia ne spune că, oarecând, şarpele diavol a înşelat pe strămoşii noştri cu un măr şi cu acest măr i-a atras în moarte trupească şi sufletească. Azi se pare că şarpele diavol a aflat un altfel de „măr“ cu care înşeală pe oameni şi-i atrage la moarte şi pieire. Acest „măr“ e sticla cu băutură. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului, cu un măr mic: cu un păhărel de băutură. Patima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar şi sfârşeşte cu pieirea trupească şi sufletească. Mărul cu care a ispitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.
Un creștin care nu poate pierde totul ca să-L dobândească pe Hristos – nu poate dobândi mântuirea. – Pr. Iosif Trifa
După opt luni de la trimiterea acestei scrisori, am fost chemat la Oradea, la Episcopie, pentru o nouă stare de vorbă cu episcopul. Era în noiembrie 1972.
– Te-am chemat, mi-a spus Prea Sfinţitul, spre a-ţi comunica răspunsul Prea Fericitului Patriarh şi al Sfântului Sinod la scrisoarea dumitale din martie. Fiindcă dumneata ai spus că nu poţi vorbi în numele „Oastei Domnului“, ci numai în numele dumitale personal, nu ţi s-a putut acorda audienţă, fiindcă instituţiile nu stau de vorbă cu persoane particulare în probleme care le depăşesc.
Palmul 55, versetul 19
Vai, ce grozav este cuvântul acesta: «nicio nădejde»! Dintre toate cuvintele pe care omul le-a putut rosti vreodată, dintre toate veştile rele pe care le-a putut duce limba omenească undeva şi cuiva, cred că nu există un cuvânt mai ucigaş ca acesta şi nici o pedeapsă mai cumplită. Iadul n-ar fi atât de cumplit dacă n-ar scrie pe intrarea lui aceste îngrozitoare cuvinte: «Nicio nădejde»! Oricât de grea ar fi o împrejurare şi oricât de chinuitoare ar fi o stare în care a ajuns cineva, până încă mai există o nădejde, totul poate fi suportat — şi, până la urmă, poate fi şi învins.
În gara din Sibiu n-am mai găsit pe nimeni, decât pe fratele Moise cu încă trei fraţi din Arad.
Am mers grăbiţi la locuinţa familiei.
Într-adevăr, în casă era sicriul descoperit. Pe faţa fratelui Tit se aşezase chipul liniştit al veşniciei, în care trecuse cu atâtea planuri frânte dintr-o dată.
Abia am ajuns acasă la Beiuș și a treia zi după starea noastră de la Poiana Brașov am fost luat de la serviciul meu de la Protopopiat și dus la Securitate. Trei anchetatori erau acolo. Cel mic, de la Beiuș, cel mare, de la Oradea și unul și mai mare, de care am aflat apoi că era de la București, desigur, cu un grad superior, fiindcă el dirija și ordona totul.
Când trăim o viață cu Domnul și El cu noi, oricât de mari ar fi flăcările suferințelor și ale încercărilor, n-avem de ce să ne temem. – Pr. Iosif Trifa
Cu alcoolul câştigă diavolul cele mai multe suflete
Spuneam mai înainte că inima omului e ca o cetate pe care umblă să o cucerească doi „asediatori“: Domnul şi diavolul. Am arătat pe larg cu ce fel de daruri vrea Domnul să câştige cetatea inimii noastre. Am scris pe larg despre darurile şi armele ce ni le dă Domnul pentru câştigarea şi păstrarea biruinţei noastre asupra Ispititorului.
A fost aleasă la început data de 25 septembrie, iar locul, la Poiana Brașov, într-o locuință izolată a unui frate pădurar și paznic care locuia cu familia sa acolo, în mijlocul unei frumoase păduri de brazi, nu departe de stația de autobuz. Trebuia invitați vreo cincizeci de frați din diferitele părți ale țării, lucru care a mers cam anevoie. De aceea s-a amânat totul pentru data de 7 noiembrie, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Locul a rămas același.