Alcătuisem, la îndemnul personal al cunoscutului poet Nichita Stănescu, un volum selectiv din poeziile mele pentru a apărea în una din editurile de stat ori bisericești. Am solicitat câte un cuvânt de prezentare pentru acest volum atât Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, cât și poetului Ioan Alexandru care, împreună cu Nichita Stănescu, mi-au și dat acest cuvânt.
Cu gândul de a oferi acest volum spre tipărire la Editura Mitropoliei Banatului, am făcut o vizită în luna noiembrie 1983 la Î.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu. Profitam de acest prilej și pentru a mai vedea opinia dânsului și dacă nu s-a mai modificat cumva spre bine atitudinea oficialității clericale față de noi. Trecuse atât de multă vreme și avusese destul de multe ocazii să se convingă de adevăr.
Deși mi se spusese la început că este foarte ocupat cu o conferință preoțească ce tocmai avea loc la Mitropolie, totuși părintele mitropolit și-a făcut îndată vreme să mă primească. A venit dânsul cu încă un preot-vicar în camera unde așteptam și a stat aproape două ceasuri de vorbă cu mine. Adică am vorbit numai dânsul și eu, fiindcă al treila n-a scos niciun cuvânt, tot timpul doar a ascultat la noi.
I-am spus de la început marea mea bucurie că după atâția ani am iarăși prilejul aceasta și i-am mulțumit pentru bunătatea pe care totdeauna ne-a arătat-o. I-am cerut iertare pentru eventualele supărări avute din partea fraților din Banat și mai ales din Timișoara și l-am asigurat de tot devotamentul și credincioșia noastră a tuturor, chiar și a celor ce fără să-și dea seama greșesc nu cu voia, ci din neștiință. Avem atâtea lipsuri pentru care cerem binevoitoare înțelegere și un urgent ajutor părintesc.
– Printre aceste nevoi, am zis eu, una de cea mai mare urgență este cartea religioasă, cuvântul sfânt scris – pentru popor. Nu avem în tiraj suficient nici măcar o carte de rugăciuni sau chiar calendarul-foaie de perete, anual. Avem atâta tineret, atâția copii și nu avem o carte de poezii religioase, o carte de cântări creștine pentru ei… Douăzeci și două de milioane de ortodocși, de zeci de ani fără Biblie, fără o carte religioasă, fără un calendar religios în tiraj de masă…
– Dumneavoastră ați făcut un mare rău, îmi răspune dânsul, că ați tipărit cărțile dumneavoastră în străinătate!
– Dar ce este rău în conținutul acestor cărți?
– Nu-i nimic rău. Sunt lucruri frumoase, dar tipărirea lor acolo are un aspect politic.
– Aceste cărți mi-au fost solicitate de ani de zile și de mii și mii de cititori. Eu le-am oferit spre publicare de atâtea ori multor edituri din țară și acceptam orice corectare îndreptățită a textului, dar totdeauna am fost refuzat. Nu s-au tipărit nici ale mele, nici ale altora și acei care caută o carte de asta nu pot afla măcar una. A trebuit ca această mare luptă să o vadă cineva din afara țării. Nu este asta o mare durere?
– N-ar fi trebuit să le tipărești acolo!
– Nu le-am tipărit eu. Nici măcar nu știu cine le-a tipărit și unde. Nimeni nu mi-a cerut nici o învoire pentru aceasta. Dar acum, iată, am adus aici o nouă carte, spre a Vă ruga să acceptați să se tipărească la Editura Mitropoliei Banatului.
– Nu putem promite nimic deocamdată. Dumneata faci parte din Oastea Domnului, iar pentru Biserică, a fost desființată în 1948 și nu mai există.
– Cum nu mai există, părinte mitropolit? Asta este cum ați zice că blocul acela cu șase etaje care se vede pe fereastra asta nu există, pentru că eu însumi închid ochii și nu vreau să-l văd.
– Există, dar în sens negativ.
– De ce negativ, părinte mitropolit? Oastea Domnului există din anul 1923 ca un factor pozitiv și constructiv în Biserica și-n țara noastră. De atunci se tot spune că Oastea va deveni o sectă, o sciziune, o erezie și iată că sunt peste șaizeci de ani de când ea trăiește și lucrează frumos în Biserica și în țara noastră. Și nici o învinuire de aceasta nu s-a adeverit. Oastea Domnului a rămas și astăzi și va rămâne până la sfârșit tot așa de statornică și credincioasă, lucrând pentru Hristos în Biserica asta, după cum a fost de la început. (…)
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 194
