Crăciunul strămoșilor noștri era mai plin de bucurii sufletești decât al nostru de azi. Steaua Nașterii strălucea cu mai multă bucurie decât azi. Întrebați pe bătrânii noștri ce Crăciunuri erau în vremile de demult. Nu erau oamenii așa de învățați, trăiau o viață simplă dar curată. N-aveau strămoșii noștri atâta știință, dar în schimb aveau credință. Nu erau pe atunci casele așa mari și făloase… și nu erau luminate electric, dar în schimb ardea în ele lumina cea vie a credinței și focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii și purtărilor curate.
Cu fulgi de zăpadă și vuiet de popoare în luptă, sosit-a și în acest an, Sărbătoarea Nașterii Aceluia „care a luat chip de rob pentru mântuirea noastră”.
Sosește și în acest an, ca de atâtea dăți. Vor fi din nou pregătiri de Crăciun. Din nou cu bucurie se va cânta:„Hristos se naște, măriți-L”; din nou bisericile vor fi pline de lume; toate vrând parcă a ne da impresia că lumea „creștină” se pregătește spre a-L primi cum nu se poate mai bine pe Fiul Tatălui: Mesia Izbăvitor.
O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un mag (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al patrulea mag și a plecat și el cu aur mult să-L afle pe pruncul Iisus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, necăjiți, săraci, bolnavi și făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic.
Domnul Iisus și-a pus amprenta total pe inima lui, pe viața lui, pe totul-tot. El nu ne întreba: Măi, voi ce faceți? Aveți lemne? Aveți ce mânca sau aveți cu ce vă îmbrăca? Niciodată! Ci ne spunea: Măi, aveți grijă să rămâneți lângă Domnul Iisus! Ne vorbea de Domnul Iisus permanent
Fratele Arcadie Nistor s-a născut pe acest pământ în data de 25 ianuarie 1924.
Sfântă Maică, Sfânt Copil, dulce Taină Sfântă,
sufletul plecându-mi-l, gura mea Vă cântă:
Fiu Frumos și Sfânt,
Maică Preacurată,
ceruri și pământ
preamăresc cântând
Taina minunată.
Din învățăturile lui Sundar Singh
Sunt câțiva ani de când am întâlnit în munții Himalaya un om care avea mai multe sute de oi. Pierzându-i-se câteva din oile sale, fiind rătăcite ori bolnave pe munte, el pretinse ciobanilor săi să plece în căutarea lor, dar aceștia n-au voit, de frica fiarelor sălbatice. Atunci stăpânul se hotărî să meargă el însuși în căutarea turmei sale pierdute, pentru a o găsi și scăpa.
Aionios Media ne prezintă o producție cinematografică de Crăciun (decembrie 2016), pe versuri de Costache Ioanid în interpretarea fratelui Vasile Ciobanu (Oastea Domnului Comănești).
Ei au bani, eu am credință; Și-astfel Domnul care-i bun,
Va-ngriji ca și săracii să se-mbrace de Crăciun.
Dacă atunci când păcatul a ajuns general, nu se găsește nimeni care să-și simtă răspunderea pentru starea și pentru viitorul tuturora, atunci nu mai poate fi nici o salvare. Lucrurile de care trebuie să-i fie cuiva rușine sunt cele care îl duc mai curând și mai sigur la nimicire. Și pe un om și pe un popor.
Un conducător conștient al unei familii, al unei adunări, al unui popor nu trebuie să poată sta liniștit niciodată când familia lui și poporul lui stau în felul acesta.
Sfântul Copilaș, într-un stăuraș,
Domnul Cel-nălțat stă pe fân uscat.
Osana, Osana, Osana
Vine Domnul copilaș
înfășat în scutecaș,
în grăjduț cu miei și oi,
să ne mântuie pe noi.
– florile dalbe –
Plecat-am şi noi cu sufletele dornice de viaţă pe drumul crucii Mântuitorului, fermecaţi de Dragostea Lui cea minunată. Lipsindu-ne de toate bucuriile trecătoare ale lumii, ne-am dus ca să primim de la El bucuria cea fără sfârşit a mântuiri şi a vieţii veşnice. Şi El ne-a dat din plin această bucurie.
O, ce clipe minunate, ce clipe sfinte am petrecut aplecaţi la umbra crucii Lui, atunci când ne-am descărcat înaintea Lui sufletul nostru de toată povara care-l apăsa.
