Fratele Ghiţă Timu, fratele orb, cum i se mai spunea, s-a născut în 20 iulie 1902, în satul Roşcani, judeţul Galaţi. N-a fost orb din naştere, a devenit orb mai târziu, în urma unei boli care l-a lăsat infirm pe toată viaţa lui. În această stare l-a găsit întâlnirea şi chemarea Domnului în primăvara anului 1936, când, în marea mişcare misionară a vestitorilor Oastei Domnului, s a făcut o adunare frăţească şi în satul lui, Roşcani.
În sărbătoarea aceea erau şi fraţii Paraschiv Sârghie şi Costică Iftimie din Corod, care erau plini de râvnă atunci pentru Domnul.
Sfântul Ioan Botezãtorul, ca toți marii oameni ai lui Dumnezeu, a rãmas mereu la mãrturisirea sa pe care a ținut sã și-o sfârșeascã cu credincioșie. Și așa și-a și sfârșit-o. De aceea a fost lãudat de Dumnezeu. Cãci numai acela care rãmâne statornic își duce mãrturisirea sa pânã la sfârșit. Toți cei nestatornici își pierd mãrturia și n-o mai gãsesc niciodatã. De aceea nu mai au crezare apoi la nimeni.
Ioan n-a spus de la început un lucru, și mai târziu altul. N-a spus odatã într-un fel iar altãdatã în alt fel, cãci mãrturisirea adevãratã este ca și credința: numai una.
Prin darul botezului din râul Iordan, Mântuitorul Hristos a spălat păcatul strămoșesc și a înnoit omenirea prin apă și prin Duh. Acest dar al înnoirii și nașterii din nou prin apa și Duhul botezului a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoșesc și se naște a doua oară pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Iată deci ce dar mare și sfânt ne-a lăsat nouă botezul Domnului din râul Iordanului. Dar să luăm aminte. Darul ce ni l-a lăsat Iordanul cere și datorii de la noi.
Sunt tot mai lungi și tot mai noi coloanele de-ostași eroi
cu suflet alb și mers frumos, luptând sub steagul lui Hristos.
Fiți binecuvântați, voi, dragi surori și frați,
și tineri minunați lui Dumnezeu predați!
Cântați voios, luptați frumos sub steagul lui Hristos!
S-a născut în anul 1895, în satul Batiz şi a fost singurul fiu al părinţilor săi, Gheorghe şi Firuţa. Fratele Gheorghe Munteanu a fost printre primii ostaşi ai Domnului din Hunedoara, care a devenit în curând judeţul Oastei. Din primele zile când i-a căzut în mână foaia «Lumina Satelor» scrisă de Părintele Iosif, inima lui s-a ataşat total faţă de părintele şi de Lucrarea Oastei Domnului. Mama sa, Firuţa, a fost o femeie evlavioasă şi şi-a crescut pe singurul ei fiu în frica şi ascultarea lui Dumnezeu, aşa că întoarcerea lui la Domnul a fost ca o urmare normală a creşterii primite din copilăria sa.
Cred că de-aceea m-am născut și am venit pe lume
să spun doua cuvinte doar: Iubirea și-al Tău Nume!
Toți spinii care m-au ascuns se vor usca odată
și umbra ce m-a odihnit va trece-ndepărtată
și căile pe care-am mers odată vor fi-uitate
și semnele ce le-am lăsat vor fi pierdute toate.
Toţi oamenii au nevoie să trăiască, dar au nevoie să şi moară. Cu ce să trăiască au cam toţi, dar cu ce să moară n-au decât puţini. Ca să aibă cu ce să trăiască se luptă toţi oamenii de la cel dintâi ceas al zilei până la cel din urmă. De la cea dintâi zi a vieţii până la cea din urmă. Dar ca să aibă cu ce să moară, câţi se luptă şi câţi se îngrijorează?
Cel dintâi şi cel mai mare dar pe care l-a făcut Dumnezeu oamenilor este lumina. Lumina şi cea trupească, dar mai ales cea sufletească.
Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur; nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi, şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului. (Ioan 7, 22)
Fiecare legământ sfânt are semnul său, care trebuie să rămână neuitat şi respectat până la moarte în viaţa aceluia care l-a făcut.
În poporul iudeu, din clipa când au intrat în planul lui Dumnezeu, pentru ca nimeni din fiii lui niciodată să nu uite că ei au cu Dumnezeu un legământ veşnic, toţi a trebuit să primească chiar în trupul lor şi să poarte pe totdeauna, tăierea împrejur, ca un semn văzut al acestui legământ.
Trecerea dintr-un an în altul este totdeauna prilej de a-și face omul socota cum mai stă cu gospodăria. Ce fel de cheltuieli și ce fel de bunuri a avut. Și se gândește omul ce să mai facă anul ce vine.
Așa trebuie să facem și cu cele duhovnicești. Să ne facem socoata cu ce „bunuri” și ce „cheltuieli” am avut. Ce „cheltuieli” de credinţă, de rugăciune, de fapte bune, etc am avut în viaţa noastră. Ce a mai intrat din Evanghelie în casa noastră şi în viaţa noastră.
Domnul este Păstorul meu și nu voi duce lipsă de nimic (Psalmul 23) nici anul acesta.
Ce scumpe făgăduințe ne îmbie Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie! Iată, spre pildă, psalmul 23. Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște la pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă.
Citiți acest psalm scurt și vă minunați de darurile și binecuvântările pe care ni le făgăduiește Cuvântul lui Dumnezeu. Dar această scumpă făgăduință e legată de o condiție.
