O altă vârstă-acum mi-aș vrea,
mai luminoasă și-ncărcată.
Dar altfel de trăiri, în ea,
nu mi-aș dori s-am niciodată!
O altă inimă mi-aș vrea,
mai tânără și mai curată.
Dar altfel de iubire-n ea,
nu mi-aș dori s-am niciodată!
Oastea Domnului
Oastea Domnului – Ioan Marini
Mângâiați pe poporul Meu. (Isaia 40, 1)
De curând am citit într-un ziar despre o frumoasă faptă de recunoștință a conducătorilor poporului italian față de o bravă femeie, Maria Uva de la Port Said, de pe Canalul de Suez din Africa. Iată ce scrie ziarul:
„Maria Uva era soția unui proprietar de garaje din colonia italiană de la Port Said, pe Canalul de Suez. La declararea războiului, bărbatul său a trebuit să plece în Abisinia. Maria, fără să verse o lacrimă, îmbrăcată în haine albe, călătorind în picioare într-un automobil, și-a condus bărbatul de-a lungul Canalului de Suez, cântând toate cântecele patriotice pe care le știa, plină de avânt și de dragoste pentru țara ei, Italia, pe care o iubea și mai mult tocmai fiindcă se afla departe de ea.
Unde mergi? – Pr. Vasile Ouatu
Era o zi de sărbătoare, pe la ora opt și jumătate seara. După o muncă intensă și fără pic de odihnă în domeniul spiritual-creștin, am ieșit în oraș mânat de anumite treburi. Pe străzile din centru, lume multă. Mașini, trăsuri, autobuze, aleargă toate în goană mare, transportând de la un capăt la altul mulțime nerăbdătoare. M-am oprit câteva clipe, am stat și am privit acest tablou adânc zguduitor. În goana aceasta nebună, am stat și m-am întrebat: unde aleargă această lume atât de zorită? Ce dorește, ce caută și unde merge? Impresionant și zguduitor tablou! O lume care aleargă după vânt!
O, cântecele-acestea – Traian Dorz
O, cântecele-acestea nu-s porumbei zglobii
împrăștiați în soare pe-un cer de primăvară,
nici șopot de izvoare cu unde azurii,
nici cântec lin de clopot din tainic ceas de seară.
Ci-s gemetele-amare din umbrele cu dungi,
sunt șiroiri de lacrimi prelinse sub zăbrele,
sunt scrâșnete de lanțuri cu tânguiri prelungi
din anii cei prea negri, prea mulți și grei, cu ele.
Singura avuție (II) – Traian Dorz
Desigur, orice om este nedesăvârșit. Și orice corp de pe lumea asta își are umbra sa. Dar, dacă cei ce se străduiesc să-L urmeze pe Iisus, cu toată lupta lor de a se păstra în curăție, au totuși slăbiciuni și căderi în viața asta, cât de mari și de multe trebuie să aibă acei care Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și Îl neagă pe Hristos! Dacă și cei ce se tem de păcat ajung uneori să cadă în el, cât de adânc îl pot săvârși cei ce nu se tem!
E adevarat că, din cauza răutătii firii sale, omul poate cădea uneori în mari păcate, chiar dacă în vorbele sale și în confesiunea sa omul mărturisește o credință în Dumnezeu și o denumire a lui Hristos.
O, crește-mi, rugăciune – Traian Dorz
O, crește-mi, rugăciune,
aripi de sfânt mister
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer.
Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aștepte
Iubirea lăcrimând.
Singura avuție (I) – Traian Dorz
Singura avuție desăvârșită dintre toate avuțiile lumii acesteia este numai Iisus Hristos. Nici una dintre toate celelalte avuții nu se poate nici măcar asemăna cu aceasta. Singura învățătura Lui a putut scoate omenirea din barbarie și animalitate, din sclavagism și din întuneric. Singură ea a adus bucuria seninătății și inteligența iubirii în ochii care erau mai înainte întunecați de prostie
și înroșiți de ură. Singură învățătura lui Hristos poate să facă dintr-un canibal un frate și un binefăcător. Ea a scos la civilizație și la rugăciune pe fiară.
Taina mântuirii mele – Pr. Iosif Trifa
Taina vieții și mântuirii mele sufletești eu am aflat-o la picioarele Crucii. La picioarele Crucii am aflat că și eu sunt un Adam pe care păcatul m-a izgonit în noaptea pieirii și pierzării mele sufletești. La picioarele Crucii am înțeles ce mare este dragoste lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care a pătimit și s-a răstignit pentru mine și păcatele mele. La picioarele Crucii am început a urî din tot sufletul meu păcatul dându-mi seama că păcatele și fărădelegile mele bat cuie în mâinile și picioarele Domnului și răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu.
Fiindcă am trăit – Traian Dorz
Fiindcă am trăit frumsețea,
disprețuiesc ce-i grosolan.
Fiindcă știu ce-i josnicia,
mi-e milă de-orișice dușman.
Fiindcă-am cunoscut adâncul,
doresc nălțimile mereu.
Fiindcă-am cunoscut povara,
caut sărăcia ca Zacheu.
Prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa
“Fărădelegile tale se vor şterge şi păcatele tale se vor curăţi…” (Isaia 6, 1-8)
“În anul morţii împăratului Ozia – scrie proorocul Isaia – am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărimea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum.