Era o zi de sărbătoare, pe la ora opt și jumătate seara. După o muncă intensă și fără pic de odihnă în domeniul spiritual-creștin, am ieșit în oraș mânat de anumite treburi. Pe străzile din centru, lume multă. Mașini, trăsuri, autobuze, aleargă toate în goană mare, transportând de la un capăt la altul mulțime nerăbdătoare. M-am oprit câteva clipe, am stat și am privit acest tablou adânc zguduitor. În goana aceasta nebună, am stat și m-am întrebat: unde aleargă această lume atât de zorită? Ce dorește, ce caută și unde merge? Impresionant și zguduitor tablou! O lume care aleargă după vânt! O lume care aleargă în goana mare spre pieire. Se duce singură la moarte. Întocmai omului legat la ambii ochi, această lume se prăbușește într-o groaznică prăpastie: păcatul care roade trupul și nimicește sufletul. O, lume neînțelegătoare! Cum alergi atât de zorită în gura lui satan, vrăjmașul tău de moarte?! Cântarea lui atât de seducătoare ți-a furat ființa pe care spre robie, cu voie, astăzi i-o încredințezi! Sărmane suflete încătușate! De ce nu înțelegeți oare că toate acestea înseamnă moartea voastră pentru totdeauna? De ce nu vă dezmeticiți o clipă și să înțelegeți că drumul vostru înseamnă drumul robiei pentru veșnicie? O, suflete subjugate, eu nu am lacrimi să vă plâng îndeajuns! De aceea, din inimă vă rog, opriți-vă din alergarea voastră. Numai o clipă vă cer ca să vă întrebați ce înseamnă și unde duce această goană. Unde mergeți atât de zorit? O, lume, până când vei nesocoti oare tot ce e mai prețios în tine: sufletul?
O, dacă ai cunoaște că toate câte formează acum ținta alergării tale nu sunt decât cenușă, pulbere și vânt! Și atunci cu lacrimi te rog, oprește-te îndată. Pune chiar acum capăt acestei vieți fără Dumnezeu și întoarce-te cu smerenie la sânul lui Iisus. Numai acolo vei putea găsi mângâiere sufletului tău. Iisus e singurul care poate astâmpăra foamea și potoli setea sufletului tău atât de zbuciumat. El poate chiar acum să strecoare pace și odihnă sufletului atât de neliniștit. De aceea, haide, ridică-te în grabă și vino la Iisus, izvorul nesecat al fericirii.
Scump suflet rătăcit în ale lumii valuri, desprinde-te cu grabă de lume și toate ale ei și vino, scăldat în lacrimile pocăinței, sub steagul ostășiei lui Iisus. Acolo vei afla tot ce nimeni altcineva nu-ți va da: viața, viața fericită, viața fără de sfârșit.
Preot Vasile Ouatu, Ostașul Domnului, anul 1934, nr. 8-9, pag. 14
