
O, crește-mi, rugăciune – Traian Dorz
O, crește-mi, rugăciune,
aripi de sfânt mister
să zbor peste genune
spre cel din urmă cer.
Străluminate trepte
urcând mereu, urcând,
la capăt să m-aștepte
Iubirea lăcrimând.
Să-mi cadă-nfrântă firea
de dincoace de vis,
să-mi treacă doar sfințirea
prin cerul larg deschis.
La dulcile izvoare
a Dragostei, sosit,
să-mi aflu-ntr-o cântare
popasul nesfârșit.
– Ajută-mi, rugăciune,
cât încă lupt și sui,
să trec peste genune,
sfințit, iubirii Lui.
Iubirii și cântării
din care cred și sper
spre clipa-ncununării
din cel din urmă cer.
00:00