Psalmul 18, versetul 3
De atunci de când fericitul psalmist a strigat slăvitul Nume al Domnului şi îndată a fost izbăvit de vrăjmaşii lui, — o, câte nenumărate mii de credincioşi ai Domnului au mai strigat, cu o astfel de credinţă, Numele Lui cel Tare, în primejdii şi îndată i-a izbăvit El. În toate veacurile şi în toate popoarele, o, cât de nenumărate mii au fost aceştia!…
Părtaşii Oştii se feresc de băuturile spirtoase. Nu beau nici vin. Nu că ar fi oprit, dar dacă nu bei deloc, eşti mai ferit de ispite. Sfântul Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să bea puţin pentru slăbiciunea lui, deşi Domnul Hristos Se ducea la ospeţele în care vinul nu era alungat, deşi la însăşi Cina cea de Taină a avut vin, totuşi Sfântul Apostol Pavel mai spune: „Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt slobode, ci eu nu vreau să fiu biruit de ceva” (I Corinteni 6, 32).
Zis-a Domnul: „Precum voiţi ca să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea. Şi, de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii iubesc pe cei care îi iubesc pe dânşii. Şi, de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii aceeaşi fac. Şi, de daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii dau păcătoşilor împrumut, ca să ia întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind, şi va fi plata voastră multă şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; că El este Bun spre cei nemulţumitori şi spre cei răi. Deci fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv”. (Luca 6, 31-36)
Când zici rabin, zici, îndeobşte, o viaţă tainică, cu trăsături care nu ajung la cunoştinţa lumii, închisă în ea însăşi şi închisă faţă de pătrunderile din afară. Ar urma că o asemenea viaţă se deapănă din ea însăşi, îşi toarce dezvoltarea ei proprie şi nu se abate nici la dreapta, nici la stânga, prin prefacerile vieţii dimprejur. Ar urma că locuinţa rabinului este o cetăţuie care-şi ţine duhul ei şi nu se clinteşte nici cu o iotă din aşezarea pe care stă întemeiată.
Psalmul 18, versetul 1
O, ce dulci şi fericite sunt aceste cuvinte, izvorâte din marea recunoştinţă a sufletului care s-a bucurat de o strălucită izbăvire din partea lui Dumnezeu! Nu există o mai mare fericire pe pământ şi nici o mai adâncă dovadă a adevăratei încredinţări despre puterea şi iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Viul nostru Dumnezeu şi Mântuitor (Ioan 20, 28).
Şi, pe când Îl îmbulzea pe El poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, sta Iisus lângă iezerul Ghenizaretului. Şi a văzut două corăbii stând lângă iezer; iar pescarii, ieşind dintr-însele, spălau mrejele. Şi, intrând într-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat pe el s-o depărteze puţin de la pământ; şi, şezând, învăţa pe noroade din corabie. Iar dacă a încetat a grăi, a zis către Simon: „Depărtează-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre spre vânare!”. Şi, răspunzând, Simon a zis Lui:
Psalmul 17, versetul 14
Ce bun lucru este pentru orice om cumpătat când, prin felul muncii lui sau prin al firii sale, se poate ţinea cât mai departe de oamenii lumii acesteia. De mulţimea gălăgioasă şi stricată. De tovărăşiile desfrânate şi pierzătoare. De societatea zgomotoasă şi uşuratică. De anturajul vicios şi blestemat al oamenilor lumeşti. Al acelui fel de oameni care, în orice loc şi cu orice ocazie, se dedau la desfrânare, atât cu vorbele gurii, cât şi cu mişcările privirii, şi cu gesturile mădularelor, şi cu toate expresiile fiinţei lor. Al acelui soi de oameni care sunt plini de orice fel de prefăcătorie în orice stare a vieţii lor.
Psalmul 17, versetul 1
Acestea sunt cele două condiţii în care trebuie să ne înfăţişăm cu rugăciunile noastre spre Dumnezeu: să fie pricina noastră nevinovată şi buzele noastre neprefăcute. Acestea se cere să le avem fiecare din noi când venim în faţa Sfântului Altar cu darul nostru şi în faţa Sfântului Dumnezeu cu cererile noastre.
Zis-a Domnul: „Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său, pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce ar folosi omului dacă ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Psalmul 16, vers 4
Pe măsură ce omul şi omenirea se îndepărtează de Singurul Dumnezeu Adevărat şi de Domnul nostru Iisus Hristos, Care este puterea Adevărului (Ioan 17, 3; 1 Corinteni 8, 4), inima lor înşelată şi stricată îşi află şi îşi inventează tot mai mulţi idoli la care să se închine, tot mai mulţi stăpâni la care să se robească, în slujba cărora să se înjosească şi în mocirla cărora să-şi afle noi forme de tăvăliri destrăbălate.