Psalmul 17, versetul 1
Acestea sunt cele două condiţii în care trebuie să ne înfăţişăm cu rugăciunile noastre spre Dumnezeu: să fie pricina noastră nevinovată şi buzele noastre neprefăcute. Acestea se cere să le avem fiecare din noi când venim în faţa Sfântului Altar cu darul nostru şi în faţa Sfântului Dumnezeu cu cererile noastre.
Pricina pentru care ne rugăm trebuie să fie nevinovată, iar buzele cu care ne rugăm trebuie să fie neprefăcute, căci Dumnezeul nostru este Sfânt. Pentru o pricină vinovată, pentru un scop rău, pentru o dorinţă nelegiuită, pentru o poftă păcătoasă şi pentru tot ce este de felul acestora, nu trebuie să îndrăznim niciodată a ne ruga lui Dumnezeu.
Pentru astfel de lucruri trebuie să ne temem chiar şi numai a ridica spre Dumnezeu ochii şi gândul nostru. Căci chiar şi gândul îndrăzneţ de a te ruga pentru astfel de lucruri este un păcat şi o nelegiuire (Psalmul 109, 7; Proverebe 28, 9; Isaia 1, 12-15).
Atunci când omul se poate ruga pentru astfel de lucruri şi când îndrăzneşte cu neruşinare să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu pentru a i le cere, dovedeşte că se găseşte într-o stare decăzută şi nenorocită. Când o soţie se roagă să-i moară soţul ei, pentru ca ea să se poată căsători cu altul, când un părinte doreşte să-i moară copilul, pentru ca să poată fi mai liber în umblările sale după distracţiile lumeşti sau când cineva se roagă ca să se nenorocească vecinul lui, pentru că l-a păgubit cu ceva ori se roagă să nu fie prins, ca să poată fura, desfrâna sau amăgi pe altul, — acel om se roagă pentru pricini vinovate şi se găseşte într-o stare vinovată.
Acel om să se aştepte nu ca Dumnezeu să-l asculte – căci El nu poate fi ispitit să facă răul (Iacov 1, 13) – ci să se aştepte ca să fie el însuşi pedepsit de Dumnezeu pentru fapta asta. Fiindcă merită cea mai aspră pedeapsă. Şi nu numai el, ci chiar şi acela care l-ar ajuta şi l-ar încuraja în astfel de rugăciuni.
Iar când buzele sunt prefăcute şi când inima este nesinceră, chiar dacă pricina pentru care se roagă este nevinovată, nici acesta care este aşa să nu se aştepte să primească nimic de la Dumnezeu (Iacov 4, 3), fiindcă cere rău.
Când stăm să ne rugăm, prima condiţie pe care o cere Dumnezeu de la noi este să nu fim făţarnici (Matei 6, 5; Luca 12, 1). Nu dintr-o stare rea să ne rugăm noi pentru îndreptarea altora, ci, înainte de a cere şi a dori ca alţii să se îndrepte, trebuie să ne îndreptăm noi înşine. Nu cu o inimă îngâmfată, nici cu un duh lacom sau sectar, nici cu un gând pizmuitor sau hrăpăreţ să rostim noi rugăciuni prefăcute. Nu cu vorbe evlavioase şi cu cântări despre dragoste să înşelăm inimile celor lesne-crezători. Nici să înduplecăm minţile celor neştiutori spre a stoarce un folos de la ei… Ori cu cuvinte frumoase să căutăm a înşela auzul altora, ca să ne creadă ceea ce nu suntem.
Căci astfel de rugăciuni sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu şi o urâciune şi Dumnezeu nu poate fi minţit (Ioan 2, 23-25).
O, Judecătorul şi Cunoscătorul tuturor inimilor, Doamne Dumnezeule Sfinte, nici o făptură nu se poate ascunde de Tine, căci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Tăi.
Înaintea Ta tremură umbrele sub ape, Locuinţa Morţilor este descoperită pentru Tine şi Adâncul n-are acoperiş. Nu este întuneric în care să se ascundă acela care face răul, nici adăpost în care să scape (Iov 26, 5-6). Descoperită şi vinovată rămâne înaintea Ta rugăciunea aceluia care se roagă pentru o pricină vinovată sau cu nişte buze prefăcute.
O, Doamne, ai milă de toţi cei care se înfăţişează înaintea Ta într-o astfel de stare rea şi fă-i să se îngrozească şi să se căiască de acest mare păcat. Iar mie, Doamne, Te rog dăruieşte-mi duhul smerit, cugetul curat şi buzele neprefăcute, ori de câte ori mă voi înfăţişa înaintea Ta la rugăciune.
Fă să nu doresc nimic ce nu-i după voia Ta, Doamne. Ci să mă rog numai pentru ce iubeşti şi îngădui Tu, într-un chip plăcut ochilor Tăi şi urechilor Tale. Ca să-mi poţi asculta cu bunăvoinţă glasul şi să-mi poţi împlini cu bucurie rugăciunea mea. Amin.
Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 1
