Psalmul 18, versetul 1
O, ce dulci şi fericite sunt aceste cuvinte, izvorâte din marea recunoştinţă a sufletului care s-a bucurat de o strălucită izbăvire din partea lui Dumnezeu! Nu există o mai mare fericire pe pământ şi nici o mai adâncă dovadă a adevăratei încredinţări despre puterea şi iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Viul nostru Dumnezeu şi Mântuitor (Ioan 20, 28).
Şi nici nu mai există o stare pământească mai înaltă decât aceea, trăită mai mult în cer decât pe pământ, pe care o atinge sufletul care, la grea cumpănă fiind, strigă către Dumnezeu şi vede cum puterea Lui intervine limpede şi îndată pentru el, punând în mişcare pe toţi cei care trebuie să rezolve văzut ceea ce el ceruse nevăzut lui Dumnezeu.
Toţi cei pe care Dumnezeu îi pune în slujba lui în clipa aceea, nu ştiu nimic. Ei simt numai că trebuie să facă totul pentru el. Chiar dacă în trufia lor dispreţuiesc pe acela în folosul căruia lucrează, ei nu pot face decât aşa cum îi mână Dumnezeu. Spre a împlini rugăciunea omului Său şi voia Lui. Iar credinciosului, stând liniştit şi privind cum chiar şi vrăjmaşii lui umblă să-i pregătească binele său împotriva voinţei lor, i se umple inima de recunoştinţă faţă de Domnul său, de încredere în făgăduinţele Sale şi de o dorinţă mare a-L asculta şi mai mult, de a-L iubi şi mai mult, de a-L sluji şi mai mult.
O, cum izbucneşte atunci din inima smerită strigătul înlăcrimat: Te iubesc din inimă, Doamne!… Căci mai presus de bucuria că i se împlineşte o lipsă pentru care s-a rugat, este bucuria sufletului care vede cum Marele Dumnezeu Atotputernic, Care ţine cerul şi pământul cu Cuvântul puterii Lui, este totuşi atât de aproape de el şi atât de gata să Se facă împlinitorul dorinţelor sale. Că îi dă atâta preţuire, încât îi pune chiar şi pe vrăjmaşii săi sau pe mai-marii săi în slujba sa.
O, cât de mare trebuie să fie bucuria încredinţării tale că Domnul te iubeşte, când vezi bine că El doreşte să-ţi arate că este gata să te asculte şi să facă tot ce-i ceri!… Cum să nu strigi atunci, nebun de bucurie: — Te iubesc din inimă, Doamne?
Cum să nu alergi pe uliţe, strigând şi cântând cu lacrimi de recunoştinţă:
Cum să nu Te cânt, Iisuse, cum să nu Te cânt,
cum să nu-Ţi slăvesc cu lacrimi Numele Tău Sfânt?
C-am strigat spre Tine, Doamne,
şi m-ai ascultat,
bucuria şi lumina
fericit mi-ai dat.
Cum să tac, o, cum, că-mi vine lumii-ntregi să spun
cât de bun ai fost cu mine, cât, o cât de bun?
Unde-s lacrima şi glasul, inima de-ajuns
ca să-Ţi pot slăvi iubirea care mi-a răspuns?
Până-n veci voi spune, Doamne, cât de-adevărat
Ţi-e Cuvântul şi Iubirea ce m-au ascultat.
Da, binecuvântat și slăvit să fie în vecii vecilor Numele Tău și dragostea Ta, Preadulcele nostru Mântuitor și Domn, Iisus Hristos… din toată inima mea cu recunoștință Îți mulțumesc pentru atât de multele dovezi cu care mi-ai răspuns și mie îndată la atât de multe rugăciuni pe care ți le-am strigat și eu sau numai Ți le-am șoptit. De aceea Îți strig și eu și Îți șoptesc din adâncul puterii mele: Te iubesc din toată inima mea, Doamne, Tăria mea! Niciodată nu voi putea găsi cuvintele de rugăciune sau versurile de slavă cu care să simt că Ți-am putut spune cât de mult Îți sunt recunoscător și cât de mult Te iubesc. Căci niciodată nu voi putea povesti atât de cutremurător și atât de minunat cum ai lucrat Tu pentru mine în toate clipele anilor fierbinți prin care am trecut. Slavă veșnică Ție, Doamne! Amin.
Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 1
