Despre trei morţi ne spune Evanghelia că i-a înviat Iisus Mântuitorul: fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Între aceşti trei morţi este o deosebire: fiica lui Iair abia numai „adormise”; tânărul din Nain mergea deja spre cimitir, iar Lazăr începuse a „mirosi”. Erau trei diferite stări de moarte.
„Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc… (Ieremia 23, 29)
Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc? zice Domnul.“ Iată, Însuşi Dumnezeu Îşi aseamănă cuvintele Sale cu focul. Foc este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi toți care citim şi ne hrănim cu acest Cuvânt cunoaştem acest foc. Ne-am încălzit şi ne încălzim cu el. L-am simțit şi-l simţim mereu. Biblia este o Carte caldă; o Carte fierbinte.
Psalmul 31, versetul 24
Inima noastră, fiind nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea (Ieremia 17, 9), are mereu nevoie să fie supravegheată, îndrumată, ajutată, oprită sau împinsă de o minte sănătoasă şi atentă. Sufletul nostru, curăţit prin pocăinţă şi prin încercările voii lui Dumnezeu, înţelepţit prin umblarea ascultătoare faţă de voia lui Dumnezeu, trebuie să vegheze atent şi neîncetat asupra trupului, asupra inimii şi a dorinţelor ei fireşti, ca acestea să nu-l atragă în prăpăstii sau în noroaie din care n-ar mai putea ieşi apoi niciodată curat.
Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl întreceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)
Ce carte binecuvântată este Biblia! Şi ce multe şi nesfârşite sunt binecuvântările ei! Biblia este un izvor de apă vie ce va curge mereu până la sfârşitul veacurilor, dând tuturor celor ce se adapă din ea: pace, mângâiere, tărie, putere, har, viață, mântuire.
Psalmul 31, versetul 15
Nici o întâmplare din lumea întreagă nu este întâmplătoare. Nimic din ceea ce se petrece pe faţa pământului nu cade la nimereală, dezordonat şi întâmplător. Ci toate câte se întâmplă sunt într-o strânsă legătură unele cu altele şi au o tainică rânduială în înlănţuirea lor.
Acum duminică avem la rând evanghelia de la Luca 8, 26-39, cu vindecarea unui îndrăcit. Această evanghelie vine la rând – cu mici deosebiri – de patru ori în duminicile de peste an. Noi o avem tâlcuită – în alt şi alt fel – în toate cele patru rânduri.
Ce putere tainică este în Cuvântul lui Dumnezeul! Nici un alt cuvânt din această lume nu are puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. Iar această putere ne-o arată şi ne-o recomandă Însuși Dumnezeu. Însuşi El ne spune despre Cuvântul Lui că este ca o ploaie aducătoare de roadă. „Precum ploaia şi zăpada se coboară din cer şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să odrăslească… tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, şi va face voia Mea“ (Isaia 53, 10-11).
„Și i-a zis Domnul lui Avram: «Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în țara care voi arăta ţie. Şi te voi face pe tine neam mare şi te voi binecuvânta şi voi mări numele tău şi vei fi binecuvântat». Şi s-a dus Avram precum i-a zis lui Domnul. Și a luat pe Sara, nevasta sa, şi pe Lot, feciorul fratelui său, şi toate averile care agonisise şi au ieşit ca să meargă în pământul Canaan“… (Citiţi pe larg la Facere, cap. 12).
Iisus Mântuitorul a spus pilda cu semănătorul, pe care cred că o cunoaşteţi cu toţii (citiţi-o în Noul Testament la Luca 8, 5-16). Un semănător a ieşit să-şi semene sămânţa. Trei părţi din sămânţa lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.