Psalmul 31, versetul 24
Inima noastră, fiind nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea (Ieremia 17, 9), are mereu nevoie să fie supravegheată, îndrumată, ajutată, oprită sau împinsă de o minte sănătoasă şi atentă. Sufletul nostru, curăţit prin pocăinţă şi prin încercările voii lui Dumnezeu, înţelepţit prin umblarea ascultătoare faţă de voia lui Dumnezeu, trebuie să vegheze atent şi neîncetat asupra trupului, asupra inimii şi a dorinţelor ei fireşti, ca acestea să nu-l atragă în prăpăstii sau în noroaie din care n-ar mai putea ieşi apoi niciodată curat.
Mintea sănătoasă şi bine orientată prin dreptarul învăţăturii adevărate, trebuie să ţină bine frâiele trupului, spre a nu-i îngădui să facă tot ce vrea. Căci firea noastră ne îndeamnă la puţine bune, dar la multe care nu ne sunt îngăduite.
Inima noastră este ca un cal puternic, dar primejdios, care este înhămat la carul vieţii noastre. Trebuie să fii permanent veghetor asupra lui, căci altfel, la cea mai mică neatenţie, poate răsturna totul. Trebuie să-l îmbărbătezi mereu la orice urcuş şi la orice sperietoare, căci altfel îndată e gata s-o rupă la fugă înapoi sau în alte părţi, în cine ştie ce şanţuri şi prăpăstii. Trebuie s-o îmbărbătezi la sarcini şi la osteneli, căci îndată ce simte ceva mai greu, este gata să nu mai tragă… Trebuie s-o îmbărbătezi la orice încercare, căci îndată este gata să descurajeze… Trebuie s-o înfrânezi bine când trece prin locuri îmbietoare, căci îndată e gata s-o ia razna, răsturnând căruţa, pentru o gură de „trifoi“ oprit. Îndată este gata să se lase pe tânjală, pe lene, pe moleşeală, când este lăsată ceva mai moale…
Este gata s-o ia pe cărări mai uşoare, lăturalnice şi rătăcitoare, îndată ce se vede liberă şi nu simte biciul înapoia ei. O, cât de mulţi au păţit aşa cu inima lor nesupravegheată la timp!
Drag frate luptător, îmbărbătează-ţi mereu inima, dar şi veghează-ţi-o mereu! Căci inima noastră poate face foarte mult când vrea, fie binele, fie răul. Poate avea o dragoste fierbinte, poate avea o voinţă tare, poate avea o credinţă puternică şi o nădejde vie, în stare de fapte mari pentru Dumnezeu. Dar poate avea aceste daruri şi pentru a le întrebuinţa rău, când, lipsită de o îndrumare sănătoasă, cade în ispita diavolului. Inima poate fi un altar al lui Hristos sau poate ajunge o capişte idolească. Mintea trebuie să fie totdeauna sănătoasă ca s-o poată îndruma sănătos.
Fraţii mei şi surorile mele, îmbărbătaţi-vă inima neîncetat, pentru că ea lesne slăbeşte şi şovăie. Îmbărbătaţi-o, căci ea trebuie mereu să alerge (I Corinteni 9, 26). Trebuie să nu se teamă, ci să lupte curajos (II Timotei 2, 5). Să nu lenevească, ci să lucreze cât e ziuă (Ioan 9, 4). Îmbărbătaţi-o la rugăciune şi la meditaţie, la cântări şi la osteneli, la posturi şi la privegheri, la binefaceri şi la neprihănire, la ascultarea de fraţi, la umblarea în lumină, la tot ce e bun şi evlavios. Îmbărbătaţi-vă inima cu toate făgăduinţele Domnului, cu îndemnurile Bisericii, cu apropierea morţii, cu venirea Domnului, cu frumuseţile răsplătirii, cu apropierea odihnei…
Doamne Iisuse Hristoase, Tăria inimii noastre și ajutorul nostru, Te rugăm ai milă de noi când șovăim, căci Tu știi ce slabă este inima noastră și câtă nevoie are de putere și de ajutor când se teme sau se poticnește pe drum și în luptă. Fii mereu cu noi, Te rugăm, și îmbărbătează prin Duhul Tău inima noastră la muncă, la luptă, la răbdare, la rugăciune și la tot ce este rodnic și frumos. Și nu lăsa, Doamne, să slăbim niciodată vegherea noastră asupra ei, mai ales în locurile primejdioase. Nici în zilele bune, nici în cele rele, nici în vremile de lipsă, nici în cele de belșug. Căci ispita căderii o poate pândi în orice loc și în orice vreme. Ci, ascultătoare și harnică, inima noastră să Te urmeze cu bărbăție pe Tine. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2