În ţinuturile veşnic îngheţate ale Polului nordic — pe unde trăieşte poporul eschimoşilor — noaptea ţine şase luni şi ziua iar şase. Cercetătorii acelor ţinuturi spun că eschimoşii se închină în faţa soarelui când văd ivindu-se razele lui cele binecuvântate, după o noapte lungă, lungă, de 6 luni.
Proorocul Isaia L-a profeţit pe Mântuitorul ca pe „un Prunc ce S-a născut nouă, un Fiu ce S-a dat nouă… şi se va chema numele Lui Sfetnic minunat, Dumnezeu biruitor, Domn al păcii. Mare va fi stăpânirea Lui şi păcii Lui nu va fi hotar” (Isaia 9, 6-7). Minunată profeţie! În ea se cuprinde toată taina mântuirii noastre sufleteşti. Să căutăm puţin înţelesul ei.
„Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe“. (Evrei 11, 33-34)
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie are dumnezeiasca însuşire de a fi categoric, lămurit, necruţător cu păcatul; tăietor fără milă în păcat şi fărădelege. Aşa e şi locul de la Ieremia capitolul 1, versetele 10-15, unde Dumnezeu mustră praznicele iudeilor.
Proverbe 3, 4
«Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.»
Primind… şi păstrând darurile înţelepciunii, sfaturile înţelepciunii, cărările şi roadele înţelepciunii – vei căpăta trecere şi înaintea lui Dumnezeu, şi a oamenilor. Căci înţelepciunea este, în primul rând, lumină. Înţeleptul este un om luminat şi luminos. El este aşezat între Dumnezeu şi oameni. De la Dumnezeu primeşte, iar oamenilor le dă.
În Evanghelia de duminică, Iisus a spus o pildă. Omul din Evanghelie care a făcut cină închipuie pe Dumnezeu. Iar „cina cea mare” înseamnă mântuirea şi fericirea noastră veşnică. În vremile acelea, Iisus a spus pilda ca o mustrare pentru iudei, căci pe ei i-a chemat mai întâi Evanghelia la mântuire, dar ei n-au voit „să intre”; şi atunci au fost chemaţi cei „orbi, şchiopi”, adică păgânii care n-aveau nici o lumină şi nici o cunoştinţă despre Dumnezeul cel adevărat.
În cunoscuta pildă cu semănătorul, Domnul Iisus a asemănat Cuvântul lui Dumnezeu cu sămânța: „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa…“.
Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu, zicea Mântuitorul (Luca 8, 5-16). Una din cele mai minunate asemănări ale cuvântului biblic este aceasta. Noi o avem tălmăcită pe larg în evanghelia cu pilda semănătorului. Acum vom spune ceva despre sămânța cuvântului biblic.
Proverbe 2, 1
«Dacă» este o condiţie. «Dacă» este o poartă. Dacă vei primi, ai. Dacă vei păstra, vei avea. Dacă nu primeşti, nu ai. Dacă nu păstrezi, în zadar ai primit. Ba eşti încă mai nenorocit în ziua trebuinţei, fiindcă ştii că ai primit. Şi că ai fi putut să ai. Dar n-ai păstrat! Mulţi au primit un nume bun, prin naşterea din nişte părinţi vrednici.
În vremea aceea învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, o femeie era acolo ce avea duhul neputinţei de optsprezece ani. De această femeie S-a apropiat Iisus şi punându-Şi mâinile pe dânsa, îndată s-a tămăduit şi mărea pe Dumnezeu. Dar pizmătăreţii farisei cârteau, zicând: „Nu se cade a lucra sâmbăta”. La aceasta, Iisus a răspuns cu mustrarea: „Făţarnicilor, au nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul de la iesle sâmbăta şi-l duce la apă? Dar această femeie pe care a legat-o satana de optsprezece ani au nu se cădea a se dezlega de legătura ei sâmbăta?”. Şi aceste zicând, se ruşinau toţi cei ce stăteau împotriva Lui. (Luca 13, 10-17)
Ce carte binecuvântată este Biblia! Este Cartea pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Şi pe care o recomandă Însuşi Dumnezeu. În Biblie sunt 10 asemănări prin care Dumnezeu Îşi recomandă Cuvântul Său. În fruntea acestor asemănări stau însă cu deosebire aceste trei: Dumnezeu Îşi aseamănă Cuvântul Său cu pâinea, cu focul şi cu apa.