Text

Mântuirea este viaţă nouă, haină nouă. Domnul Iisus a venit în lume nu să-l îmbunătăţească pe om, ci să-i dea viaţă nouă. Firea omului a fost atât de stricată de păcate, încât nu mai era bună de nimic. Păcatul a stricat, a distrus totul… În noi nimic nu e bun, nimic nu e curat „tot capul e stricat şi toată inima suferă de moarte” (Isaia 1, 5). Chiar şi faptele noastre sunt o cârpă murdară (Isaia 64, 16).

A căuta să te mântuieşti singur e aceeaşi încercare zadarnică a lui Adam de a se acoperi cu frunze de smochin (Facere 3, 7). Materialul acesta nu ţine. E material rău stricat şi nu tine. De aceea a spus Mântuitorul: „Nimeni nu pune petic nou la haină veche”, [că] e un lucru zadarnic şi păgubitor; se rupe haina şi spărtura se face mai rea decât înainte” (Marcu 2, 21).

O haină veche, slabă şi putredă nu se poate repara. Peticul nu e de nici un folos. Or, firea noastră e tocmai această „haină” veche, putredă şi stricată… Nimic sănătos nu este în mine, în carnea mea; nu este drept (curat), nu este până la unul (Romani 7, 18; 3, 10). Dar Domnul Iisus a venit în lume să ne tămăduiască de boala păcatului, să ne dea o viaţă nouă, o haină nouă.

Numai sângele Lui curăţă de orice păcat (I Ioan 1, 7). Peticul ţine numai o vreme; haina nouă, tot­deauna. Şi numai cu această „haină”, numai trăind şi având o viaţă nouă poţi intra la „cină”, în împărăţia lui Dumnezeu, unde nimic spurcat sau întinat nu poate intra.

A te mulţumi cu o viaţă de su­prafaţă, cu o „haină” petecită, cu unele petice de fapte bune şi „obiceiuri” creştineşti, nu vei avea decât o pierdere. Căci într-o bună zi „peticele” se vor rupe şi vei rămâne şi fără haină, gol. Păcatul va pătrunde prin spărtura făcută a peticului şi-ţi va pustii cu totul încăperea sufletului. Dintr-un lucru rău va face altul şi mai rău; dintr-o viaţă rea, vei cădea într-alta şi mai rea. Deci nu peticire, ci înnoire. Nu petic, ci haină nouă. „Îmbrăcaţi-vă în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4, 24).

A te întoarce la Dumnezeu în­semnează tocmai a-ţi da seama că eşti sărac, orb şi gol (Apocalipsa 3, 17), că eşti un fiu pierdut, cu haina zdren­ţuită de păcat… care vine, prin căinţă adâncă, să primească din mâna Tatălui haina vieţii nouă, pregătită prin Jertfa Fiului Său pe Golgota.

Mântuirea e haină nouă, viaţă nouă. Numai cu această haină nouă „făcută” de Dumnezeu te poţi prezenta înaintea Lui. În astfel de haine sunt îmbrăcaţi credincioşii din ceata cea mare a celor răscumpăraţi, care cântă înaintea Tronului (Apocalipsa 7, 9 şi 14).

Vrei şi tu, scumpe frate tânăr, să primeşti o haină nouă?… Vino la Domnul, întoarce-te la Tatăl şi vei primi din mâna Lui o haină nouă, albă, sfinţită şi curată. „Cumpără” prin pocăinţă o haină albă, să te îmbraci (Apocalipsa 3, 18).

Un ţăran din com. Săsăuş, jud. Sibiu, a venit zilele trecute în librăria noastră, cumpărând o Biblie mare.

– Am rămas văduv cu cinci copii, ne spunea el. Pe unul îl căsătoresc acum şi m-am gândit că-i mai bine să-i dau ca dar şi o Biblie… Face mai mult decât câteva sute de lei pe care-i dau.

«Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Şi fereşte-te de rău!» (Proverbe 4, 27)

Orice drum are două margini. Orice grupare are două extreme. Orice învăţătură poate avea cel puţin două interpretări. Ca o pasăre – două aripi. Chiar şi drumul cel mai drept, chiar şi gruparea cea mai unită, chiar şi învăţătura cea mai clară, pot avea dreaptă şi stângă. Dar Dumnezeu, Care este Unul, Care este Dragostea şi Care este Adevărul – nu vrea niciodată extreme. Urăşte extremele şi porunceşte să nu le urmăm niciodată.

Binecuvântat să fie Numele Domnului, căci atât de multe sfaturi şi conferinţe, şi planuri, şi hotărâri puternice şi rele, ale multor neamuri, a răsturnat El! Multe sfaturi, chiar şi ale celor mai puternice neamuri, a răsturnat Dumnezeu în scurta istorie a omului pe pământ. Câte sfaturi „bine puse la punct“ a zădărnicit Domnul chiar în ultima clipă, dacă ceea ce urmăreau acestea era rău! Printr-un mic amănunt, neprevăzut de ei, dar cunoscut lui Dumnezeu, totul a fost răsturnat…

A trecut iarăşi un an… Am trecut iarăşi pragul unui an nou. Ce ne aşteaptă în viitor nu ştim. Un lucru însă îl ştim cu siguranţă: ne apropiem mereu de cimitir. Vremea curge mereu şi, cu dânsa, ne ducem şi noi. Viaţa ni s-a mai scurtat cu un an (tocmai la timpul când ne dorim mulţi ani).

Proverbe 5, 21: «Căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, El vede toate cărările lui»…

Noi nu suntem singuri niciodată! Când nu suntem înaintea părinţilor sau a învăţătorilor, sau a maiştrilor – suntem totuşi înaintea altora. Nişte ochi atenţi se uită totdeauna după noi. Când suntem pe stradă, se uită după noi ochii străzii. Nici nu ne dăm seama de unde şi cum se uită după noi nişte ochi cercetători. Când suntem acasă – la fel.

„Cuvântul Lui este scut (pavăză) pentru cei ce se încred în El”. (Pilde 30, 5)  Ce dar mare este pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu! Însuşi Dumnezeu ne spune despre Cuvântul Lui că ne este: pâine, apă, foc, sămânță şi pavăză (scut).