Articole

Chipul de mai jos arată o întâmplare pe care o istoriseşte Isus Navi (Iosua) în capitolul 10. Şi anume ne spune Biblia că israelitenii aveau o mare bătălie la Gabaon, cu cinci împăraţi păgâni; şi s-a rugat Isus Navi lui Dumnezeu să oprească soarele pe cer, ca să poată isprăvi lupta şi să-i biruie pe păgâni. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui „şi a stătut soarele în mijlocul cerului şi n-a mers către apus o zi întreagă”, până ce israelitenii îi biruiră pe păgâni.

Cu aceste cuvinte se începe Biblia, adică Cartea sfântă, care cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu descoperit oamenilor pentru mântuirea lor sufletească. În şase zile, ne spune Biblia că a făcut Dumnezeu lumea cu toate cele ce sunt într-însa. Din ce a făcut Dumnezeu lumea şi de ce a făcut-o? Dumnezeu a făcut lumea din nimic, cu Cuvântul Său, şi a făcut-o din îndurare şi bunătate faţă de noi, ca printr-însa să-L putem cunoaşte şi preamări. Lumea cu toate cele ce sunt într-însa este şi trebuie să fie pentru noi o carte deschisă care mărturiseşte şi-L vesteşte pe Dumnezeu, Făcătorul ei.

Uneori, Domnul răspunde îndată strigătelor rugăciunii noastre. El răspunde grabnic atunci când primejdia este foarte aproape de noi sau când vremea ajutorului Său este sosită, sau când rugăciunea este strigată cu putere și disperare, din tot sufletul răscolit. Și ce fericit este pentru noi  acest răspuns! Dar Domnul uneori ne răspunde mai târziu sau chiar mult mai târziu,  –  fiindcă nici primejdie, nici grabă nu era să răspundă mai devreme.

Spune o înțelepciune veche că, cu cât un munte e mai înalt, cu atât valea din preajma lui este mai adâncă. Că lângă fiecare vârf luminos și însorit, cu orizont larg, de necuprins, se află adesea o vale îngustă, prăpăstioasă, un defileu strâmt și întunecos.

Se pare că și în viața biblică și în cea spirituală este tot cam așa. Pe Tabor era atâta lumină, era binecuvântare, era fericire fără seamăn. Era Dumnezeu, erau profeții, era slava Domnului. Cei trei ucenici și mai ales Petru, ar fi dorit să nu mai coboare de acolo. Însă acolo era doar un strop, doar un crâmpei din Veșnicie. Viața merge înainte, trebuia coborât în vale.

Binecuvântată este casa, Biserica, familia, poporul acela în care este unitate. Dar unde nu-i unitate nu este nici pace, nici bucurie, nici linişte, nici binecuvântare.

S-a spus aici despre Lucrarea Oastei, unde Dumnezeu ne-a crescut, ne-a ales, ne-a chemat şi ne-a pus pe noi, Lucrare care este în Biserica noastră şi în poporul nostru.

Nu-i nicio primejdie mai mare pentru Biserică decât neascultarea, decât dezbinarea. În toate vremile şi în toate timpurile, acolo unde au apărut neascultători şi dezbinători, au adus ruină şi pagubă.