Fratele Vasile a copilărit în satul Rîturi, com. Mizieș, jud Bihor (Livada Beiușului de astăzi), satul natal al fratelui Traian Dorz. Au fost chiar vecini.
S-a înrolat în Oastea Domnului la vârsta de 14 ani și a făcut legământ la chemarea fratelui Traian care, fiind cu 18 ani mai în vârstă decât el, s-a ocupat îndeaproape de creșterea și formarea lui spirituală.
Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.
Potopul a înecat o lume veche; a nimicit cu totul o lume veche. Pe urmele potopului a rămas lume nouă, o lume spălată şi curăţită de păcat. În această lume, Noe era acum un al doilea Adam al omenirii. Era un Adam căruia Dumnezeu i-a dat din nou în stăpânire pământul şi vieţuitoarele.
Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis, ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el»“ (Fac. 9, 1).
În timpul când Noe ridica jertfă de mulţumită lui Dumnezeu, „a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul…». Şi a grăit Dumnezeu către Noe, zicând: «Iată, Eu fac un legământ cu voi şi seminţia voastră, că nu va mai veni potop de apă care să pustiască pământul. Curcubeul Meu îl pun în nori şi va fi semn de legătură între Mine şi pământ.
Psalmul 12, vers 6
Cât de puţine sunt cu adevărat curate dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu şi le citesc sau le ascultă! Şi cât de multe din acestea sunt întinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu ură, cu trufie, cu vicleşug, cu minciună, cu prefăcătorie… Cu atâtea şi atâtea păcate.
Psalmul 12, versetul 1
O, ce suspin dureros este acesta! Cu câtă sfâşiere l-am scos şi noi de atâtea ori din inimile noastre! Când, cu adâncă întristare, am aflat vestea că încă un suflet ales şi credincios al lui Dumnezeu s-a mai dus… Cu ce zdrobire de inimă primim şi privim plecarea dintre oameni de pe pământ a fiecărui suflet care a fost evlavios şi vrednic! Din numărul celor atât de puţini şi de necesari printre noi. Căci viaţa lor era atât de binefăcătoare, de rodnică şi de frumoasă.
Cel dintâi lucru ce l-a făcut Noe după ce a ieşit din corabie a fost să dea mulţumită lui Dumnezeu. „Şi a zidit Noe altar Domnului şi a luat din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate şi a adus ardere de tot pe altar. Şi a mirosit Domnului Dumnezeu miros cu bună mireasmă şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu dinadinsul spre cele rele, din tinereţile lui… În toate zilele pământului, semănătura şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi primăvara, ziua şi noaptea, nu vor înceta“ (Facere 8, 19-21 ).
Scopul şi sensul cel mai profund al vieţii noastre pământeşti este acela de a-L preamări şi adora pe Dumnezeu, cum ne îndeamnă şi sfântul Pavel: “Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6.20)
„În anul şase sute unu, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei; s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. Şi a grăit Domnul Dumnezeu către Noe, zicând: «Ieşi din corabie tu şi femeia ta, feciorii tăi şi femeile lor. Şi toate vieţuitoarele câte sunt cu tine, scoate-le afară şi creşteţi şi vă înmulţiţi pe pământ». Şi a ieşit Noe şi femeia lui şi feciorii lui şi femeile feciorilor lui şi toate fiarele şi toate dobitoacele toată vietatea ce mişcă pe pământ după felul său, au ieşit din corabie“ (Facere 8, 13-19).
O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură. Fără hrană, se usucă. Fără curăţenie, putrezeşte. Fără căldură, îngheaţă. Sufleteşte este tot aşa.