Resurse - Text - Articole | Oastea Domnului

Nu plecați fără călăuză – Ioan Marini

Nu plecați fără călăuză este o parolă pentru cei ce pleacă în excursie peste munți și îndeobște în orice locuri necunoscute. Lucrul e ușor de înțeles. Necunoscând locurile, ușor te rătăcești, primejduindu-ți viața în orice clipă. Având o călăuză, călătorești chiar și noaptea și nu ți-e teamă că o să te rătăcești. Fiindcă el știe calea. Tu nu trebuie decât să mergi după el.

De aceea, călătorii cuminți niciodată nu pleacă la un drum mai lung prin locuri necunoscute fără călăuză, fără o hartă și busolă după care să se orienteze.

Nici o brazdă! – Ioan Marini

În urma unor pretenții de peste hotare privitoare la pământul nostru, țara și-a spus din nou cuvântul prin repetatele declarații ale prim-ministrului ei. Iar acest cuvânt hotărât, care consfințește drepturile poporului nostru în hotarele lui, s-a strâns într-o parolă care este parola unui neam întreg față de oricine privește cu jind peste gard, în curtea casei noastre.

“Nici o brazdă!” Aceasta e parola care străbate țara de la un capăt la altul, arătând hotărârea îndârjită a unei țări de a se apăra împotriva oricăror încălcări nedrepte, de oriunde ar veni ele.

Darea și primirea (II) – Traian Dorz

Există numai două feluri de inimi: inimi bune și inimi rele. Numai cugete curate și necurate. Numai duhuri neprihănite și duhuri drăcești. Numai minți luminate și minți neluminate… Iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau a altora. Cele doua feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună, în aceeași inimă omenească, fără a se da pe față că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate și drăcești, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (I Ioan 2, 19).

Darea și primirea (I)- Traian Dorz

Domnul Iisus Și-a dat viața nu ca s-o mai ia iarăși înapoi numai pe a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogățită și cu ale noastre. N-a trăit fără rod și n-a murit fără nădejde, ci le-a avut pe acestea amândouă, cuprinzându-ne și pe noi în ele. Domnul Iisus Și-a dat viața de bunăvoie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăși să Și-o ia prin tăria puterii Lui, nimicind prin moarte pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul (Evrei 2, 14-15).

De ce nu l-ați crezut? – Ioan Beg

În Evanghelia de la Marcu (11, 27-28) citim: “Pe când se plimba Iisus prin Templu au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Și cine ți-a dat puterea aceasta ca să le faci?”

După ce s-au convins că puterea lucrărilor și a învățăturii lui Hristos depășește categoric sfera omenescului și a naturalului, arhiereii, bătrânii și cărturarii au vrut să știe care-i originea și care-i proveniența acestei puteri. Bună întrebare, le face cinste celor ce au pus-o.

Dincolo de suferință și moarte – Pr. Costel Căuș

Învierea Domnului, pe lângă bogăția de semnificații și de daruri pe care le revarsă asupra noastră, mai constituie și împlinirea unui semn menit să dovedească, în mod desăvârșit, faptul că Iisus este într-adevăr Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20, 31).

Atunci când unii din cărturari și din farisei i-au cerut un semn, drept răspuns, el le-a zis: “Un neam viclean și desfrânat cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului” (Matei 12, 38-40).

Hristos a Înviat din morți! Acum toate de lumină și viață s-au umplut – Pr. Iosif Trifa

Praznicul Învierii este praznicul vieții. Este praznicul de biruință a vieții asupra morții. Din mormântul Învierii Domnului a țâșnit biruința vieții. Clopotele Învierii sunt un cântec de biruință asupra morții.

Minunea Învierii s-a întâmplat primăvara. Așa a rânduit Domnul anotimpurilor. Acum primăvara și firea ne predică taina Învierii. Iarna e biruită de primăvară. Moartea, de viață. Învie câmpul, învie florile, învie pomii, nimic nu mai poate opri învierea firii.

Învierea Domnului, învierea cea duhovnicească a lumii, a fost și ea o Primăvară cerească venită după o iarnă lungă, lungă de îngheț și moarte sufletească.

Nu Mă plângeți pe Mine – Pr. Iosif Trifa

«În urma lui Iisus mergea o mare mulțime de norod și femei, care boceau, își băteau pieptul și se tânguiau după El. Iisus S-a întors spre ele și a zis: ”Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri.” » (Luca 23, 28)

Așa ne grăiește și nouă Mântuitorul: nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi păcatele voastre. Aceasta este taina cea mare a patimilor Mântuitorului: să înțelegem că pe Hristos L-au răstignit păcatele omenirii și tu Îl răstignești din nou cu păcatele tale. Această înfricoșată gândire trebuie să trezească în tine o ură cumplită față de păcat și această ură trebuie să te scoată din păcat.

De trei ori – Pr. Iosif Trifa

„Vegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26, 41)

„Doamne”, I-a zis Petru, „Cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.” Și Iisus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta cocoșul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.” (Matei 22, 33-34)

„După ce au pus mâna pe Iisus, L-au dus și L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe. Au aprins un foc în mijlocul curții și au șezut jos. Petru s-a așezat și el printre ei. O slujnică l-a văzut cum ședea la para focului, s-a uitat țintă la el și a zis: „Și omul acesta era cu El.” Dar Petru s-a lepădat și a zis: „Femeie, nu-L cunosc.”

Patimile Mântuitorului – Pr. Iosif Trifa

Luni începe Săptămâna cea Mare și Sfântă a patimilor lui Hristos. Biserica pune înaintea noastră înfricoșatele patimi ale Mântuitorului, ca să trecem prin ele cu înțelegere și cu folos sufletesc. Mergeți cu toții la slujbele Bisericii din Săptămâna cea Mare și ascultați cu luare aminte și cu lacrimi Evangheliile și cântările despre patimile și moartea Mântuitorului.

În legătură cu patimile și moartea lui Iisus, dăm și noi aici câteva învățături:

“Nu mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi.”

“Și mergea după El (spre Golgota) mulțime multă de norod și de femei care plângeau și se tânguiau după dânsul. Și întorcându-se după ele, Iisus a zis: «Fiicele Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi” (Luca 23, 23).