Articole

De mii de ani vorbește Sfânta Scriptură despre o energie a cărei declanșare și căldură va topi, va arde și va nimici într-o clipă nu numai pământul cu tot ce este pe el, dar și atmosfera și ionosfera, putând atinge, printr-o explozie în lanț, chiar și planetele celelalte (II Petru 3, 10-12; Isaia 51, 6). Această energie poate nici nu s-a putut descoperi încă. Nu s-a arătat fiindcă poate nu i-a sosit încă vremea nici păcatului, nici pedepsei pe care le va pedepsi ea. Sau poate mijlocul acesta chiar există, dar n-a sosit încă vremea nici a omului, nici a lui Dumnezeu ca să facă aceasta.

Nimic nu poate fi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât ascultarea smerită şi evlavioasă a voii Sale. Cu nimic nu-L putem bucura mai mult pe Dumnezeu decât cu o smerită şi grabnică dorinţă de ascultare a Cuvintelor Lui. Pe calea unirii cu fraţii. Şi pe urmele înaintaşilor sfinţi.

Chipul de mai jos este luat din Biblie, din cartea aşa-numită a lui Rut. Această Rut a fost o evlavioasă femeie rămasă văduvă. „În zilele acelea, făcutu-s-a foamete” în ţara în care locuia Rut şi soacra ei (tot văduvă şi ea). Atunci soacra şi nora, sculându-se, au plecat în ţara cea veche a bărbaţilor lor. Ajunse aici, Rut culegea spice din ogorul şi din mila unui om bogat Boaz şi aşa se ţinea pe ea şi pe soacra ei. Mai târziu, Boaz a luat-o în căsătorie pe Rut, culegătoarea de spice. Din legăturile acestei căsătorii s-au tras şi părinţii lui David prorocul. (Citiţi pe larg cartea lui Rut din Biblie)

Şi se vor închina Lui toate neamurile pământului… (Psalmul 71)

Chipul de mai sus este luat din Psaltire şi anume din psalmul 71, în care psalmistul David a prorocit, înainte cu mii de ani, pe Mântuitorul Hristos şi împărăţia Lui. În acest psalm, Iisus este profeţit ca un Împărat care „va domni de la mare şi până la marginile lumii… şi se vor închina Lui toate împărăţiile pământului şi toate neamurile vor sluji Lui… Răsări-va în zilele Lui dreptatea şi mulţimea păcii… că va izbăvi pe săracul de la cel puternic și pe mişelul căruia nu este ajutor…

Doamne, dar oare care-i Chipul lui Hristos?

Chipul lui Hristos este: Sfinţenia, Ascultarea, Smerenia. El a putut să spună în faţa vrăjmaşilor Lui: “Cine din voi Mă poate învinui că am păcat?”

Sfinţenia

Oare, câţi dintre vorbitorii de astăzi pot spune acest lucru? Spunea cineva odată: “Avem mulţi vorbitori care pot să vorbească în locuri necunoscute, dar între vecinii lor nu pot să spună o vorbă, pentru că imediat îi vor arăta cu degetul: O, tu…, acela care ai furat, care ai zis, care ai trădat, care ai făcut rău”.

Chipul lui Hristos în voi…

Aceasta a fost dorinţa sfântului Pavel. Aceasta a fost dorința părinților noştri: “Chipul lui Hristos în voi”.

“Mă duc, şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ține;
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei, Te caut pe Tine!“ (T.D.).

Chipul Tău pe feţele lor…

Câţi oameni nu am întâlnit până ce am ajuns aici! De ce nu ne-am oprit cu ei? Pentru că pe frăţiile voastre v-am căutat. Pentru că am nădăjduit ca pe feţele frăţiilor voastre să vedem Chipul lui Hristos.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru cei ce poartă Chipul lui Hristos! Ca mâine, când vine cealaltă Nuntă şi se spune “Că numai cei ce-avea-vor / curată Faţa Ta în ei, / în cer la Nunta Ta măreaţă / când Tu veni-vei o să-i iei… ”

Cine va ajunge acolo? Cei ce au purtat semnele şi chipul lui Hristos! Se va spune de departe: Daţi-i lui Hristos, pentru că sunt ai Lui! Uite-i că au chipul Lui, şi cum seamănă cu El! Uite Numele Lui scris pe viaţa şi pe trăirea lor pe pământ.

Cerul întreg se va bucura atunci pentru cei ce vor purta Chipul lui Hristos.

Fiecare întâlnire a noastră, fiecare nuntă a noastră nu este altceva decât să ne facă să semănăm şi mai bine cu Hristos. Să ne întipărească pe fiinţa noastră Chipul Lui. Trăim pentru El, trăim ca şi EI.

Mi-aduc aminte de casa părinţilor mei, cum mă duceam cu vitele la câmp şi vedeam o plantă care semăna cu soarele și care are numele soarelui. Şi fiindcă mereu îşi întoarce faţa după soare, şi-a primit şi o înfăţişare ca şi a soarelui. Petalele ei galbene ca şi razele soarelui… Când mă duceam dimineaţa cu vitele, când încă nu era răsărit soarele, şi priveam la plantele acestea, cum toate florile-soarelui erau întoarse cu fața lor la răsărit, ca să aştepte pe Mirele, Iubitul, Dragul, Scumpul acela de la care primesc viaţa și lumina.

Privirea după Soare!

Şi când soarele se întorcea, se întorcea şi ea cu faţa după soare. Şi când soarele apunea, ea era cu faţa întoarsă spre apus.

Când mă întorceam cu vitele acasă, lăsam această floare privind spre apus, parcă plângând după soare: “Unde te-ai dus, soare? E noapte, nu te mai văd!… Ce să mă fac în noaptea aceasta fără de tine?…”

Şi dimineaţa mă sculam din nou şi mă gândeam: Acum a rămas cu faţa la apus… Să vedem dacă e cu faţa tot la apus! Dar ea era întoarsă cu toată faţa spre răsărit… Când s-a întors, şi cum? O, binecuvântată floare! Tu ai dorit soarele, tu ai privit mereu la el, tu I-ai adorat şi I-ai privit numai pe el, şi de aceea ai primit un chip şi ai primit o înfăţişare şi ai primit un nume: Floarea-Soarelui.

Fraţii mei dragi, copii ai lui Dumnezeu, care, în răsăritul privirilor voastre, în dimineaţa, în zorii tinereţii voastre aţi privit la Soarele Hristos, voi, care v-aţi întors privirea după El în tot timpul vieţii voastre la apusul acestei vieţi El o să vă aştepte pe toţi acei care aţi privit mereu spre El, pe toţi acei care L-aţi iubit, pe toţi acei care L-aţi urmat, pe toţi acei care L-aţi mărturisit şi aţi trăit numai pentru El.

Chipul lui Hristos în viaţa fiecărui copil născut! Chipul lui Hristos în voi fraților!

Doamne, oare nu cântarea…? Ba da! Cântarea ne-a stors atâtea lacrimi de atâtea ori şi ne-a mişcat inima şi ne-a fermecat fiinţa. De multe ori am gândit că nu mai suntem pe pământ, când ne-ai trimis cântări din Cer, cântări din veşnicie, cum nu erau altele pe faţa pământului. Da, cântarea… Dar nu ea, ci Chipul lui Hristos e mai mult decât cântarea! Doamne, nu vorbirea, nu predicile (deşi predicile de atâtea ori ne-au stors lacrimi, de-atâtea ori am plâns în hohot când am auzit Cuvântul Tău, vestindu-se de ai Tăi).

“Dacă vorbeşte cineva, să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu!” Puţini sunt aceia care vorbesc Cuvintele lui Dumnezeu! Şi sunt mulţi care vorbesc orice, numai Cuvintele lui Dumnezeu, nu! Căci “Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci ea stă în putere”.

Chipul lui Hristos să-L avem, fraţilor! Chipul lui Hristos nu predici, nu cântări! Chipul lui Hristos se cere întâi de toate. El face loc şi celorlalte.

Doamne, oare care-i Chipul lui Hristos? Chipul lui Hristos este: Sfinţenia, Ascultarea, Smerenia. El a putut să spună în faţa vrăşmaşilor Lui: “Cine din voi Mă poate învinui că am păcat?”

Am venit aici (la nuntă), că am avut o invitaţie şi Dumnezeu ne-a ajutat să ne vedem frații. Iar dacă am făcut un strop de jertfă, Domnul ne va răsplăti înmiit, chiar astăzi, dacă am venit la această sărbătoare…

Dar pentru nunta cealaltă… Pentru acolo ne trebuie mai mult. Acolo ne va trebui haina neprihănirii şi chipul lui Hristos.

Trei sărbători deosebite există în viaţa fiecărui om: Naşterea, Nunta şi Moartea, adică plecarea din această lume.

Adevărul este Hristos în Sfânta Sa Biserică vie. Și în Sfânta Sa Scriptură. Pentru că în acestea este și rămâne Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Unul, Adevărat și Viu! Iar Cuvântul Său este Fiul Său, Iisus Hristos. Adevărul este ceea ce Este. Adică realitatea adâncă. Aceea care nu se schimbă. Aceea care nu piere. Aceea care nu se învechește. Aceea care nu scade. Aceea care nu se contrazice. Aceea pe care suntem fiecare datori să o primim și să o urmăm.

Spune Cuvântul Sfânt așa: „Sunteți dumnezei“, toți!… Adică toți sunteți creatori, pentru că, mai mult sau mai puțin, voi toți creați. Creați gânduri și creați cărți, creați caractere și creați exemple.

Ce mare har este acesta, dar și ce mare răspundere! La început, fiecare avem în jurul nostru un pustiu întunecos, avem o inimă necredincioasă sau o casă pustie și întunecată de păcat, sau niște vecini necredincioși, sau niște elevi încă neformați, sau propria noastră viață plină de haos sau de dezordine, întocmai așa cum era totul înainte de-a veni lumina din care s-a creat totul. În acest haos, noi trebuie să ne începem munca divină a creației noastre.

Totdeauna neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu aduce păcatul. Păcatul totdeauna întinează și strică cugetul. Cugetul stricat totdeauna rătăcește credința și strâmbă judecata. Iar omul cu credința rătăcită și cu judecata strâmbă numește binele rău și răul îl numește bine. Numește adevărul minciună, iar minciuna o numește adevăr. Numește virtutea păcat, iar păcatul virtute. Când răsturnarea adevărului se întâmplă în mulțime, atunci are loc decăderea și stricăciunea în masă a unui întreg popor sau a mai multora. Și duce sigur la prăbușirea și nimicirea întregilor mulțimi bolnave de neascultarea de Dumnezeu.