Când s-a născut Mântuitorul, lumea era într-o mare așteptare. Era ceva în aer care spunea că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Iar acel ceva cuprinsese toată lumea. Cei trei magi veniți la Vifleem din depărtări erau și ei o mărturie că toată lumea aștepta ceva deosebit. Steaua ce se ivise la răsărit întărea și ea această așteptare. De altcum, această așteptare o arată și istoria. O lume întreagă dăduse, pe acel timp faliment. Dăduse faliment filozofia, dăduse faliment religia păgână cu zeitățile ei, dăduseră faliement și fariseii cu legea lor. Lumea aștepta ceva deosebit, care să schimbe cu totul înfățișarea lumii și mersul lumii. Și schimbarea a venit. A adus-o cel născut în peștera Vifleemului.
Pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (Lc 2, 14)
Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: Nu! ci dezbinare. (Lc 12, 51)
N-am venit să aduc pacea, ci sabia! (Mt 10, 34)
La Crăciun se vorbeşte mult despre pacea pe care au cântat-o îngerii din cer: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar sunt atât de puţini creştinii care cunosc înţelesul cel adevărat al acestei păci.
Domnul Iisus s-a născut şi a venit pe pământ să nimicească vrăjmăşia dintre om şi Dumnezeu, pe care o făcuse Adam prin păcatul neascultării. Domnul Iisus a veni să-l împace din nou pe om cu Dumnezeu; să împace din nou omenirea cu Dumnezeu. Vestea cea bună a acestei împăcări a adus-o Naşterea Domnului. Dar naşterea era numai vestirea acestei împăcări. Ea trebuia pecetluită prin sângele Crucii. Sus, pe Crucea Golgotei Domnul Iisus ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a făcut din nou fiii Lui.
Iată, vestesc vouă bucurie mare, că astăzi S-a născut vouă Mântuitor… Cu această veste de bucurie au trezit îngerii pe păstori în noaptea Nașterii și tot cu această bucurie se apropie și azi Nașterea Domnului.
Noapte și întuneric era în jurul păstorilor când s-a coborât îngerul la ei cu lumină și cu vestea cea bună a Mântuitorului. Noapte este și în jurul tău, cititorule, noapte de păcate este și în sufletul tău. Tu trebuie să simți această noapte sufletească, tu trebuie să afli că trăiești în întuneric de păcate și simțind acest întuneric, trebuie să simți dorul și așteptarea unui Mântuitor și Luminător sufletesc al tău, Care se pogoară din cer pentru tine, Se naște pentru tine și tremură în ieslea Vifleemului pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta și mântuirea ta.
În fiecare an, la 25 decembrie ne amintim cu drag și recunoștință de aniversarea fratelui și poetului Traian Dorz (25 decembrie 1914 – 20 iunie 1989).
Viața sa a fost dedicată în întregime lui Dumnezeu și cauzei Oastei Domnului, mișcarea de reînnoire evanghelică a poporului român, pentru care Traian Dorz devine de foarte tânăr, psalmist și stegar deopotrivă. Prin lupta sa eroică, cu „spada”, ori cu „harfa”, dar mai cu seamă prin harul său poetic, mii și mii de inimi stinse încep să vibreze și să ardă pentru Hristos.
E timpul sărbătorilor de iarnă. Tot creștinul ține să „se veselească” puţin de sărbători; adică să se îmbete mai mult sau mai puțin. S-ar putea praznice fără petrecere și băutură? Și zice-se că asta se face „de bucuria praznicului”. Ce creştinătate teribilă!
În noaptea cea sfântă din Vifleemul Iudeii, îngerii cu păstorii cântau. Era acolo o petrecere sfântă. Fluierele păstorilor se întreceau cu cântările îngerilor, iar creştinii de azi se întrec în petreceri cu jocuri şi beţii. Cu bucuria praznicului se duc creştinii de azi pe la cârciumi pe la jocuri şi petreceri, pe unde diavolul cumplit îi junghie şi răneşte cu ajutorul alcoolului.
Când Domnul nostru Iisus Hristos s-a născut, Măicuța lui cea Sfântă, Fecioara Maria, l-a înfășat în scutece și l-a culcat într-o iesle pe paie de grâu, că oamenii din cetatea aceea nu l-au primit în casele lor. Ci numai un om anume Crăciun i-a făcut loc în grajdul vitelor sale, într-o iesle și acolo Domnul Iisus și Sfânta Sa Maică au găsit adăpost.
În noaptea aceea sfântă erau niște păstori care aveau oile lor afară în câmpia Betleemului și oile odihneau în staule iar păstorii stăteau de strajă în jurul turmelor lor.
Crăciunul strămoșilor noștri era mai plin de bucurii sufletești decât al nostru de azi. Steaua Nașterii strălucea cu mai multă bucurie decât azi. Întrebați pe bătrânii noștri ce Crăciunuri erau în vremile de demult. Nu erau oamenii așa de învățați, trăiau o viață simplă dar curată. N-aveau strămoșii noștri atâta știință, dar în schimb aveau credință. Nu erau pe atunci casele așa mari și făloase… și nu erau luminate electric, dar în schimb ardea în ele lumina cea vie a credinței și focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii și purtărilor curate.
Cu fulgi de zăpadă și vuiet de popoare în luptă, sosit-a și în acest an, Sărbătoarea Nașterii Aceluia „care a luat chip de rob pentru mântuirea noastră”.
Sosește și în acest an, ca de atâtea dăți. Vor fi din nou pregătiri de Crăciun. Din nou cu bucurie se va cânta:„Hristos se naște, măriți-L”; din nou bisericile vor fi pline de lume; toate vrând parcă a ne da impresia că lumea „creștină” se pregătește spre a-L primi cum nu se poate mai bine pe Fiul Tatălui: Mesia Izbăvitor.
O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un mag (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al patrulea mag și a plecat și el cu aur mult să-L afle pe pruncul Iisus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, necăjiți, săraci, bolnavi și făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic.
Domnul Iisus și-a pus amprenta total pe inima lui, pe viața lui, pe totul-tot. El nu ne întreba: Măi, voi ce faceți? Aveți lemne? Aveți ce mânca sau aveți cu ce vă îmbrăca? Niciodată! Ci ne spunea: Măi, aveți grijă să rămâneți lângă Domnul Iisus! Ne vorbea de Domnul Iisus permanent
Fratele Arcadie Nistor s-a născut pe acest pământ în data de 25 ianuarie 1924.
