Nu plecați fără călăuză este o parolă pentru cei ce pleacă în excursie peste munți și îndeobște în orice locuri necunoscute. Lucrul e ușor de înțeles. Necunoscând locurile, ușor te rătăcești, primejduindu-ți viața în orice clipă. Având o călăuză, călătorești chiar și noaptea și nu ți-e teamă că o să te rătăcești. Fiindcă el știe calea. Tu nu trebuie decât să mergi după el.
De aceea, călătorii cuminți niciodată nu pleacă la un drum mai lung prin locuri necunoscute fără călăuză, fără o hartă și busolă după care să se orienteze.
Program de Paște realizat de adunarea Oastei Domnului din Galați, prezentat în sala de festivități a liceului Radu Negru, în ziua de Florii, 1 aprilie 2018.
Programul conține doua scenete: Judecata (sceneta în versuri scrisă de sora Nuți Tiber, publicată în revista Cuvânt pentru suflet, nr. 85, mart-apr 2018) și sceneta copiilor; cântări de patimi interpretate de corul adunării din Galați; vorbirile fraților Viorel Mihai, Viorel Palade, Sebastian Tiber și Vicu Seria.
În urma unor pretenții de peste hotare privitoare la pământul nostru, țara și-a spus din nou cuvântul prin repetatele declarații ale prim-ministrului ei. Iar acest cuvânt hotărât, care consfințește drepturile poporului nostru în hotarele lui, s-a strâns într-o parolă care este parola unui neam întreg față de oricine privește cu jind peste gard, în curtea casei noastre.
“Nici o brazdă!” Aceasta e parola care străbate țara de la un capăt la altul, arătând hotărârea îndârjită a unei țări de a se apăra împotriva oricăror încălcări nedrepte, de oriunde ar veni ele.
Toate sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu lăsate nouă în Sfânta Evanghelie sunt adevărate și întocmai așa cum sunt scrise. El, care a venit de la Tatăl Ceresc, ne-a vestit numai adevărul și în gura Lui n-a fost minciună niciodată.
De aceea oricine aude sau citește Sfânta Evanghelie trebuie să creadă din tot sufletul lui tot ceea ce este scris în ea. Oricine se îndoiește de vreo unul din aceste cuvinte, seamănă cu necredincioșii iar necredincioșia este cel mai mare păcat.
Dar dacă noi avem un cuget curat și dacă din inimă dorim să cunoaștem adevărul, Domnul Iisus nu ne lasă în necredință și ne ajută să ajungem să vedem că tot ce a spus El este întocmai așa. Așa s-a petrecut și cu sfântul apostol Toma care, la Învierea Domnului, n-a putut crede că Hristos a înviat chiar dacă toți ceilalți îi spuseseră că ei l-au văzut pe Domnul:
– De nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, eu nu voi crede, zicea Toma
Există numai două feluri de inimi: inimi bune și inimi rele. Numai cugete curate și necurate. Numai duhuri neprihănite și duhuri drăcești. Numai minți luminate și minți neluminate… Iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau a altora. Cele doua feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună, în aceeași inimă omenească, fără a se da pe față că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate și drăcești, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (I Ioan 2, 19).
Ne rugăm pentru credință celui ce nu poate crede,
ne rugăm pentru lumină celui care n-o mai vede,
ne rugăm pentru nădejde celui care n-o mai are,
– Doamne-ndură-Te și dă-le, Milostiv, la fiecare.
Ne rugăm spre libertatea celora dintre zăbrele,
ne rugăm spre sănătatea celora din chinuri grele,
ne rugăm spre odihnirea celor morți în grea durere,
– Doamne-ndură-Te și dă-le-o fiecărui care-o cere.
Domnul Iisus Și-a dat viața nu ca s-o mai ia iarăși înapoi numai pe a Sa, ci tocmai s-o ia mai îmbogățită și cu ale noastre. N-a trăit fără rod și n-a murit fără nădejde, ci le-a avut pe acestea amândouă, cuprinzându-ne și pe noi în ele. Domnul Iisus Și-a dat viața de bunăvoie, pentru slăbiciunea noastră, pentru ca iarăși să Și-o ia prin tăria puterii Lui, nimicind prin moarte pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul (Evrei 2, 14-15).
În Evanghelia de la Marcu (11, 27-28) citim: “Pe când se plimba Iisus prin Templu au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Și cine ți-a dat puterea aceasta ca să le faci?”
După ce s-au convins că puterea lucrărilor și a învățăturii lui Hristos depășește categoric sfera omenescului și a naturalului, arhiereii, bătrânii și cărturarii au vrut să știe care-i originea și care-i proveniența acestei puteri. Bună întrebare, le face cinste celor ce au pus-o.
Învierea Domnului, pe lângă bogăția de semnificații și de daruri pe care le revarsă asupra noastră, mai constituie și împlinirea unui semn menit să dovedească, în mod desăvârșit, faptul că Iisus este într-adevăr Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20, 31).
Atunci când unii din cărturari și din farisei i-au cerut un semn, drept răspuns, el le-a zis: “Un neam viclean și desfrânat cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului” (Matei 12, 38-40).
Praznicul Învierii este praznicul vieții. Este praznicul de biruință a vieții asupra morții. Din mormântul Învierii Domnului a țâșnit biruința vieții. Clopotele Învierii sunt un cântec de biruință asupra morții.
Minunea Învierii s-a întâmplat primăvara. Așa a rânduit Domnul anotimpurilor. Acum primăvara și firea ne predică taina Învierii. Iarna e biruită de primăvară. Moartea, de viață. Învie câmpul, învie florile, învie pomii, nimic nu mai poate opri învierea firii.
Învierea Domnului, învierea cea duhovnicească a lumii, a fost și ea o Primăvară cerească venită după o iarnă lungă, lungă de îngheț și moarte sufletească.
