Ne rugăm pentru credință – Traian Dorz
Ne rugăm pentru credință celui ce nu poate crede,
ne rugăm pentru lumină celui care n-o mai vede,
ne rugăm pentru nădejde celui care n-o mai are,
– Doamne-ndură-Te și dă-le, Milostiv, la fiecare.
Ne rugăm spre libertatea celora dintre zăbrele,
ne rugăm spre sănătatea celora din chinuri grele,
ne rugăm spre odihnirea celor morți în grea durere,
– Doamne-ndură-Te și dă-le-o fiecărui care-o cere.
Ne rugăm cu orice fiică, soră, mamă și soție,
ne rugăm cu cel ce uită sau nu crede, sau nu știe,
ne rugăm cu cel de-aproape sau de-aici, sau de departe,
– Doamne-ndură-Te și fă-le numai de iubire parte.
Ne rugăm pentru cântare și cuvânt și rugăciune,
ne rugăm pentru oricine le ascultă ori le spune,
ne rugăm pentru viață, pentru moarte și-nviere,
– Doamne-ndură-Te și dă-le fericite-oricui le cere.