În Evanghelia de la Marcu (11, 27-28) citim: “Pe când se plimba Iisus prin Templu au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Și cine ți-a dat puterea aceasta ca să le faci?”
După ce s-au convins că puterea lucrărilor și a învățăturii lui Hristos depășește categoric sfera omenescului și a naturalului, arhiereii, bătrânii și cărturarii au vrut să știe care-i originea și care-i proveniența acestei puteri. Bună întrebare, le face cinste celor ce au pus-o.
Hristos nu le răspunde imediat, ci le pune o condiție și anume: să răspundă ei mai întâi la o întrebare pe care le-o va pune El. Iată întrebarea Lui: “Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?”. O întrebare simplă, scurtă, clară, cu doar două variante de răspuns. Însă întrebarea aceasta pe arhierei i-a cutremurat, pe bătrâni i-a umilit, iar pe cărturari i-a derutat.
Deliberează, caută o ieșire. Erau destul de lucizi să înțeleagă că, dacă vor zice despre botezul lui Ioan că venea “de la oameni”, vor suporta rigorile oprobiului public. Temându-se de popor, resping acest posibil răspuns.
Dar erau și destul de inteligenți să deducă o a doua întrebare a Mântuitorului în cazul în care vor răspunde că botezul lui Ioan venea “din cer”. Ce vor mai zice când îi va întreba: “Dacă venea din cer de ce nu l-ați crezut?” (Întrebarea aceasta, de care s-au temut, fiind de fapt a doua întrebare, poate nu ar mai fi fost pusă. Astfel și ei, ca și Pilat altădată când a întrebat “Ce este adevărul”, nu au avut determinarea și curăția de cuget să meargă până la capăt și să afle un răspuns de la Hristos. Păcat.)
Însă nici luciditatea, nici inteligența nu i-a scos din dilemă. Așa că au recurs la ipocrizie. Au ales în mod viclean, să se ascundă după deget, să facă pe nevinovații, pe neștiutorii care nu înțeleg lucruri atât de complicate. Sperau, poate, ca în acest fel să evite întrebarea și să primească totuși răspunsul.
Însă Mântuitorul nu se lasă amăgit, ci le răspunde franc: “Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri”. Le răspunde, credem, cu o oarecare silă de josnicia și meschinăria lor. Și, totodată, cu superioritatea celui care știe că, oricum, până la urmă tot va trebui să răspundă odată la această întrebare. În ziua judecății vor fi întrebați iar: “dacă venea din cer, de ce nu L-ați crezut?”.
*
În dimineața Învierii, dis-de-dimineață, s-a zvonit în cetate că Hristos ar fi înviat. Străjerii au venit și ei speriați și au raportat arhiereilor cele întâmplate. Arhiereii și bătrânii au ținut sfat. Vicleni, au dat soldaților mulți bani ca să spună că, pe când dormeau ei, au venit ucenicii și au luat trupul Domnului. Soldații, care dintotdeauna nu s-au mulțumit cu solda, au acceptat compromisul înjositor.
Aceiași arhierei, care făcuseră pe neștiutorii în ce privește botezul lui Ioan, recurg acum la o ticăloșie mult mai mare. Bani, amenințări, promisiuni, tot arsenalul coruptiv e pus în mișcare numai să se pună sub obroc Lumina Învierii lui Hristos. Și așa de bine au ticluit minciuna încât mai e crezută și azi prin părțile locului. Și nu numai.
Unii au luat bani ca să tacă adevărul învierii. Alții ca să mărturisească unul fals. Unii au primit bani ca să nu scrie lucrurile adevărate despre înviere. Alții ca să scrie lucruri neadevărate. După cele patru evanghelii care mărturisesc Învierea Domnului, s-au scris altele zeci care o tăgăduiesc. Arhiereii și urmașii lor, în loc să-și recunoască vina, au ales să promoveze fel și fel de minciuni, încurcând mințile oamenilor.
Totuși adevărul Învierii Domnului n-a putut fi ținut necunoscut. El se manifestă azi în multe feluri, dar mai ales în frumusețea și farmecul sfânt al sufletelor răscumpărate. În chipurile frumoase de frați și surori în vârstă care toată viața au avut ca supremă țintă părtășia prin Cuvânt cu Dumnezeu și cu frații. În chipurile voioase de tineri curați, cu multă carte unii dintre ei, care prețuiesc darurile și rânduielile lui Dumnezeu mai mult ca tot ce poate să dea lumea.
Hristos a Înviat! Hristos trăiește în multe inimi chiar dacă arhiereii, cărturarii și bătrânii și-au permis pentru o clipă să se opună Celui Căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ.
Slavă Învierii lui Hristos!
Ioan Beg, Oastea Domnului, anul 2011, nr. 4, pag. 14
