Darea și primirea (II) – Traian Dorz

Există numai două feluri de inimi: inimi bune și inimi rele. Numai cugete curate și necurate. Numai duhuri neprihănite și duhuri drăcești. Numai minți luminate și minți neluminate… Iar oamenii sunt numai vasele care se pun în slujba unora sau a altora. Cele doua feluri de gânduri trăiesc uneori multă vreme împreună, în aceeași inimă omenească, fără a se da pe față că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate și drăcești, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (I Ioan 2, 19).

Până când vine încercarea care să le arate clar. Atunci omul trece hotărât de una sau alta din cele două părți și își primește una sau alta din cele două plăți. Există la un loc oameni buni și oameni răi. După cum există livezi cu pomi verzi și cu pomi uscați, sau vii cu vițe verzi și cu vițe uscate, sau tufe cu muguri buni și cu muguri seci, toate acestea la un loc, fără a se cunoaște o vreme lungă că unii muguri sunt morți și uscați, iar alții verzi și plini de viață. Până când vine primăvara.

Atunci soarele primăverii arată care sunt viii și care morții. Care buni și care răi. Care seci și care plini. Așa va fi la venirea Domnului Iisus Hristos.

Oamenii par toți buni și credincioși atâta vreme cât sunt împreună, amestecați între ei, până când vine lumina și adevărul lui Hristos și-i arată pe toți cum sunt. Oamenii par uniți, par la fel, par curați, dar când vine Hristos și când vine alegerea Lui, atunci se arată că nu toți au credință (I Ioan 2, 19). Atunci se arată că nu toți sunt buni, că nu toți sunt frați, blânzi, răbdători, iubitori, smeriți și curați cu inima.

Numai încercarea îl arată pe fiecare om cum este adevărata lui stare. O, cât de necesară este încercarea! Niciodată nu s-ar putea dovedi care ban este bun și care fals, care pom este verde și care uscat, care mugur este rodnic și care sec, dacă n-ar fi încercarea (Luca 23, 31; Iuda 12). Dacă n-ar fi propovăduirea Adevărului și verificarea trăirii lui și dacă n-ar veni de undeva lumina Evangheliei lui Hristos, pentru a descoperi ascunzișurile inimii oamenilor, niciodată nu s-ar putea vedea adâncimea sufletelor și starea lor adevărată. Dar Hristos fiind piatra de încercare, El dă odată la iveală gândurile inimilor și tainele fiecăruia, ținute de unii fățarnici atât de multă vreme în ascuns. Fiindcă este scris: „Ceea ce scoate totul la iveală este lumina.“ Iar Lumina este El.

Dezbinarea n-a venit atunci, doar în clipa când Mântuitorul rostise cuvântul care a căzut ca o piatră grea între ei, ascultătorii Lui, tulburându-i. Ci dezbinarea era de la început între ei, numai că nu le sosise încă nici un prilej ca ea să-l arate pe fiecare cum era, până atunci.

O, Dumnezeule Adevărat, dă pe față adevărata stare a fiecăruia, pentru ca cei pentru care mai este vreo nădejde să mai aibă o dată prilejul să se pocăiască, întorcându-se la Tine. Amin.

Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor