Înainte de amiază pornim spre locurile de origine ale Părintelui Iosif. Bucuroşi şi nerăbdători să intrăm în spaţiul matrice al eroului nostru, gonim cu “Trabi” spre Apusenii cei încărcaţi de istoria şi durerile moţilor. Cerul era senin şi culorile toamnei parcă incendiaseră pădurile. Toţi eram plini de entuziasm. Călătoria era deosebit de plăcută în prezenţa fratelui care ne împărtăşea amintiri răscolitoare şi gânduri vizionare. Pe traseu facem un popas pentru masă. Într-o zonă cu serpentine găsim un loc frumos pe iarbă lângă o stâncă, pe marginea şoselei.
Resurse
Amintirile zbuciumatelor lupte și biruințe – Ionatan Ille
Se apropia anul 1984, când fratele avea să împlinească 70 de ani. Am hotărât să-l sărbătorim, să-i arătăm recunoştinţa, dragostea şi aprecierea noastră pentru munca şi jertfa la căpătâiul cântărilor nemuritoare, şi nu numai, urma să-i publicăm în samizdat o antologie “Din cele mai frumoase poezii” ale fratelui Traian.
Credinţa are nevoie de ajutorul Sfântului Duh – Sf. Ioan Gură de Aur
Credinţa are nevoie de ajutorul Sfântului Duh şi de sălăşluirea Lui, încât să poată rămâne nezdruncinată. Şi ajutorul Sfântului Duh rămâne prin viaţa curată şi prin purtare înaltă. Deci dacă vrem să avem înrădăcinată credinţa, este nevoie să avem viaţă curată, care-L convinge pe Sfântul Duh să rămână şi să păstreze puterea credinţei. Pentru că nu este cu putinţă ca atunci când cineva are viaţă păcătoasă să nu se zdruncine şi în credință.
Despre lucrarea Sfintei Treimi – Pr. Iosif Trifa
La taina cea mare a mântuirii noastre sufleteşti lucrează Sfânta Treime, lucrează toate Trei Persoanele din Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu-Tatăl, în dragostea Lui cea nemărginită, a hotărât mântuirea noastră. Dumnezeu-Fiul ne-a adus această mântuire, jertfindu-Se pentru noi, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ne dă această mântuire, revărsând darurile ei în inimile şi sufletele noastre.
Adunare Rusalii, Sibiu, 15 iunie 2019
De 81 de ani, mormântul sfântului nostru părinte Iosif Trifa cheamă neîncetat pe fiii duhovnicești, cei născuți la o viață nouă în Hristos prin Jertfa de la Golgota și prin harul și darul Duhului Sfânt.
Veniți, toți cei care datorați chemării gornistului Oastei viața fericită în Hristos de care vă bucurați, veniți cu o lacrimă și o floare lângă mormântul din Dumbrava Sibiului, să mulțumim Marelui nostru Dumnezeu pentru îndurarea Sa nemărginită.
Măreția și bunătatea (II) – Traian Dorz
Tatăl și Fiul sunt Una, dar nu numai Una, ci Unul, ca două lumini împreunate. Păstrându-Și deplin Persoana Sa, Fiul era și este totuși Unul cu Tatăl. O, ce Taină dumnezeiască este Asta: Unul, pentru că nici într-o zi și în nicio lucrare n-au fost și nu sunt despărțiți. Ci într-o deplină unitate, totdeauna și pretutindeni. Unul, pentru că întru totul sunt la fel, Hristos fiind Lumina și Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat și de Aceeași Ființă cu Tatăl, Cel binecuvântat în veci.
Doamne, ajută-mă s-adun – Traian Dorz
Doamne, ajută-mă s-adun
câte-nvăţături se spun
din cuvintele cereşti
la ospeţele frăţeşti.
Şi din tot belşugul strâns,
s-aprind duhul cel mai stâns
şi să ud ce-i mai uscat,
şi să-ntorc ce-i mai uitat.
Lumea liberă și căderea ei – James Foster
“Dacă nu vreţi să aveţi creştinism, veţi avea huliganism, alcoolism, trândăvism, terorism…” ( Traian Dorz, „Hristos, mărturia mea”)
Lumea trece printr-o perioadă foarte instabilă. Explozia de tehnologie, vrând nevrând, a adus globalizarea cu felurite frământări, şi anume: încălzirea globală, terorismul şi corupţia la o scară nemaiauzită. Acestea şi multe altele ameninţă viitorul omenirii. Iar goana după putere, bogăţii şi plăceri împinge lucrurile înainte la o viteză primejdioasă. Parcă nu se mai poate opri trenul acestei lumi care se îndreaptă spre abis.
Măreția și bunătatea (I) – Traian Dorz
Nu există, și n-a existat, și nu va exista niciodată nici vreun popor și nici vreo putere, în nici vreun timp, în care să fie cineva mai mare decât Dumnezeu și în care cineva să poată face ceva fără știrea și fără voia Lui. Nu există doi „mari“ în cer, ci numai Unul Singur Mare și Puternic, Dumnezeu, Care este mai mare decât toți. Nu există doi stăpâni, Unul Bun și altul rău, ci numai
Iubirea mea, Iisuse – Traian Dorz
Iubirea mea, Iisuse, oriunde Te-ntâlnesc,
de-oriunde m-aş întoarce, Te regăsesc pe Tine,
în tot ce văd în juru-mi, Te simt şi Te privesc,
Te-mbrăţişez, mă mângâi şi mă unesc cu Tine,
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus – şi mă unesc cu Tine!
De Tine-s pline toate, oriunde m-aş uita,
din Tine gust aroma din tot ce e mai dulce,
pe toate văd lumina, pe toate, Faţa Ta
din toate cu-o măsură ce-abia de-o mai pot duce,
Iisus, Iisus, Iisus, Iisus – ce-abia de-o mai pot duce!








