Când te vor prigoni-n cetatea în care te-a trimis Iisus,
tu tot să nu taci adevărul pe care-l vei avea de spus;
şi, dacă nu poţi merge-n alta, nici Adevărul Sfânt să-l taci,
atunci cu spinii şi cu crucea, şi cu Golgota să te-mpaci.
Când ştii c-a mai rămas o casă şi-un sat în care nu te-ai dus,
să nu spui c-ai sfârşit lucrarea spre care te-a trimis Iisus,
c-atâta vreme cât mai este un om şi-un loc ne-nştiinţat,
chiar dacă-ar fi-n marginea lumii, spre el vei fi îndatorat.
Tot cu mai puține lacrimi mă îndepărtez de-un veac
ce mă prea făcea să tremur și mă prea silea să tac,
când prea jinduiam la soarta celor legănați aici
și n-aveam decât dorințe după cele mult prea mici.
Înțeleg azi, tot mai tainic, că pășim tărâm sfințit
unde trebuie-orice zâmbet cu sudoare ispășit,
unde orice râs se cere cu un plâns răscumpărat,
unde, ca un fiu să-nvie, este-un tată îngropat.
În zadar străluce luna pentru cine doarme dus,
în zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus,
și-n zadar se află omul când e timpul prea târziu,
și-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt de sicriu.
În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit,
în zadar araţi lumina către orbul cel voit,
în zadar spui de iertare celor care n-o doresc
și-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.
Frumoasă e lumina când noaptea-i fără lună,
când bezna e adâncă şi marea-i în furtună;
– cinstiţi pe cei ce-o ’nalţă, că grea-i lucrarea asta,
nu orişicine-o face când bântuie năpasta.
Frumoasă e credinţa acelui ce rămâne
neclătinat prin toate furtunile păgâne;
– urmaţi-l pe acela, căci grea-i statornicia
şi rar cine-o mai are când s-a aprins urgia.
Doamne, inimii ajută-mi,
oricât mi-ar străpunge-o cuie,
crucea slujbei Tale sfinte
până lângă-a Ta, s-o suie.
Cei ce se-ntorc de la Hristos
făr-a-I primi iertarea,
îi mai așteaptă, ne-ndoios,
doar veșnică pierzarea.
Să calci cu teamă-n iarba
cea moale de la șes;
ispita, ca năpârca,
acolo stă mai des.
Acolo stă păcatul,
ca șarpele, pândind
uitarea, nevegherea
și râvna lenevind.
Ziua Învierii, izbucniţi voios:
Slavă, slavă, slavă Domnului Hristos!
Slavă Celui Care iadul l-a supus!
Slavă, slavă, slavă Domnului Iisus!
Când ți-am venit în casă, n-am așteptat, Maria,
să-mi speli și tu cu lacrimi picioru-nsângerat,
nici ți-am adus aminte de toată datoria,
– dar să Mi-l speli cu apă, Maria-am așteptat.
Dă-i rugăciunii mele, Doamne,
căldura ce topește gheața
și dă-mi cuvintelor puterea
seminței ce renaște viața.
