Când ți-am venit – Traian Dorz

Când ți-am venit în casă, n-am așteptat, Maria,
să-mi speli și tu cu lacrimi picioru-nsângerat,
nici ți-am adus aminte de toată datoria,
– dar să Mi-l speli cu apă, Maria-am așteptat.

Când am zăcut pe moarte, n-am așteptat, străine,
să umbli pentru Mine drum lung și depărtat,
nici ți-am adus aminte ce-am mers Eu pentru tine,
– dar să-Mi trimiți o vorbă, străine-am așteptat.

Când a venit furtuna, n-am așteptat, barabe,
să-ntoarceți Oastei sfinte tot ce i-ați datorat,
nici v-am adus aminte a voastre urme slabe,
– dar să nu-i dați paharul cu fiere-am așteptat.

Greșeli din neștiință, mai poate-avea oricare,
dar cele cu voința și gândul necurat
rămân păcat de moarte și veșnic n-au iertare;
oricine moare-n ele, e-un veșnic blestemat!