Unde să mă duc eu, Doamne, când mi-e sufletul zdrobit
și când inima mea varsă plânsul cel mai chinuit?
Unde, Doamne, unde, Doamne, să apuc?
N-am la cine, n-am la cine să mă duc…
Numai Ție, numai Ție, Domnul meu,
pot să-mi spun necazul meu.
Unde pot să aflu milă, și dreptate, și alin
când nu-i nimeni să-mi asculte greul inimii suspin?
Unde-mi pot afla iertarea când toți calcă viața mea?
Cine altul decât Tine mă mai poate ajuta?
Unde să mă duc când toate ușile mi se închid
și când chiar cel mai de-aproape mi-e mai rece ca un zid?
Numai Mâna Ta-mi ajută inima-n durerea ei,
numai gura Ta-mi sărută lacrimile-n ochii mei…
Lumina mea se luptă cu cel mai negru nor
ce vine să alunge din fraţii mei sărutul
şi lupt cu preţul vieţii să-ntorc privirea lor
să desluşească Stâlpul-de-Flăcări: Începutul.
Doamne, în ce har ne-nvălui
viaţa, uneori,
când în inimile noastre
Tu întreg cobori,
când Cântarea şi Cuvântul
dulce se-mpletesc,
atunci faţa, ochii, gândul
– totul ni-e ceresc.
Când trec prin stări întunecoase
și nu mai văd pe unde sunt,
Iisuse, Dulcele meu Soare,
învăluie-mă-n haru-Ți sfânt.
Fă să Te simt și mai cu mine,
mângâietor și fericit,
să simt că brațul Tău mă ține
mai alipit, mai alipit.
Iisuse, Iisuse, Iisuse,
să simt că brațul Tău mă ține
mai alipit.
Așa Te rog, Iisuse Doamne,
să mă ajuți să cresc curat,
părinții mei să poată spune
că le-am fost fiu cu-adevărat.
Așa să pot simți alături
de-acela care mi l-ai dat,
ca soțul meu să poată spune
că i-am fost soț cu-adevărat.
Doamne, sunt dator-dator
orișicui – și tuturor,
și la soare, și la nor,
și la câmp, și la izvor,
– Doamne, dar de ce nu pot
să-mi plătesc acuma tot,
și la plug, și la altar,
și la vină, și la har,
la cei morți și la cei vii
și la câți dator mă știi?
Vine-o clipă când pătrunzi taina-n care te scufunzi
şi-adevărului ce-l crezi nu-i mai ceri apoi dovezi,
şi-n iubirea care-o dai, numai foc şi lacrimi ai;
– clipa asta-i un hotar între gheaţă şi-ntre jar.
Cine mai alege astăzi calea-ngustă, care suie,
căci pe calea Crucii grele nu-i mai place nimănuie;
căile cu cruci uşoare sunt mai largi şi mai umblate,
căci pe ele firea lumii poate merge cu de toate.
Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;
cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată.
Cui îi place-n altă parte poate orişicând să plece,
cine-şi vrea uşoară crucea n-are-o cale, are zece.
Al cui e soarele de-a pururi
și-al cui pământul pentru veac?
– Cine-a venit aici puternic
și cine n-a plecat sărac
Cine-i pe lumea asta veşnic
și ce-i aici netrecător?
– Ce oare e mai slab ca omul,
ce zboară oare mai uşor?
Vino, îngerul iubirii,
să urcăm un cer mai sus,
până-n Soarele Măririi
unde știi că stă Iisus.
Toate zările trecute
să lăsăm în urmă rând,
prin hotare neștiute
să zburăm cu drag cântând.
