Dar cât de anevoie vine acum primăvara!… Parcă am încremenit într-un ger şi îngheţ nesfârşit; Cât de anevoie vine acum şi primăvara cea sufletească!
Şi nu se mai duce iarna. Oriunde se întâlnesc doi oameni, vorbesc despre iarna ce nu se mai gată şi despre gerul ce nu mai slăbeşte. Am intrat în martie şi iarna e încă în toiul ei. Cât de anevoie vine acum primăvara! Parcă a încremenit lumea într-un îngheţ nesfârşit.
Zis-a Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi îngerii cu Dânsul, atunci va şedea pe scaunul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate limbile şi-i va despărţi pe dânşii unul de altul precum desparte păstorul oile de iezi. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar iezii de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: «Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii.
…A trimis Bunul Dumnezeu câte-un om, câte-un profet la toate popoarele. Dar la poporul nostru românesc a trimis Dumnezeu un om deosebit, l-a trimis pe Părintele Iosif. De pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, în Biserica noastră Ortodoxă n-a mai fost un om ca el. Au mai fost oameni care au mărturisit și au luminat cât au putut în jurul lor.
Psalmul 22, v. 30
Din grăuntele de Grâu Slăvit, Iisus Hristos, Singurul Care a murit fără să vadă putrezirea (Fapte 2, 31-36), Dumnezeu a ridicat apoi, în chip fericit și sfânt, după cum profețise mai înainte cu atât de multe veacuri (Isaia 53, 10), o sămânță de urmași care va străluci prin însușirile Sale în Omenire și în Timp.
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări.
Psalmul 22, versetul 22
După cum Dumnezeul Cel Viu este Mântuitorul tuturor oamenilor, dar mai ales al celor credincioși (1 Timotei 4, 10), — tot așa noi trebuie să muncim în adevăr și să ne luptăm spre a vesti Numele Său Cel Sfânt și Cuvântul învățăturii Sale mântuitoare tuturor oamenilor, dar mai ales celor mai apropiați nouă. Fiindcă noi cunoaștem acest Nume și ne-am împărtășit din mântuirea dăruită de El.
Psalmul 22, versetul 1
Acest sfâşietor strigăt profetic a fost unul din cele şapte cuvinte rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe Cruce, când, dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii, era aşa de înjosit, că îţi întorceai faţa de la El (Isaia 53). Când purta suferinţele noastre, când era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre şi când pedeapsa care ne aducea nouă pacea căzuse peste El… Când Dumnezeu făcuse să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor…
„Zis-a Domnul pilda aceasta: «Doi oameni au intrat în biserică să se roage, unul fariseu şi altul vameş. Fariseul stând, aşa se ruga întru sine: Doamne, mulțumescu-Ţi că nu Sunt ca ceilalți oameni: jefuitori, nedrepți, preacurvari sau ca acest vameş. Postesc de două ori în săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. lar vameşul, departe stând, nu vrea nici ochii săi la cer să-i ridice, ci îşi bătea pieptul său, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.
Psalmul 21, versetul 5
Nu există nici o stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Orice stăpânire care există undeva, în vreun loc sau în vreun timp, orice funcţie de conducere este şi poate fi numai prin voia sau îngăduinţa lui Dumnezeu. Fără această voie sau îngăduinţă nu poate fi nimic (Romani 13, 1). Şi toate se ţin prin Hristos (Coloseni 1, 16 şi 2, 10). Fără El nu se poate ţine nimic.
Plecaseră israelitenii de sub Muntele Sinai cu cele zece porunci. Şi cu cele mai bune nădejdi că de acum calea li s-a ușurat. Canaanul e aproape. Dar iată, vine peste ei frământarea din pustia Cades. Unii înfricoşează poporul spunând că pentru cucerirea Canaanului va trebui să se lupte cu nişte „oameni care se trag din neamul uriaşilor; față de ei noi suntem parcă nişte lăcuste“ (Numeri 13, 33).