Psalmul 22, versetul 22
După cum Dumnezeul Cel Viu este Mântuitorul tuturor oamenilor, dar mai ales al celor credincioși (1 Timotei 4, 10), — tot așa noi trebuie să muncim în adevăr și să ne luptăm spre a vesti Numele Său Cel Sfânt și Cuvântul învățăturii Sale mântuitoare tuturor oamenilor, dar mai ales celor mai apropiați nouă. Fiindcă noi cunoaștem acest Nume și ne-am împărtășit din mântuirea dăruită de El.
Vestirea Numelui Său, care este iubire, și a Cuvântului Său, care este dreptate, trebuie să fie nu numai miezul predicilor noastre, dar mai ales lumina faptelor noastre.
A predica Cuvântul cel Adevărat al Domnului Iisus Hristos celor mai de departe nouă nu este prea greu lucru. Cere să ai numai o pregătire oarecare și puțin talent. Dar a mărturisi Numele Lui cel Sfânt fraților tăi, adică celor din apropierea ta, familiei tale, vecinilor tăi, — este nu numai o dovadă a conștiinței cinstite, ci mai ales dovada unei înalte și permanente sforțări de a trăi în lumina și în ascultarea lui Hristos. De aceea slujba celor ce doar predică învățăturile Domnului este foarte ușoare… Pe când mărturisirea celorlalți este nu ocupație, ci jertfă, nu datorie, ci dăruire.
Din pricina aceasta predicatori se găsesc destui și peste tot, dar mărturisitori cu fapta și cu adevărul se găsesc prea puțini și numai în rare locuri. Legământul pe care l-am pus încă din clipa când Sângele Său cel Sfânt ne-a curățit de întinăciunile noastre și ne-a iertat de osânda păcatelor ne este un angajament solemn că vom fi nu numai predicatori și vestitori la cei străini, ci niște mărturisitori ai lui Hristos la cei apropiați.
Vai însă, cât de puțin și de slab mi-am îndeplinit eu acest angajament sfânt și cutremurător! Poate că predici am rostit și eu destule și la destui, prin graiul și prin scrisul meu, iar pentru aceasta mi-am primit mai mult sau mai puțin de la semenii mei o plată bună sau rea…
Dar angajamentul cel mai însemnat de mărturisitor cu trăirea în mijlocul celor apropiați mie nu mi l-am împlinit nici cum eram dator și nici cât puteam să-l fac.
Iar ca mine vei recunoaște că ai făcut și tu, frate credincios, și tu, soră credincioasă. Și ca noi au mai făcut și mai fac încă și alții mulți dintre noi… Cea mai mare parte dintre oameni facem așa. Ce pierdere dureroasă și ce stare jalnică este aceasta!… Dar Domnul nostru Iisus Hristos și Sfinții Săi aleși n-au fost așa. Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat, făcându-se ca noi, frate cu noi, asemănător nouă ca stare și putere, apoi ne-a vestit nouă, de lângă noi, în numele Tatălui, mărturisindu-ne prin trăirea Sa Adevărul (Ioan 17, 6-8).
În urma acestei mărturisiri a Lui, iar apoi a aleșilor Săi, care au făcut întocmai ca El, au rămas milioane nesfârșite de ucenici și veacuri multe de roade strălucite… Dar oare pe urma noastră ce a rămas frumos și durabil? Și ce va mai rămâne oare, după trecerea focului încercător al lucrărilor noastre? (I Corinteni 3, 13).
O Credincios Mărturisitor Adevărat și Slăvit, Iisuse Doamne, fii binecuvântat în vecii vecilor, pentru credincioșia pe care ai arătat-o în mărturisirea Numelui cel Sfânt al Tatălui și pentru dragostea pe care ai avut-o față de noi, aducându-ne solia mântuitoare a Lui. Îți mulțumesc pentru răbdarea și îngăduința pe care ai avut-o și față de mine, un rob care m-am dovedit atât de nevrednic și de slab în împlinirea datoriei de a mărturisi Numele Tău fraților mei și celor din casa mea și din apropierea mea, în chip vrednic de Tine. Te rog, Doamne Iisuse, trezește în inima mea nu numai o râvnă și mai mare pentru aceasta, dar mai ales grija neîncetată ca mărturisirea pe care o fac cu gura mea sau cu condeiul meu să fie neapărat însoțită în chip fericit de trăirea vieții mele, potrivit cu cele ce spun altora. Pentru ca ai mei din casa mea, ai mei din patria și din țara mea, ai mei din generația și din lumea mea, toți, să vadă iubirea Ta și să afle mântuirea Ta. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 1
