Dar cât de anevoie vine acum primăvara!… Parcă am încremenit într-un ger şi îngheţ nesfârşit; Cât de anevoie vine acum şi primăvara cea sufletească!
Şi nu se mai duce iarna. Oriunde se întâlnesc doi oameni, vorbesc despre iarna ce nu se mai gată şi despre gerul ce nu mai slăbeşte. Am intrat în martie şi iarna e încă în toiul ei. Cât de anevoie vine acum primăvara! Parcă a încremenit lumea într-un îngheţ nesfârşit.
Dar să nu ne mirăm prea mult de această iarnă lungă şi grea. Vremea din afară e curat oglinda vremii dinlăuntru, din sufletul nostru. O iarnă cumplită e şi în viaţa sufletească a oamenilor de azi. Un ger năprasnic de păcate şi fărădelegi. Parcă a încremenit lumea într-un îngheţ nesfârşit de răutăţi. Bunul Dumnezeu ne predică şi prin umblarea vremii. Printr-o iarnă lungă şi grea ne arată iarna şi îngheţul din sufletul nostru.
Dar oricât de grea ar fi iarna şi oricât de cumplit ar fi gerul, primăvara tot vine când o aduce vântul cel cald de la sud. Oricât ar fi de mari răutăţile, oamenii tot se trezesc când suflă vântul cel cald al Duhului Sfânt. Oastea Domnului este şi ea o mărturie despre acest lucru. Într-o vreme de cumplită „iarnă” și „îngheţ” sufletesc, Oastea s-a ivit şi ea ca un fel de primăvară sufletească adusă de vântul cel cald al Duhului Sfânt. Noi ne-am trezit din „îngheţ” prin vântul cel aducător de primăvară şi viaţă al Duhului Sfânt.
În numărul 7 arătam că gerul cel sufletesc îşi are şi el însemnătatea lui. El e o pregătire pentru primăvara harului. Gerul păcatelor pregăteşte darul şi dorința după primăvara harului, după primăvara vieţii.
Noi trebuie să-I dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a lăsat să simțim gerul şi îngheţul legii în sufletele noastre. Trufia noastră a fost omorâtă de iarna păcatelor. Noi am fi de o mie de ori mai mândri, mai nebuni şi mai lumeşti dacă Domnul n-ar fi nimicit cu gerul Său cel aspru florile cărnii noastre.
Primăvara o aduce, o poate aduce numai vântul cel cald de la sud. Până nu suflă acest vânt, toate sforțările dezghețului sunt zadarnice. Toate focurile şi cuptoarele din lume nu pot aduce primăvara nici măcar pe întinderea unui mic sătuleţ. Primăvara o aduce numai vântul cel cald de la sud.
Aşa e şi în cele sufleteşti. Primăvara cea sufletească o poate face numai harul cel ceresc. Până nu suflă vântul cel cald al Duhului Sfânt, toate sforțările „dezgheţului” tău sufletesc sunt zadarnice. Toate predicile şi toate slujbele din lume nu pot face „primăvară” într-un suflet, dacă prin ele nu suflă vântul cel cald al Duhului Sfânt.
Ce lucruri mari poate face vântul cel cald al harului! Este [câte un] om îngheţat cu totul în păcate. Încremenit în răutăți, [de] parcă nimeni şi nimic nu-l mai poate trezi la viaţă. Vin peste el nenorociri, încercări, bătăi şi nici acelea nu-l pot mişca. El este un mort. El pare cu totul mort.
Dar dacă Domnul trimite vântul cel cald al harului, îndată îl vezi că începe a se „dezgheţa” şi a învia. Dintr-un Saul devine un Pavel. „Îngheţul” s-a topit sub puterea harului.
Sărmane suflet păcătos! Poate ai ajuns şi tu într-un cumplit „ger” şi „îngheţ” sufletesc. Şi poate crezi că nu mai poți scăpa de acest îngheţ. Chiar tu însuţi te îndoieşti că s-ar mai putea face primăvară în sufletul tău. Dar nu deznădăjdui, sărmane suflet.
Dumnezeu într-o clipă poate topi îngheţul tău. Azi e ger şi mâine cald. Roagă-te cu lacrimi fierbinţi şi vei vedea ce minuni mari poate face dezgheţul harului în sufletul tău.
Oricât de păcătos ai fi, nu dispera. Toate piedicile care stau în calea iertării tale le-a luat Iisus când S-a suit pe crucea Golgotei. Crede în El, aruncă la picioarele crucii Lui şi vei afla că El a aruncat toate păcatele tale în adâncul mării. Crede! Toate sunt cu putinţă aceluia care crede.
Fratele meu! Eşti un credincios şi te doare că nu poţi aduce la Domnul pe soţul tău, pe copilul tău, pe vecinul tău? O, nu dispera! Roagă-te mereu pentru „vântul cel cald”. Ce n-ai putut face tu într-un an, face vântul acesta într-o zi, într-o clipă chiar.
Primăvara vine treptat, încetul cu încetul. Începe a se topi mai întâi zăpada pe case. Încep a picura streşinile. Încep a curge apele. Și pe urmă, vântul deşteaptă pământul și face dezgheţ general.
Aşa vine, de cele mai multe ori, şi „primăvara” cea sufletească. Treptat, încetul cu încetul. Începutul „dezgheţului”, omul poate nici nu l-a simţit. Duhul lui Dumnezeu, treptat, treptat, îi luminează mintea, îi întăreşte voinţa, îi încălzeşte inima, îi topeşte frica şi îi insuflă nădejdea. Aceasta este lucrarea harului. Simţim această tainică lucrare, dar nu o vedem, aşa cum nu vedem nici vântul de la sud care aduce primăvara.
Aici voi aminti un sfat pentru Oaste şi ostaşi. Când Duhul Sfânt începe a lucra într-un suflet „îngheţat”, noi trebuie să avem răbdare. Să așteptăm cu răbdare lucrarea treptată a harului. Noi de multe ori aşteptăm dintr-o dată „dezgheţul general” al necredinciosului, dar aceasta este o greşeală. Să lucrăm cu răbdare pentru mântuirea celor pierduţi, aşteptând lucrarea treptată a trezirii lor.
Dar de multe ori harul rupe aceste trepte; nu ține seamă de ele. Atâţia şi atâţia pierduţi se mântuiesc în chip repede şi minunat. Drumul Damascului e și azi plin de Sauli ce devin Paveli.
Sărmane suflet căzut! Tu te uiţi din prăpastia ta cea îngrozitoare și numeri treptele pe care trebuie să le urci rând pe rând, până vei ajunge în vârful cel înalt al mântuirii. Eu te rog, nu mai număra aceste trepte. Uită-te numai spre vârful Golgotei. Iisus poate să te ridice pe stânca mântuirii fără să urci toate treptele. „Astăzi vei fi cu Mine în rai” i-a zis tâlharului celui păcătos. El te poate trece într-o clipă din osândă la iertare, din moarte la viaţă. Dacă poți crede, numai. Toate sunt cu putință celui ce crede (Marcu 9, 23). Ce frumos sosește primăvara și plugul! Dar despre aceasta, mai târziu, căci suntem încă tot sub ger şi îngheț.
Preot Iosif Trifa, Oastea Domnului, anul 1932, nr. 10, pag. 2
