Centenar

A fost aleasă la început data de 25 septembrie, iar locul, la Poiana Brașov, într-o locuință izolată a unui frate pădurar și paznic care locuia cu familia sa acolo, în mijlocul unei frumoase păduri de brazi, nu departe de stația de autobuz. Trebuia invitați vreo cincizeci de frați din diferitele părți ale țării, lucru care a mers cam anevoie. De aceea s-a amânat totul pentru data de 7 noiembrie, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Locul a rămas același.

În noiembrie 1956 eram deci tot în Simeria. Încercam mereu să obțin serviciul avut înainte sau un altul, dar nu primeam decât promisiuni și amânări.

Într-o zi mă pomenesc că vine la mine Pop – zis atunci Șandor – și îmi spune că pe ziua de 6 noiembrie s-a fixat un sfat frățesc deosebit la Feleac. În primul rând, pentru rezolvarea problemei infiltrațiilor sectare în Oaste. În al doilea, pentru punerea de acord asupra învățăturii între toți frații cei mai de seamă. Și în al treilea, pentru stabilirea unui fel de plan de lucru pentru viitorul Lucrării Oastei Domnului. Am bănuit că acest sfat fusese pus la cale de Sergiu și Leon, ca apropiați ai lui Pop.

În 4 noiembrie m-am pomenit acasă cu o telegramă: „Vino imediat la Bucureşti“…

Nu era semnată de nimeni.

Am înţeles că era de la Interne.

La tipărirea volumului „Osana-Osana” ni s-a spus tot așa, că totul a fost pus la cale printr-o înlănțuire de întâmplări minunate. Le scriu cum s-au petrecut, cum le-am aflat din gura unui frate vrednic de încredere care le aflase chiar de la cei în cauză:

Era noaptea de 25 octombrie 1932. Mă chinuia tusea. Şi simţeam o durere ascuţită în piept. Pe la miezul nopţii, o tuse grea mă trezeşte din somn. Şi când aprind lumina, mă înfricoşez. Perna şi patul meu erau pline de sânge. Se deschise cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit şi am plâns împreună. Sângele îmi spunea că trebuie să plec iar pe drumul spitalului… să-mi las iar casa, copilul şi tipografia.