Centenar

Sfatul de la Poiana Brașov – Traian Dorz

A fost aleasă la început data de 25 septembrie, iar locul, la Poiana Brașov, într-o locuință izolată a unui frate pădurar și paznic care locuia cu familia sa acolo, în mijlocul unei frumoase păduri de brazi, nu departe de stația de autobuz. Trebuia invitați vreo cincizeci de frați din diferitele părți ale țării, lucru care a mers cam anevoie. De aceea s-a amânat totul pentru data de 7 noiembrie, în preajma Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Locul a rămas același.

Sfatul de la Feleac – Traian Dorz

În noiembrie 1956 eram deci tot în Simeria. Încercam mereu să obțin serviciul avut înainte sau un altul, dar nu primeam decât promisiuni și amânări.

Într-o zi mă pomenesc că vine la mine Pop – zis atunci Șandor – și îmi spune că pe ziua de 6 noiembrie s-a fixat un sfat frățesc deosebit la Feleac. În primul rând, pentru rezolvarea problemei infiltrațiilor sectare în Oaste. În al doilea, pentru punerea de acord asupra învățăturii între toți frații cei mai de seamă. Și în al treilea, pentru stabilirea unui fel de plan de lucru pentru viitorul Lucrării Oastei Domnului. Am bănuit că acest sfat fusese pus la cale de Sergiu și Leon, ca apropiați ai lui Pop.

Nimic rău nu scapă nepedepsit – Traian Dorz

În 4 noiembrie m-am pomenit acasă cu o telegramă: „Vino imediat la Bucureşti“…

Nu era semnată de nimeni.

Am înţeles că era de la Interne.

#100EsențeDuhovnicești – 83

Aleșii Domnului n-au ieșit din școlile filozofice, ci au ieșit din „pustie”, din retragerea în Domnul, din adâncirea tainelor mântuirii sufletești. – Pr. Iosif Trifa

Totdeauna în voia și în planul Domnului – Traian Dorz

În noaptea spre 2 noiembrie începu să ningă. Un strat subțire de zăpadă era peste tot când se făcu ziuă.

Când ieșirăm afară, în fața porții văzurăm oprindu-se niște dube mari. Dinspre birou, câțiva gardieni ieșiră grăbiți:

– Alarmă! Toată lumea se pregătește de plecare imediat! Se vor îmbarca în dube câte două brigăzi. Repede, repede…

#100EsențeDuhovnicești – 82

Toate frământările noastre de a scăpa din robia păcatului sunt zadarnice până ce nu vine și intervine Iisus Mântuitorul – Pr. Iosif Trifa

#100EsențeDuhovnicești – 81

Toate grijile și toate silințele mele se strâng azi într-un singur punct: să nu-L pierd pe Domnul, să nu pierd legătura ce mi-am făcut-o cu El. – Pr. Iosif Trifa

Minunea cărții „Osana-Osana” – Traian Dorz

La tipărirea volumului „Osana-Osana” ni s-a spus tot așa, că totul a fost pus la cale printr-o înlănțuire de întâmplări minunate. Le scriu cum s-au petrecut, cum le-am aflat din gura unui frate vrednic de încredere care le aflase chiar de la cei în cauză:

#100EsențeDuhovnicești – 80

Nimic nu-l înalță pe om mai mult ca smerenia și ca buna-cuviință. După cum nimic nu-l înjosește mai mult ca trufia și ca nesimțirea. – Traian Dorz

O noapte cu sânge – Pr. Iosif Trifa

Era noaptea de 25 octombrie 1932. Mă chinuia tusea. Şi simţeam o durere ascuţită în piept. Pe la miezul nopţii, o tuse grea mă trezeşte din somn. Şi când aprind lumina, mă înfricoşez. Perna şi patul meu erau pline de sânge. Se deschise cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit şi am plâns împreună. Sângele îmi spunea că trebuie să plec iar pe drumul spitalului… să-mi las iar casa, copilul şi tipografia.

Top