„Smerenia este temelia vieții noastre celei creștinești – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări și de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deșert și lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind așezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăților, așa smerenia, început tuturor faptelor bune.”
Smerenia este temelia vieții creștinești, iar temelia smereniei este cunoașterea păcatului și căința pentru păcat.
„Nimic nu-l poate smeri pe om așa tare ca păcatul și cunoașterea lui” – zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Smerenia este începutul mântuirii.
„Smerenia – zice Fericitul Augustin – este scara ce ne înalță la cele cerești.”
„Smerenia – zice Sf. Ioan Gură de Aur – este căruța ce ne ridică la cer”.
„Celor smeriți, Dumnezeu le dă har.” (Pilde 3, 34)
Smerenia este cea mai aleasă dintre toate virtuțile. Vom spune însă îndată că această virtute se poate învăța numai în școala Mântuitorului, în școala Golgotei, în școala Celui care a zis: „Învățați de la Mine, căci sunt blând Și smerit cu inima!” (Mt. 11, 29).
Și să nu credeți că e o lecție ușoară aceasta. E lecția cea mai grea. Citiți cu luare-aminte prin Noul Testament și veți afla cu câtă greutate i-a scos Iisus chiar și pe Apostolii Săi de sub ispita trufiei (când discutau care dintre ei să fie „mai mare”).
Iisus Mântuitorul – Care S-a smerit pe Sine până la moarte de cruce – rămâne pilda desăvârșită de smerenie pentru toate vremile și pentru toți oamenii.
Oricine pășește cu adevărat pe urmele Domnului câștigă și virtutea smereniei. Oricine intră cu adevărat în școala Golgotei trăiește o viață de neîncetată smerenie. Dragostea și smerenia sunt „semnul” că cineva trăiește cu adevărat Evanghelia Mântuitorului.
Față de virtutea smereniei, cât de urâte sunt trufia și mândria! Trufia este răsuflarea Satanei. Mândria este ispita cea grozavă cu care diavolul a câștigat cea dintâi biruință în grădina Edenului și cu care câștigă și azi cele mai multe biruințe. Răsadul tuturor relelor este mândria – zice înțeleptul Sirah. Și, vai, este plină lumea de roadele acestui răsad.
Luxurile, făloșiile, trufiile, împerecherile, zavistiile, dușmăniile, dihoniile politice, toate au răsărit și răsar, de regulă, din răsadul cel diavolesc al trufiei.
În special, lumea de azi este plină de duhul cel satanic al trufiei. Se țin oamenii de azi sfătoși, învățați; nu le mai trebuie nici sfaturi, nici Evanghelie. Ei știu de toate.
Eu vorbesc de oamenii din popor. Între domni e și mai și… Aproape toți „intelectualii” își fac „un titlu de mândrie” (ce potrivită expresie!) să nu mai creadă în „superstițiile” religiei. Vai, ce seceriș grozav are diavolul și azi în lume cu ispita trufiei!
Răcirea dragostei și trufia sunt semnele cele mai grăitoare despre cât de mult s-a depărtat „creștinătatea” de azi de duhul Evangheliei. „Tot cela ce se înalță smeri-se-va, iar cel ce se smerește înălța-se-va”, zice evanghelia de duminică. Vedeți, aici sunt două scări deosebite.
„Tot cel ce se smerește înălța-se-va” – asta-i scara lui Dumnezeu, pe care o vedem pe tot locul prin Biblie.
Din groapă și din temniță l-a ridicat Domnul pe Iosif, fiul lui Iacov.
Din apele Nilului l-a scos pe Moise și l-a făcut conducătorul unui popor.
De la oi l-a chemat pe David-proorocul; de la plug, pe Elisei; de la pescuit, pe Apostoli etc.
Ce pildă minunată de smerenie este și Ioan Botezătorul, înainte-Mergătorul Domnului!
„Și tot cela ce se înalță smeri-se-va” – asta-i scara diavolului, pe care, așijderea, ne-o arată Biblia.
Faraon îl întreba pe Moise: „Cine este Dumnezeul Acela de Care îmi vorbești?” Și, pe urmă, s-a înecat în apele mării. Nabucodonosor se lăuda cu Babilonul și, pe urmă, a ajuns să pască iarbă. Pe Irod cel trufaș l-au ros viermii etc.
Dumnezeu smerește mai întâi și apoi ridică. Diavolul, pe de altă parte, îl ridică mai întâi pe om și apoi îl răstoarnă și îl umilește.
Smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe în vremea cercetării. (I Pt. 5, 6)
Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
