Unii sunt mai bogaţi în roadă, alţii aduc roadă mai puţină. Unii au daruri mai multe sau mai mari, dar toţi am primit de la Dumnezeu har, căci arătarea Duhului se face spre folosul altora. Este rânduială de sus. Noi trebuie sa-l ajutăm pe Domnul cu ce avem. Este scris aşa despre sfintele femei care erau cu El (Luca 8, 3). Mult sau puţin, dar ele Îl ajutau cu ce aveau. Domnul le primea această slujbă, o binecuvânta şi cei binecuvântaţi erau pricină de multe binecuvântări pentru semenii lor.
Unii nu sunt mulţumiţi de starea în care i-a aşezat Domnul şi părăsesc şi locul şi slujba, căutând alte locuri, crezând că în felul acesta pot face mai mult pentru Domnul şi pentru aproapele lor şi astfel părăsesc locul încredinţat lor, părăsesc fraţii pe care i-au primit şi slujba pe care au primit-o de la Domnul. Ce mare răspundere îşi iau ei! Domnul le va cere socoteală de felul cum şi-au făcut datoria aici unde i-a aşezat El. Ei nu voiesc să slujească Domnului cu ce au, în starea în care au fost puşi.
Un lucru care ni se pare neînsemnat, poate să aibă urmări uriaşe, la care noi nici nu visăm. Poate să aducă atâta binecuvântare, încât ţinuturi întregi să fie trezite la o viaţă nouă. Unele roade se arată mult mai târziu decât am dori noi. Trebuie să treacă prin încercări ca să ajungă la coacere. De exemplu, sfântul apostol Andrei, care întâi L-a aflat pe Isus l-a adus pe fratele său Petru. De la Sfântul Andrei nu ne-a rămas nici o scriere. Dar, pe credinţa şi mărturisirea lui Petru, Domnul a zidit Biserica Sa şi de aproape două mii de ani vrăjmașul se luptă să nimicească această Biserică, dar Biserica, după fiecare încercare e mai curată şi mai minunată, de se minunează chiar şi cei ce luptă împotriva ei. Fapte mari nu ne-a rămas scris că ar fi făcut sfântul Andrei, dar despre sfântul Petru e scris că, într-o singură zi, trei mii de oameni s-au întors la Dumnezeu prin cuvântul său.
Noi trebuie să ne mulţumim cu cât avem, în locul unde suntem puşi, dar prin luptă, prin muncă, să îmbogățim, să înfrumuseţăm totul în jurul nostru. Să nu stăm nepăsători pe motiv că alţii au primit mai mult, să ne bucurăm de felul cum Dumnezeu lucrează în noi şi cu noi. Oricât de neînsemnată ni s-ar părea slujba noastră, dacă este făcută cu credinţă din iubire aduce roadă. Dumnezeu nu este nedrept să uite osteneala. Maria care era aşa de aprinsă pentru lume, după ce a fost vindecată, a ajuns să aducă multă roadă. Ea ajuta pe Domnul cu ce avea. Inima ei, care altădată avusese atâtea iubiri, acum, plină de pace, nu mai voia să mai ştie decât de o singură iubire, iubirea pentru Isus. Și de aceea îl urma pe Domnul, împreună cu alte femei sfinte care şi ele au fost mântuite de Domnul şi care acum Îl ajutau cu ce aveau.
Nistor Arcadie, Umblând cu Domnul Isus
