Ţine-te de mijlocul sănătos al urmelor sfinte, pe drumul sfânt, cu o trăire sfântă. Nu te mai abate niciodată în nici o parte, după nici o altă învățătura, după nici un alt chemător, spre nici o altă cale. Rămâi cu Dumnezeu în starea în care ai fost chemat. Şi vei primi de la Dumnezeu cununa care ţi s-a făgăduit (1 Cor. 7, 24; 2 Tim. 4, 8).
Noi nu suntem singuri niciodată. Când nu suntem înaintea părinţilor, sau a învățătorilor, sau a maiştrilor suntem înaintea semenilor printre care umblăm sau trăim.
Nişte ochi atenţi se uită totdeauna după noi.
Niciodată nu suntem absolut singuri, nici trupeşte nici sufleteşte.
Să lucrăm şi să umblăm, ca şi cum neâncetat ne-ar privi mii de ochi.
Când suntem pe stradă se uită după noi ochii străzii. Nici nu ne dăm seama de unde şi cum se uită după noi nişte ochi cercetători. Când suntem acasă, la fel.
Chiar când nu suntem între oameni, suntem totdeauna printre lucruri.
Dar şi lucrurile au ochi, au mii şi mii de ochi care se uită după noi. Pomii, gardurile, ferestrele, pământul, toate au ochi şi toate văd viaţa şi faptele noastre. Şi toate vor mărturisi odată pentru noi, sau împotriva noastră.
Pe toate zilele şi pe toate lucrurile se imprimă imaginea umblărilor noastre şi undele cuvintelor noastre, din trecerea noastră prin ele.
Noi nu ne dăm totdeauna seama de acest adevăr,dar aceasta se petrece totdeauna aşa.
Ferice de cel care n-are de ce să-i fie frică sau ruşine din umblările sale.
Nu numai că mii de ochi ne văd, sau că mii de urechi ne ascultă, dar şi mii de guri vor spune tot ce am făcut noi chiar şi în locurile şi în clipele când am crezut că suntem mai ascunşi (Luca 12, 2-3). După cum este scris: nu este nimic ascuns, care să nu fie scos la lumină.
Curând vom ajunge să vedem că nici forma şi nici sunetele cuvintelor din aer nu s-au pierdut, ci se vor putea asculta din nou aşa cum au fost rostite ele la orice timp şi în orice loc, ar dori să fie. Atunci Cel care a făcut mintea, cum să nu cunoască?
Nimic nu se pierde ci totul se transformă.
Însemnat lucru este numai să găsim noi cheia pentru forma cea nouă, în care a ajuns astăzi ceea ce căutam din trecut şi care nu se pierde de undeva niciodată.
Cheia multora s-a găsit. Cheia celor mai multe înca nu.
Dar noi nici nu bănuim acum ce noi descoperiri ne vor lumina şi mai mult adevărul că noi nu suntem niciodată singuri. Şi că nimic din faptele noastre nu piere. Şi că nici unele din cuvintele noastre nu se uită. Şi că până şi imaginea noastră rămîne întiparita pe lucruri, cum rămân amprentele degetelor noastre, pe tot ce atingem cu ele.
Toţi perii capului nostru sunt număraţi (Matei 10, 30). Şi toţi paşii noştri, şi toate faptele noastre, ce gând fericit şi totuşi cutremurător este acesta!
Dar chiar când nici un ochi dinafară, credem noi că nu ne poate vedea, sau urmări şi înregistra faptele şi cuvintele noastre sunt totuşi doi ochi neadormiți care ne văd. Ochiul veşnic treaz, Atotpătrunzător şi Sfînt al lui Dumnezeu (Evrei 4, 13). Şi ochiul conştiinţei noastre.
Ochiul conştiinţei noastre, nu-l putem acoperi şi închide niciodată.
Orice facem, oriunde mergem, oricum umblăm, oricând şi oricât noi trăim mereu înaintea ochilor lui Dumnezeu.
Pe retina ochilor Lui, imaginea şi sunetele pe care le lăsăm noi se imprimă ca pe un film. Întocmai aşa se imprimă şi pe conştiinţa noastră.
Nu este niciodată nici un om rău care să scape şi să nu fie prins.
Mai curând, ori mai târziu, orice nelegiuire este descoperită şi orice nelegiuit este pedepsit. Pentru că cei doi martori veşnic prezenţi la fiecare făptură, nu lasă să rămînă nimic ascuns. Iar Dreptatea Veşnică, nu lasă nimic nerăsplătit.
Aceasta este o lege statornică, fără nici o abatere.
Traian Dorz, Pășunile dulci
