Dacă atunci când păcatul a ajuns general, nu se găsește nimeni care să-și simtă răspunderea pentru starea și pentru viitorul tuturora atunci nu mai poate fi nici o salvare. Lucrurile de care trebuie să-i fie cuiva rușine, sunt cele care îl duc mai curând și mai sigur la nimicire și pe un om și pe un popor. Un conducător conștient al unei familii, al unei adunări, al unui popor, nu trebuie să poată sta liniștit niciodată când familia lui și poporul lui stă rău în felul acesta.
Ci oricât ar fi el în primejdie din toate părțile, fie dinăuntru fie dinafară, salvatorul acela trebuie să-și simtă întreaga conștiință a răspunderii sale pentru starea și pentru salvarea acelora în fruntea cărora este pus.
Până se mai găsește un salvator, poporul nu-i pierdut, adunarea nu-i nimicită, urmașii pot nădăjdui: din pricina unuia singur putem nădăjdui pentru toți (Ier.5, 1).
Vai de poporul care n-are în sânul său nici un viteaz înțelept și curajos, care în momentul greu să știe să poată ieși în frunte spunând:
Veniți după mine!
Drag suflet depărtat… Numai Singur Dumnezeu te știe cât de departe spre pierzare au ajuns pașii tăi și s-au prăbușit gândurile tale.
Poate că te găsești abia la un pas de moarte, de iad, de rușinea și căderea veșnică… Trezește-te, cercetează-te, îngrozește-te!
Poate că un păcat, sau mai multe, te-au cuprins și te-au înstrăinat cu totul de lăcașul și de adunarea Domnului.
Poate că ani de zile n-ai mai mers la biserică, la adunare, la frați sau poate nici la rugăciune în odăița ta, dincolo, singur… Trezește-te, cercetează-te, îngrozește-te înainte de-a fi prea târziu.
Poate că peste Biblia ta și peste cartea ta de cântări, s-au așezat straturi multe de praf. Iar peste sufletul tău poveri multe de păcate.
Alergând după deșertăciuni și ispite lumești ai uitat sfintele cărări ale Domnului pe care mergeai cândva și tu cântând… și de pe care te întorceai atât de fericit… Unde este acum fericirea ta de atunci? O, dacă te-ai putea trezi și întreba astfel!
Acolo unde odată a ars puternic focul iubirii, ușor se poate aprinde din nou. Aprinde-l iarăși și-l fă să ardă mai puternic. Domnul tău și frații tăi te cheamă și te așteaptă. Vino…
Câtă vreme în mijlocul unui popor se mai găsesc o parte de suflete credincioase, care se roagă lui Dumnezeu și țin legătura cu El prin ascultarea împlinitoare a Voii Sale, această rămășiță binecuvântată de credincioși este mijlocul binecuvântat și salvator pentru care Dumnezeu are milă de întreg poporul acela.
Oricât de mari ar fi greșelile unui popor și ale conducătorilor lui, pentru rugăciunile acelora buni, Dumnezeu nu-Și depărtează bunătatea Sa de la toți. Ci le reînnoiește iarăși mila Sa și ajutorul Său.
Bunătatea lui Dumnezeu a avut mare grijă ca sămânța aceasta sfântă, să nu piară cu totul niciodată din mijlocul nici unui popor. Această rămășiță a fost mereu salvarea tuturor celorlalți între care i-a păstrat Dumnezeu.
Din pricina rămășiței credincioase, Dumnezeu Se va îndura de întreg poporul căzut, fiindcă credincioșii sunt conștiința națiunii lor. Acei care nu-i lasă pe ceilalți în pace să piară în păcatele în care zac. Ci le strigă mereu Cuvântul lui Dumnezeu: “Sculați-vă și binecuvântați pe Domnul”…
Traian Dorz, Pășunile dulci
