Cercetând Sfintele Scripturi, constați că oamenii lui Dumnezeu, poporul Său, de-a lungul întregii istorii, au trecut mereu prin lupte, încercări sau necazuri. Aceasta a fost și va fi mereu calea credinței, calea spre biruință, spre Dumnezeu. Fiecare din noi suntem chemați și încurajați să pornim pe această cale pe care vom avea noi și noi experiențe cu Dumnezeul izbăvirilor, al îndurărilor și al mântuirii noastre.
Este adevărat că uneori provocările de pe acest drum al credinței au fost și vor fi teribile. O, Doamne, ce furtuni, ce cruci, ce chinuri, ce jertfe…! Da, uneori, inimaginabil de mari, de lungi și de grele. Numai așa, însă, vom putea experimenta adevărata strălucire a biruinței prin Dumnezeu. Numai așa vom putea înțelege măreția, puterea, iubirea și îndurarea Dumnezeului nostru în care ne-am pus nădejdea.
Nu ne-a spus, oare, Însăși Mântuitorul: “în lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea?” De ce să îndrăznim noi, dacă a biruit El? Pentru că Dumnezeu, Cel credincios promisiunilor Sale a spus: “nu vă atingeți de unșii mei, și nu faceți rău prorocilor mei” (Psalmul 105, 15). Pentru că “Domnul este Dumnezeul nostru. El își aduce aminte totdeauna de legământul lui” (Psalmul 105, 7-8). Pentru că “El a întins un nor (peste copiii Săi) ca să-i acopere și focul ca să-i lumineze noaptea” (Psalmul 105, 39).
De aceea, psalmistul ne spune și nouă: “alergați la Domnul și la sprijinul Lui, căutați necurmat Fața Lui! Aduceți-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut” (Psalmul 105, 4-5).
Cu adevărat, toți oamenii credinței au obținut biruințe mărețe și strălucite. Așa după cum ne arată Cuvântul Domnului de la Evrei, capitolul 11, 33-35: “Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gura leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe. Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați.”
Nouă, celor care am pornit pe drumul credinței, ni se cere să învățăm din pilda vieții lor. “Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă căci El este și că răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11, 6). De aceea, “unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocori, bătăi, lanțuri și închisori… Au pribegit… lipsiți de toate, prigoniți, munciți” (Evrei 11, 35-37).
Pentru toate aceste mărturii, și multele altele, suntem chemați să luăm aminte și să “alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12, 1).
Este impresionant să auzi sau să citești despre toate aceste mărturii peste veacuri, dar pentru fiecare dintre noi Dumnezeu a pregătit o școală specială, cu experiențe și examene practice prin care urmărește să ne promoveze din treaptă-n treaptă, până la statura duhovnicească a plinătății. Nici o lecție nu-ți dă înțelegerea, lumina și încredințarea pe care ți le dă trecerea ta personală prin încercări, suferințe sau lupte. Acestea te maturizează duhovnicește și îți întăresc de nezdruncinat credința în Dumnezeul izbăvirilor, în puterea și dragostea Lui.
Totdeauna când Domnul îngăduie să trecem prin diferite încercări, urmărește un scop bun. De cele mai multe ori, El vrea să învățăm să ne încredem fără rezerve în puterea și bunătatea și dragostea Sa. Atunci când vine primejdia, de obicei, ne zbatem să găsim o cale de scăpare, folosind orice oportunitate prin care credem că am putea fi izbăviți.
În astfel de împrejuări, uneori ne consumăm toate energiile și epuizăm toate resursele omenești, ajungând să nu mai vedem nici o cale de ieșire din strâmtorare. Și, tocmai ca odinioară când poporul lui Israel care, împresurat de armata lui Faraon, țipa disperat, tocmai atunci Domnul intervine și spune: “stați liniștiți, căci Eu voi lupta pentru voi”.
Dar atunci când ești sub amenințarea morții, când oriunde privești e numai groază, atunci e greu să stai liniștit. Abia după ce vine izbăvirea, după ce ai trecut prin marea morții și privești înapoi și vezi cum Domnul a îndepărtat amenințarea, abia atunci ajungi să cunoști pe Dumnezeul izbăvirilor care te-a scăpat de moarte. Abia atunci începi să pricepi când Domnul îți spune să stai liniștit.
Până să învățăm însă această lecție, este necesar să fim trecuți prin dureri și suferințe, prin foc și apă, prin moarte. Doar după astfel de experiențe vom putea și noi să spunem din toată inima: “Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor și Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte” (Psalmul 68, 19-20).
Înainte de a trece printr-o astfel de școală a încercării și consolidării credinței noastre, umblăm ani de zile cu frații pe la adunări, trăim multe stări de bucurii și părtășii duhovnicești. Învățăm multe din Cuvântul lui Dumnezeu, spunem și altora, cântăm, ne rugăm – dar ca să ajungem să-L cunoaștem pe El și puterea învierii Lui, se cere să experimentăm intervenția miraculoasă a Dumnezeului nostru.
Când pe marea-nvolburată a vieții se ridică valuri amenințătoare și nicăieri nu-i nici o rază, ci numai noapte și abis și muget fioros, atunci să vezi plutind pe ape lumina slavei lui Hristos și să auzi îndemnul: “Eu sunt, nu te teme!” – o astfel de experiență îți schimbă ireversibil viața și relația ta cu Dumnezeu. Ea îți dă o astfel de cunoaștere a lui Dumnezeu prin care primești pace, echilibru și o încredere neclintită.
Doamne Dumnezeul îndurărilor, ori de câte ori îngădui să ajungem în strâmtorare și încercare, Te rugăm, vino la noi până nu deznădăjduim, până nu ne acoperă talazurile! Amin.
Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2010, nr. 11, pag. 8
