Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug; căci omul de pace are parte de moștenitori. (Psalmul 37, 37)
Cuvântul lui Dumnezeu este plin de făgăduințe pentru cei credincioși și neprihăniți care trăiesc într-o smerită ascultare de voia Lui, așa încât înfățișează viața lor ca pe una plină de binecuvântări. Iar una dintre aceste binecuvântări este totdeauna aceea a urmașilor, a fiilor sau a moștenitorilor. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică (Matei 19, 29). Omul lui Dumnezeu, indiferent dacă va avea sau nu urmași trupești, va avea totdeauna urmași sau fii duhovnicești care să-i moștenească numele, credința, opera și făgăduințele făcute lui de către Dumnezeu, urmând ca prin acești moștenitori binecuvântați viața și opera lui să dea roade peste veacuri, până la capătul istoriei.
Așa a fost binecuvântat Avraam care a ascultat chemarea lui Dumnezeu (Geneza 12, 1-5) rămânându-I ascultător în ciuda încercărilor grele la care a fost supusă credința lui. Urmașii săi i-au moștenit făgăduințele și binecuvântările lui Dumnezeu precum și numele, numindu-se fii ai lui Avraam. La fel s-a întâmplat și cu împăratul și profetul David căruia, numai datorită ascultării lui de bunăvoie în care a trăit până la moarte (I Împărați 11, 31-36), Dumnezeu i-a făgăduit și i-a dat descendenți din neamul lui pe tronul lui Iuda atâta timp cât a existat acest regat (II Samuel 7, 12-16).
Dar exemplul cel mai strălucit și sublim rămâne Domnul nostru Iisus Hristos care a avut și el o făgăduință de la Tatăl, anume că, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora (Isaia 53, 10). Urmașii Lui au fost și sunt până astăzi toți cei care au crezut în Numele Lui și I-au împlinit voia. Aceștia nu au moștenit făgăduința unei țări pământești ca urmașii lui Avraam și nici cea a unui tron lumesc ca urmașii lui David, ci cu mult mai mult. Au moștenit făgăduința vieții veșnice în Împărăția Tatălui și în jurul Tronului Slavei Sale.
Nu că Avraam sau David ar fi lăsat urmașilor lor numai moșteniri pământești. Nici vorbă de asta, căci ei au lăsat și o moștenire morală, ba încă una de o rară excepție. Avraam a lăsat în primul rând urmașilor săi o pildă de credință și ascultare față de Dumnezeu împotriva oricărei logici omenești. La fel David care, pe lângă Psalmii cei plini de atâta înțelepciune, smerenie, încredere și iubire față de Dumnezeu, a mai lăsat și pilda unei pocăințe memorabile. Dar urmașii lor trupești nu le-au moștenit pe cele sufletești, ci mai mult pe cele pământești. Nici nu aveau puterea să ia ce este bun căci doar simplul exemplu al celor virtuoși nu este suficient ca să smulgă omul din înclinația sa către lucrurile firești și păcătoase.
Abia pilda Domnului Iisus a venit împreună cu harul. Acest Har al Domnului a făcut ca urmașii Săi să se înmulțească mult mai mult și mai repede ca ai lui Avraam sau ca ai lui David și încă nu atrăgându-i cu lucruri pământești, vizibile și imediate, ci cu lucruri nevăzute ochilor trupești dar crezute și simțite cu inima ca fiind mai reale decât orice bogăție sau slavă pământească.
Dacă analizăm aceste adevăruri, ajungem la două concluzii foarte importante: mai întâi la aceea că nu oricine poate avea moștenitori, așa cum se întâmplă de fapt și trupește. Dacă lucrarea unora nu este rodnică, ci lipsită de roadele Duhului Sfânt, atunci aceea vor fi lipsiți și de urmași duhovnicești. Ba încă tinerii rămân reci și preferă să-i ocolească pe aceea care fac numai rău și numai zgomot pretinzând ascultare și supunere fără a se face mai întâi ei înșiși o pildă vrednică de urmat. Însă în jurul oamenilor lui Dumnezeu se strâng în modul cel mai natural mulți fii duhovnicești, așa cum se strâng albinele lângă matca lor înțeleaptă, rodnică și iubitoare, urmând-o.
Apoi ajungem și la concluzia că nu orice urmaș al unui înaintaș vrednic poate să devină și moștenitor al bunurilor dobândite prin iubire truditoare și jertfelnică. Un urmaș, ca să fie vrednic, trebuie în primul rând să aibă o inimă sinceră și un cuget curat căci, dacă le va avea pe acestea, va putea să-și înțeleagă înaintașul și, dacă-l va înțelege, va fi în stare să-l prețuiască și să-l iubească atât pe el cât și moștenirea lui, iar dacă va putea asta, va avea puternica motivație să trăiască după pilda vieții lui și, numai dacă va face astfel, va fi vrednic să primească moștenirea înaintașului putând apoi să lucreze și să sporească moștenirea primită adăugând roadele talanților săi cu aceeași iubire truditoare și jertfelnică.
Astfel, urmașii pot să moștenească doar numele înaintașilor precum și valorile sfinte lăsate în urmă de către aceia, dar nu vor moșteni nici duhul și nici răsplata lor, căci lucrarea lor trufașă și neascultătoare nu va fi una care să continue și să sporească frumos lucrarea sfântă începută de înaintași, ci va fi una care va păgubi și risipi spre rușinea și osânda lor veșnică.
Deci și noi, cei din Lucrarea Oastei Domnului, ca să putem fi urmași vrednici ai înaintașilor noștri trebuie să îndeplinim toate condițiile sfinte arătate nouă de Cuvântul lui Dumnezeu. Adică să moștenim în primul rând duhul lor care este unul de o evanghelică autenticitate, adică Duhul Sfânt și abia apoi ne putem învrednici să le moștenim numele și valorile sfinte și implicit, făgăduințele și binecuvântările de Dincolo, alături de ei.
Preot Costel Căuș, Oastea Domnului, anul 2009, nr. 3, pag. 7
